Cele mai frecvente clauze abuzive din contractele de credit ipotecar
Data: 24 aprilie 2013 Ora: 11:00Aparitia OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a facut ca numarul proceselor intentate de clienti bancilor sa creasca intr-un ritm alert in ultimii ani.
Costurile suplimentare, dobanda mascata incasata sub forma de comisioane, conditiile declararii scadentei anticipate, modificarea unilaterala a conditiilor contractuale si obligarea la incheierea de asigurari cu societati agreate sunt principalele motive pentru care sunt declansate procesele, a precizat pentru Efin.ro Codrut Avram, avocat specializat in clauze abuzive si contestatii la executari silite imobiliare.
Este o practica des intalnita in conventiile de credit aceea de "a lasa la atitudinea bancii" anumite aspecte foarte importante raportate la costurile efective ale unui credit, subliniaza avocatul. Aceasta formulare permite o acoperire legala (pana la eliminarea acestor clauze de catre instantele de judecata) pentru marirea obligatiei financiare pe care un consumator o are fata de aceasta. Mai mult decat atat, simpla mentionare a unui procent de percepere a unui comision nu il face pe acesta sa fie legal; el trebuie sa fie definit intr-un limbaj usor inteligibil.
In ceea ce priveste declararea scadentei anticipate, se poate observa tendinta de a stipula clauze care permit bancilor sa uzeze de aceasta posibilitate pentru orice incalcare a prevederilor contractuale; teoretic, un debitor se poate afla in situatia de a fi la zi cu plata ratelor, dar sa i se declare scadenta anticipata pentru ca nu a indicat in trei zile schimbarea locului de munca, a adaugat Codrut Avram.
O alta clauza abuziva este cea care da posibilitatea bancii de a percepe alte sume de bani decat cele mentionate, uzand de modificarea legislatiei. Astfel, debitorul ar putea fi obligat sa achite sume care nu ar trebui sa cada in sarcina sa, ci a societatii financiare.
In ceea ce priveste asigurarea imobilului sau a vietii, in general, cei care obtin un imprumut sunt indrumati, prin intermediul unui articol din contract spre anumiti asiguratori, desi acest lucru este in mod explicit interzis de lege. Problemele care pot sa apara sunt legate fie de imposibilitatea de a plati ratele, fie de activarea uneia dintre clauzele indicate anterior, a precizat avocatul.
Ce trebuie sa faci daca nu mai poti plati ratele la banca
Atunci cand ratele la banca devin imposibil de achitat, este indicata contactarea unui reprezentant al institutiei unde persoana in cauza are creditul, in vederea prezentarii situatiei sale financiare si a gasirii unei solutii de reesalonare sau pasuire (prin plata numai a dobanzii pentru o perioada de timp, prin micsorarea ratei lunare, prin marirea perioadei de rambursare a creditului etc). Atentie: in astfel de cazuri, institutiile financiare pot propune solutii care pe termen scurt pot parea optime, dar pe termen lung pot lasa clientul intr-o situatie mai proasta decat cea initiala, avertizeaza avocatul Codrut Avram. In functie de rezultatul obtinut in urma acestor demersuri, se va semna sau nu un act aditional privind intelegerea dintre banca si client.
In cazul in care se uzeaza de clauzele abuzive indicate anterior, solutia este contestarea acestora in instanta sau sesizarea ANPC (este indicata chiar sesizarea instantei inainte de un astfel de moment pentru a evita existenta unei situatii financiare sau juridice delicate).
Articole asemanatoare
-
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre c...
-
Cum schimbă fintech-ul recrutarea în IT în sectorul financiar
Fintech-ul a revoluționat sectorul financiar, aducând soluții inovatoare precum plățile dig...
-
Anunt ziar autorizatie mediu
Este esențial ca aceste anunțuri să fie redactate cu atenție, având în vedere nu doar...
-
Închirierea automobilelor de epocă în cinematografie
În industria cinematografică, detaliile sunt esențiale pentru a recrea o epocă trecută sau ...
-
Importanta ferestrelor cu geamuri termopan
Inlocuirea ferestrelor vechi sau cumparare de ferestre pentru o locuinta noua, este o sarcina pe ...
Comentarii
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
-
Credite
Acces Rapid
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult