Obsesia cresterii economice

Nu sunt un fin psiholog. Am observat totusi ca multi oameni isi doresc sa fie considerati buni psihologi – sau cum se spune acum, in termeni pretiosi-stiintifici, sa aiba inteligenta emotionala dezvoltata.

La fel cum peste 80% dintre soferi se considera conducatori auto mai buni decat media (si evident cel putin 30% dintre ei gresesc). Eu ma consider un sofer mediocru si un psiholog mai degraba slab. Dar chiar si eu pot vedea ca majoritatea oamenilor, in afara de calitatile psihologice si cele de soferi, au si obsesii. Cateva exemple: obsesia doamnelor pentru silueta, a domnilor pentru muschi dezvoltati, complexe privind micile defecte fizice, desigur teama obsesiva de a nu imbatrani.

In domeniul economic, obsesiile sunt nu doar personale, ci si institutionale: bancile centrale urmaresc cu tenacitate indicii preturilor (de consum, de productie, CORE sau altfel botezati), sindicatele urmaresc somajul, cetatenii de rand (sau "institutional" vorbind, "investitorii") indicii bursieri si cursul valutar, iar guvernele urmaresc in mod obsesiv cresterea economica.

Despre acest ultim subiect am mai vorbit si in trecut, dar cred ca este cazul sa il reluam. Asa cum am spus, cresterea economica este importanta pentru ca serveste interesele guvernelor. Cand economia creste, de obicei somajul este in scadere, salariile cresc, pretul activelor se apreciaza (prin active intelegand actiuni, imobiliare, materii prime chiar)–pe scurt, toata lumea pare fericita.

Un volum in crestere al productiei inseamna de obicei si taxe mai multe colectate la buget–in absenta unor politici fiscale relaxate care sa lase consumatorilor mai multi bani pentru consum–deci si posibilitatea statului de a investi si a sustine sistemul de invatamant, sanatate, aparare; altfel spus, sansa guvernantilor de a intreprinde actiuni vizibile pentru bunul trai al cetatenilor, ceea ce le poate asigura votul alegatorilor.

Aceasta este ordinea fireasca a lucrurilor: o economie sanatoasa ofera mai multe resurse bugetare, care sunt cheltuite in mod responsabil pentru binele cetatenilor, iar acestia in schimb voteaza pe cei care "le-au dat" mai multe servicii publice si de calitate superioara. Atunci insa cand economia nu-i ajuta pe politicieni, acestia pun presiune pe institutiile care pot influenta politica fiscala, pe cea monetara, pe cea salariala, etc. pentru a "forta" economia sa creasca. Probabil aceasta este cea mai mare–si cu efectele cele mai nocive–inventie a timpurilor moderne: fortarea cresterii. Avem in consecinta legume si fructe mai mari si rotunde, cladiri inalte si chiar oameni mai "mari" (atat in inaltime cat si in greutate), dar si piete de capital care "cresc" mai repede si o obsesie constanta pentru randamente superioare si imbogatire rapida.

Ce este rau daca economia Spaniei scade pentru al doilea trimestru consecutiv, fata de trimestrul anterior? In opinia mea, pur si simplu economia acestei tari se ajusteaza, dupa o crestere "fortata", nesanatoasa petrecuta in deceniul trecut.

In toata acea perioada, spaniolii au trait foarte bine–mai bine decat ar fi fost cazul–iar perceptia de bogatie le-a fost amplificata de majorarea "valorii" (in fapt doar a pretului) locuintelor si terenurilor pe care le detineau. Suna cunoscut? Da, daca ati citit articolul in care m-am referit la Grecia; am scris aceleasi idei, poate cu alte cuvinte. Si acum insa, ca si atunci, reactiile oficialilor spanioli ca si cele ale comunitatii financiare si ale presei au fost apocaliptice: caderea in recesiune este privita ca o drama nationala intr-o lume obsedata de cresterea economica.

In mod evident, la nivel conceptual toata lumea accepta ideea de ciclu economic: nicio activitate economica nu poate creste la infinit, exista in mod inevitabil "pierderi de turatie" si ajustari necesare, mai ales atunci cand economia a fost fortata pentru lungi perioade de timp prin diverse mijloace. Totusi in practica, niciun guvern nu doreste ca aceasta ajustare sa aiba loc in timp ce se afla la putere, pentru ca aceasta inseamna pierderea alegerilor urmatoare. Si atunci, politicienii prefera sa agraveze lucrurile, fortand coarda economiei pana ce aceasta se rupe si provoaca echilibrari dureroase.

Spania, Grecia, Irlanda, Portugalia, Italia, Ungaria nu sunt exceptii, ci regula functionarii economiilor in cicluri de crestere si scadere, cu atat mai accentuate cu cat politicile economice sunt mai prezente. Daca nu vom renunta la obsesia cresterii economice cu orice pret, vom accentua ciclurile economice, nicidecum nu vom elimina scaderile.

Dragos Cabat