INVITAȚIE CEL DE-AL 14-LEA RAPORT DE CERCETARE AL CNIPMMR „CARTA ALBĂ A IMM-URILOR DIN ROMÂNIA”
Data: 11 iulie 2016 Ora: 11:33Joi, 14 iulie 2016, începând cu orele 10.30, la Teatrul Restaurant Elisabeta, din Bucureşti, bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 3., va avea loc lansarea versiunii în limba română a ,,Cartei Albe a IMM-urilor din România”, ediţia a-XIV-a, editată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România-CNIPMMR.
Potrivit cutumei, volumul înglobează cele mai cuprinzătoare, ample şi aprofundate evaluări, analize şi proiecţii referitoare la sectorul de IMM-uri, care are contribuţie determinată la generarea de locuri de muncă şi de PIB în România.
În conceperea şi elaborarea Cartei Albe a IMM-urilor din România în 2016, pe lângă problematica specifică IMM-urilor şi situaţia economico-socială-naţională, s-au avut în vedere şi prevederile Programului Guvernului de tehnocraţi aprobat de Parlamentul României pentru 2016, Strategiei UE 2020, Programul în UE de finanţare 2014-2020 şi a Small Business Act, principalele documente strategice ale UE care marchează major evoluţia IMM-urilor din Europa şi implicit din România.
La fel ca în anul 2015, actualul raport de cercetare se rezumă numai la analiza IMM-urilor pe baza intervievării în primăvara anului 2016, a întreprinzătorilor şi managerilor din IMM-uri - 1096 - renunţând la analizele pe bază de bilanţuri, datorită neobţinerii acestora în timp util, de la Ministerul Finanţelor Publice.
Ediţia 2016 a Cartei Albe a IMM-urilor cuprinde următoarele principale categorii de analize:
a) evaluarea şi examinarea aprofundată a situaţiei IMM-urilor din România pentru anul 2016 la nivel naţional, regional, sectorial şi judeţean
b) studierea IMM-urilor şi a celorlalte întreprinderi din România, cu accent asupra recentelor performanţe:
c) reliefarea esenţializată a problematicii IMM-urilor, fiecare capitol finalizându-se cu o selecţie de aspecte semnificative
d) proiectarea în finalul lucrării a unui set de priorităţi şi modalităţi strategice şi tactice în vederea eliminării/diminuării principalelor dificultăţi cu care se confruntă sectorul IMM-urile din România, diminuării impactului ameninţărilor contextuale şi valorificării la un nivel ridicat a oportunităţilor economice naţionale şi internaţionale.
Grupurile ţintă cărora le este destinat raportul de cercetare încorporat în Carta Albă a IMM-urilor 2016 sunt:
- întreprinzătorii şi managerii din IMM-uri, care pot utiliza numeroasele informaţii privind mediul intreprenorial şi bunele practici manageriale, în vederea creşterii funcţionalităţii şi performanţelor firmelor în care lucrează;
- organismele administraţiei centrale şi locale cu atribuţii în domeniul economic;
- organizaţiile de IMM-uri, celelalte organizaţii patronale şi sindicale naţionale, de ramură şi locale ş.a.;
- liderii politici la nivel naţional, regional şi local, interesaţi în realizarea unui mediu de afaceri favorizant agenţilor economici;
- mass-mediei naţionale, regionale şi judeţene care abordează problematica economico-socială;
- organizaţiile şi organismele internaţionale interesate de starea şi evoluţia mediului de afaceri din România, de evoluţia performanţelor IMM-urilor şi ale economiei României.
Vă adresăm rugămintea de a ne confirma participarea la adresa de e-mail [email protected], până marți, 12 iulie 2016, ora 15,00.
Vă așteptăm!
Articole asemanatoare
-
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre c...
-
Cum schimbă fintech-ul recrutarea în IT în sectorul financiar
Fintech-ul a revoluționat sectorul financiar, aducând soluții inovatoare precum plățile dig...
-
Anunt ziar autorizatie mediu
Este esențial ca aceste anunțuri să fie redactate cu atenție, având în vedere nu doar...
-
Închirierea automobilelor de epocă în cinematografie
În industria cinematografică, detaliile sunt esențiale pentru a recrea o epocă trecută sau ...
-
Importanta ferestrelor cu geamuri termopan
Inlocuirea ferestrelor vechi sau cumparare de ferestre pentru o locuinta noua, este o sarcina pe ...
Comentarii
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
-
Credite
Acces Rapid
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult