Piata creditelor a fost criza insasi
Data: 19 aprilie 2010 Ora: 07:01Piata creditelor din intreaga lume nu numai ca a fost afectata de criza globala, ci a fost criza insasi. Astfel, efectele crizei asupra creditarii au fost cele mai dramatice din toate industriile, cu contractii de 70-80%, a declarat intr-un interviu pentru eFin.ro vicepresedintele Kiwi Finance, Anca Bidian.
Din trimestrul III 2009, efectele negative ale crizei au putut fi parametrizate, in contextul in care statul si-a redus nevoia de finantare de pe piata bancara, iar bancile au inceput sa (re)evalueze reluarea procesului de creditare.
Potrivit oficialului Kiwi Finance, in 2010 cel mai accesat produs pentru persoane fizice va fi creditul garantat cu ipoteca.
“Referitor la persoanele juridice, situatia este mai complexa, in sensul ca este inca mult in urma retailului ca incercare de dezghetare, cu toate ca la nivel economic este mult mai importanta. Pe langa efectul operational si multiplicator, creditarea companiilor are efecte imediate si directe in retail. Cu alte cuvinte, amanarea creditarii corporate poate atrage cresterea neperformantelor in retail pe termen scurt si mediu. Reciproca este de asemenea adevarata, de aceea consider ca acum este nevoie de politici si strategii coerente, consistente si responsabile in primul rand pe segmentul corporate. De aceea, pentru persoanele juridice putem spune ca oricare produs poate fi produsul anului, doar sa fie. Intalnim foarte des afirmatia ca bancile vor credita companiile dar asteapta ca mai intai sa-si revina economia. Stiut fiind ca pretul crizei a fost platit pana acum acum exclusiv de sectorul privat, ar fi interesant de aflat cum isi poate reveni economia in lipsa accesului la creditare”, a precizat Bidian.
Cititi mai mult pe: Piata creditelor a fost criza insasi
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Stiri Banci Si Asigurari
-
UniCredit incheie un parteneriat cu London Stock Exchange in vederea sustinerii dezvoltarii IMM-urilor
Prin acest parteneriat se lansează UniCredit CEE Lounge în cadrul programului ELITE pentr...
-
BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele intermediare fara ipoteca la 7% p.a., dobanda fixa pe toata durata creditului
BCR BpL oferă, de asemenea şi alte credite cu dobândă fixă pe toata perioada rambursării:...
-
Clientii care fac depozite la Banca Romaneasca sunt premiati cu asigurari si bonus la dobanda
Banca Românească lansează campania “Depozite cu Asigurare”, în ca...
-
UniCredit Bank: profit net consolidat de 183,6 milioane lei in primele noua luni din 2015
UniCredit Bank a realizat un profit net consolidat de 183,6 milioane de lei (41,3 milioane euro) ...
-
Studiu IRSOP prezentat de BCR Banca pentru Locuinte: Locuinta este centrul vietii. Fara sprijinul Guvernului si al bancilor romanii nu vor avea locuinte mai bune
Bucureşti, 12 noiembrie 2015 – Din totalul celor aproximativ 7,5 milioane de gospodarii din...
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult