Legiferarea evaziunii

Evaziunea de orice fel inseamna sustragerea de la anumite plati (in general in relatia cu statul, dar nu numai) a unei persoane sau companii – in mod evident o fapta condamnabila moral, social si de cele mai multe ori, penal.

In relatia cu statul, evaziunea desi ‘la fel de ilegala’ pare a fi tolerata. Cel putin in anumite tari si in trecut, evaziunea facea parte integranta din sistem si ea se masoara peste tot in procente din PIB. Este un fenomen care nu poate fi nicidecum eliminat (economia neagra exista peste tot si include in general activitati de tip mafiot, trafic de droguri, arme ori persoane) dar fiecare guvern incearca sa limiteze – sau dimpotriva, pare sa incurajeze – evaziunea legata de ‘economia gri’. Tarile care au creat ‘paradisuri fiscale’ in cadrul legislatiei lor se afla in categoria celor care au o abordare mai relaxata asupra evaziunii din propria tara sau a evaziunii pe care clientii lor o fac in tara de origine. O alta parte importanta din evaziune vine pe ‘filiera politica’: acolo unde partidele politice se finanteaza din bani gri sau unde cei aflati la guvernare doresc sa mituiasca electoratul ori finantatorii importanti, acolo evaziunea este infloritoare. Sa nu uitam ca statul ‘imparte’ in orice tara civilizata a lumii intre 30 si 50% din PIB-ul tarii prin alocarile bugetare si colecteaza tot cam atat prin diverse mijloace.

Atunci cand populatia primeste mesajul ca autoritatile privesc evaziunea mai relaxat – dar mai ales atunci cand sentimentul de nedreptate in aplicarea legilor si distribuirea resurselor este puternic – tot mai multi dintre cetateni incep sa accepte si sa practice evaziunea in viata de zi cu zi: nu mai cer bon fiscal pentru diverse servicii sau nu se sinchisesc atunci cand nu primesc unul, declara doar o parte dintre veniturile proprii ori de cate ori au ocazia etc.

Aceasta situatie este arhicunoscuta in Cipru, Grecia, Italia, Spania, Romania, dar nu este nici pe departe straina nici in Marea Britanie, Germania ori SUA si nu mai poate continua in viitor. Pur si simplu bugetele nu mai pot sustine evaziunea! Iar in cazul constructiei UE si zonei euro – poate cel mai mare merit al sau, in mod paradoxal – diferentele de abordare in ceea ce priveste coruptia si evaziunea fiscala imping catre o uniformizare a standardelor – adica, pana la urma, la limitarea catre nivele acceptabile de toti membrii a evaziunii ca procent din PIB si a nivelului de coruptie asociat acesteia. Ajustarile necesare sunt insa multiple si produc efecte adverse neasteptate: valoarea unui euro aflat intr-o banca din Cipru este mult mai mica decat a unui euro detinut intr-o banca din Germania, iar explicatia acestui paradox sta pana la urma in diferenta de acceptare a evaziunii si coruptiei dintre cele doua tari. Dar la fel de paradoxal, cu cat diferenta este mai pronuntata, cu atat dorinta de a transfera – evident ocolind legile – acel euro din Cipru in Germania este mai mare…

Un material de Dragos Cabat, Managing Partner Efin.ro