Mai este loc pentru aprecierea cursului de schimb leu/euro?
Data: 9 mai 2013 Ora: 12:19La nivelul Uniunii Europene, leul a inregistrat per ansamblul anului 2013 cea mai mare apreciere atat fata de euro, cat si comparativ cu dolarul american. Astfel, dupa primele patru luni ale anului curent, leul s-a apreciat cu aproximativ 2,7% fata de moneda unica europeana si cu 2,3% fata de cea americana, potrivit unei analize a Noble Securities - sucursala Romania.
Aprecierea leului in fata monedelor forte a fost generata de un cumul de factori favorabili: randamentele ridicate oferite de leu la titlurile de stat, stabilitatea macro-financiara si politica, includerea obligatiunilor romanesti in indicii de referinta pentru pietele emergente de catre importante banci de investitii, mentinerea la nivel scazut a datoriei publice si a deficitului bugetar. De asemenea, intarirea leului a fost indusa si de recuperarea pierderilor suferite de acesta pe seama instabilitatii politice de anul trecut cand celelalte monede din regiune s-au apreciat pe baza fundamentelor solide comparativ cu unele tari din Zona Euro, a precizat pentru Efin.ro Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank.
Potrivit oficialului, trendul de apreciere a leului va persista atata timp cat se pastreaza diferentialul consistent de dobanda fata de euro, cat si fata de monedele din regiune, in conditiile in care Romania prezinta riscuri moderate in ceea ce priveste deficitele bugetare si externe, astfel ca plasamentele in lei raman atractive pentru investitorii de portofoliu. “Dupa estimarile mele, moneda nationala ar putea continua tendinta de apreciere fata de monedele forte, insa miscarea va fi mai lenta decat in primul semestru al anului, deoarece Banca Nationala nu va permite o crestere prea puternica a leului. Astfel, moneda nationala ar putea testa pragul de 4.20 in ultima parte a anului, in conditiile in care Banca Nationala va incepe ciclul de relaxare a politicii monetare pentru a impiedica o apreciere a leului nejustificata de fundamentele macroeconomice. Este important ca Banca Nationala sa-si alinieze politica monetara la practicile altor banci centrale din UE si in special in concordanta cu trendul de relaxare al Bancii Centrale Europene, deoarece o apreciere a leului datorata in principal intrarilor de capitaluri sub forma investitiilor de portofoliu care sunt volatile si prezinta riscuri de inversare, in comparatie cu investitiile straine directe care sunt pe termen lung si deocamdata intarzie sa revina in Romania”, a adaugat Melania Hancila.
Analistul sef al BCR, Eugen Sinca, este de parere ca referinta leu/euro nu se va aprecia mult sub 4,3, existand sanse mari de volatilitate provenita din mediul extern. Prognoza BCR pentru finalul acestui an este de 4,4-4,5 lei pentru un euro. “Dupa evenimentele pe plan european din Cipru, Italia, nu este exclus sa asistam la alte surprize din partea mediului extern, chiar daca mediul intern va fi unul stabil”, a adaugat Sinca.
Principalele efecte ale aprecierii monedei nationale
Intarirea leului a avut in principal efecte pozitive asupra economiei si sistemului financiar in ansamblu, deoarece aceasta crestere s-a realizat in concordanta cu fundamentele economice actuale ale economiei romanesti. Astfel, aprecierea leului va reduce presiunea asupra rambursarii creditelor, va avea efecte pozitive asupra consumului privat si va reduce presiunile inflationiste, a aratat Melania Hancila.
In prima faza, aprecierea leului – care are in principal cauze monetare si de echilibrare a deprecierilor din anul trecut, si nu motive legate de fundamentele economice – fara sa fie insotita de o crestere economica robusta, va genera ieftinirea importurilor, deci presiuni pe deficitul comercial si de cont curent, sustine Dragos Cabat, Managing Partner al Efin.ro. Fara investitii straine directe, deficitele vor fi acoperite din intrari de investitii volatile, de portofoliu, care acum nu sunt cea mai buna optiune pentru Romania. Desigur, datorita aprecierii cursului, romanii vor avea sentimentul ca ‘se imbogatesc’ in echivalent euro si probabil isi vor majora cheltuielile de consum in consecinta, dar aceasta ‘imbogatire’ este doar aparenta si trebuie sustinuta de oferta agregata, ceea ce se va intampla doar pe termen mai lung… Asadar, o apreciere prea rapida a leului va crea dezechilibre macroeconomice. Cu siguranta BNR va incerca sa limiteze orice volatilitate a monedei nationale, tocmai pentru a evita aceste efecte negative,a adaugat Cabat.
Creditarea in lei va creste
Creditele in lei vor deveni tot mai atractive pentru clienti, datorita excedentului de lei aflat la dispozitia bancilor care incurajeaza creditarea in lei, precum si masurilor de politica monetara ale Bancii Centrale pentru cresterea apetitului populatiei pentru imprumuturile in lei.
Daca Banca Nationala va incepe sa relaxeze politica monetara prin toate canalele posibile, atat prin scaderi de dobanda, cat si a nivelului RMO, precum si prin gestionarea lejera a lichiditatii din sistem, dobanzile la creditele in lei vor incepe sa scada si intr-un orizont de 1-2 ani ar putea ajunge la fel de ieftine ca cele in euro, mai ales ca nu comporta riscul de curs de schimb, a explicat economistul-sef al Volksbank.
La randul sau, analistul-sef al BCR considera ca reducerile succesive ale dobanzii de politica monetara (prima estimata pentru luna septembrie, cu 0,25%), vor muta creditarea de pe euro pe lei, in conditiile in care dobanzile pentru imprumuturile in lei vor fi in scadere pe termen lung, mediu si scurt.
Analistul sef al BCR preconizeaza pentru anul viitor o dobanda cheie de 4,5% (5,25% in prezent), precum si o reducere a rezervelor minime obligatorii la lei. Potrivit acestuia, in 2014 se va inregistra o volatilitate mai mare a cursului de schimb leu/euro, dar mai mica a dobanzilor.
Articole asemanatoare
-
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre c...
-
Cum schimbă fintech-ul recrutarea în IT în sectorul financiar
Fintech-ul a revoluționat sectorul financiar, aducând soluții inovatoare precum plățile dig...
-
Anunt ziar autorizatie mediu
Este esențial ca aceste anunțuri să fie redactate cu atenție, având în vedere nu doar...
-
Închirierea automobilelor de epocă în cinematografie
În industria cinematografică, detaliile sunt esențiale pentru a recrea o epocă trecută sau ...
-
Importanta ferestrelor cu geamuri termopan
Inlocuirea ferestrelor vechi sau cumparare de ferestre pentru o locuinta noua, este o sarcina pe ...
Comentarii
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
-
Credite
Acces Rapid
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult