Ultima solutie: sa ne apucam de treaba

Pe fondul disputelor legate de efectele scaderii salariilor cu 25% si a pensiilor cu 15%, clasa politica din Romania ignora cu desavarsire ceea ce se intampla dincolo de granitele tarii.

Uniunea Europeana se zdruncina din toate incheieturile, solidaritatea pe baza careia aceasta isi justifica existenta a devenit un slogan in care nu mai crede nimeni, iar moneda unica europeana ingenuncheaza cu fiecare zi ce trece in fata dolarului american.

Toate guvernele tarilor europene adopta masuri de austeritate, fara ca cineva sa aiba insa convingerea ca acestea vor duce si la depasirea punctului critic al crizei economice.

Pe de alta parte, dupa Grecia, vecina noastra, Ungaria, este amenintata cu incapacitatea de plata, in timp ce Fondul Monetar International avertizeaza ca nu mai dispune de bani pentru a ajuta tarile care ar avea nevoie de noi imprumuturi.

Este cat se poate de evident ca anii de prosperitate ai Europei au atins punctul maxim, de unde nu poate exista o alta varianta decat caderea.

Cat de adanca va fi ea si cum va fi depasita nu se mai incumeta nimeni sa prognozeze, caci vorba cronicarului Miron Costin “nu sunt vremile supt carma omului, ci bietul om supt vremi”.

In spatiul carpato-danubiano-pontic, omul a fost sub vremi mai tot timpul, motiv pentru care si-a acceptat soarta cu resemnare, fie ca ea a fost dictata din afara sau dinauntrul tarii.

Nu sunt mandru de asta si nu spun ca acelasi lucru trebuie sa-l facem si acuma, cand amenintarile la bruma de viata decenta la care am sperat in ultimii 20 de ani sunt tot mai puternice.

Dar, daca trebuie sa depasim faza resemnarii nu inseamna ca a venit vremea nemultumirilor si pretentiilor nesfarsite.

Statul, in care multi dintre noi am vazut de atatea ori principalul responsabil pentru viata pe care o ducem, este neputincios, corupt, ineficient si falit, motiv pentru care renasterea trebuie sa porneasca de la fiecare dintre noi, nu inainte insa de a ne face o introspectie atat de necesara.

Stim cu totii ca pestele de la cap se impute, dar de la coada se curata. Asadar, bunele obiceiuri pe care le-am abandonat in toti acesti ultimi ani de haos, invataturile sanatoase ale acestui popor trebuie sa redevina litera si legea care sa ne calauzeasca in aceste vremuri tulburi, la care ne-am adus contributia, mai mult sau mai putin, fiecare dintre noi.

Este cazul sa spunem lucrurilor pe nume. Din punct de vedere economic Romania este aproape paralizata in aceste momente. Am sperat ca putem renaste printr-o relansare a exporturilor, dar reaparitia focarelor de criza pe pietele in care mai avem inca o prezenta ne taie si aceasta sansa.

Ne plangem ca suntem nevoiti sa consumam produse din import, dar ne uitam cu indiferenta cum peste trei milioane de hectare de pamant arabil raman pustii in tara noastra. Avem mai mult de jumatatea din  populatie in mediul rural, dar sunt tot mai putin aceia care cresc pasari, porci sau vaci in propria batatura.

Daca pamantul nu mai trezeste interes din punct de vedere imobiliar si vremea chilipirurilor a trecut, nu inseamna ca acesta nu mai are valoare pentru noi.

Suntem tara cu cei mai tanari pensionari din Europa, caci toate guvernele postdecembriste s-au grabit sa puna in practica pensionarea anticipata pentru a ascunde rata somajului, dar aceasta categorie de pensionari nici ca se gandeste sa-si valorifice potentialul activ acolo unde inca este nevoie de el.

De ce sa ne fie rusine sa recunoastem ca pentru multi semeni de-ai nostri lenea si pomana de la stat au devenit mod de viata, de supravietuire mediocra ? Am tolerat coruptia, caci fiecare dintre noi s-a lasat sau a pus umarul la coruptie, intr-un fel sau altul.

De acum incolo nu ne mai poate da nimeni nimic, decat daca stim si meritam sa luam. Vremea pomenilor a trecut si oricum se razbuna pe noi, de-a valma.

Nu imi este usor sa spun aceste lucruri cand ma gandesc la sutele de mii de pensionari aflati in imposibilitatea de a mai munci, dar o spun cu responsabilitate cand ii vad pe cei apti de munca stand cu mana intinsa la statul roman.

De ce am devenit o tara de asistati, cand sunt atatea de facut in aceasta tara? Si ca sa nu mai avem motive sa aratam cu degetul haideti sa ne apucam de treaba.

Nu mai avem elite, nu mai avem conducatori care sa ne impinga de la spate si sa ne arate ceea ce trebuie sa facem. Mai avem insa constiinta si o bruma de responsabilitate, care ne pot impinge inainte.

In general, un rau nu vine niciodata singur. Iata ca, pe langa faptul ca nu mai avem bani de pensii si salarii, pe langa faptul ca nu mai putem investi aproape nimic in infrastructura, in sanatate si scoli, suntem extrem de vulnerabili si in fata valurilor de instabilitate venite din diferite parti ale lumii.

O devalorizare puternica a monedei unice europene sau chiar posibilitatea ca aceasta sa dispara in cativa ani ne poate spulbera si bruma de economii acumulate in ultimii ani, dar mai ales ne poate scumpi peste masura combustibilii, energia si gazele.

In conditiile in care suntem inca o tara energofaga, iar pierderile energetice sunt duble fata de alte tari europene este cazul sa ne gandim cum putem, singuri, fara ajutorul nimanui, sa trecem la sisteme mult mai eficiente si sa facem din economie o prioritate.

Mai avem multe alte lucruri de facut, fara sa mai speram in ajutorul cuiva, pentru ca, de bine de rau, aceasta tara mai are inca resurse. Nu trebuie sa ne fie rusine sa reconoastem ca a venit vremea sa ne apucam serios de treaba.

Criza economica poate avea, in mod paradoxal, si efecte pozitive daca stim sa le vedem.

Analiza de Alexandru Moldovan