Statul taie craca profesorilor cu mana acestora

Singura categorie bugetara asupra careia sabia reducerii cheltuielilor bugetare loveste fara crutare continua sa fie cea a profesorilor.

De aproape trei saptamani, cadre didactice din intreaga tara picheteaza sediile institutiilor publice, in timp ce la nivelul federatiilor sindicale se vorbeste tot mai insistent de blocarea anului scolar.

Guvernul pare nepasator la toata aceasta framantare din invatamant si o tine inainte cu noua lege a educatiei, de parca aceasta lege ar urma sa rezolve rapid multele probleme acumulate in sistem.

Ceea ce devine mai interesant pe zi ce trece tine nu atat de pozitia guvernului Boc, cat mai ales de confuziile ce incep sa macine pozitiile exprimate initial de cadrele didactice.

Formula atat de cunoscuta, “Dezbina si stapaneste“, devenita o specialitate a actualei puteri incepe sa-si faca simtite efectele, caci, profesorii incep trag deja in directii opuse, iar revenidcarile lor incep sa arate tot mai  diferit de la judet la judet.

Pe fondul acestui haos care risca sa se generalizeze, putem intrezari o politizare tot mai accentuata a domeniului invatamantului, in speta a conducerilor unitatilor scolare, care, paradoxal, va usura mult sarcina guvernului de a reduce cheltuielile bugetare tocmai acolo unde se cere poate cel mai putin.

Dupa doi ani de criza economica, dupa tot atata timp de greseli si confuzii, guvernul a uitat aproape cu desavarsire de celelalte categorii de personal din sectorul bugetar, fiind concentrat exclusiv pe cel al invatamantului, unde, ce-i drept, lucreaza peste 500.000 de romani.

Si, dupa principiul de la fiecare cate putin, daca sunt multi, premierul Emil Boc spera sa-si rezolve problema cheltuielilor bugetare doar pe seama acestora.

Reducerea cheltuielilor din aparatul administrativ ar trebui sa vizeze, concomitent, toate categoriile de bugetari, mai ales ca birocratizarea excesiva este principala cauza a haosului din sistem.

Se profita insa de faptul ca dascalimea din Romania este puternic dezbinata nu de azi de ieri, iar conducerile unitatilor de invatamant, respectiv ale inspectoratelor scolare sunt supuse unui proces intens de politizare. Sa ne explicam.

Legea salarizarii unice, ordonanta care prevede disponibilizarea a circa 15.000 de angajatI din invatamant, reducerea fondurilor alocate invatamantului vocational, au fost, initial, principalele motive de nemultumire ce au scos cadrele didactice de la catedra in strada.

Ulterior, nemultumirile s-au nuantat de la judet la judet, astfel ca nimeni nu mai stie cu adevarat care sunt prioritatile dascalimii.

Spuneam ca tot acest haos ajuta guvernul sa-si duca la indeplinire obiectivele, avand in postura de “mana forte” cele 42 de inspectorate scolare din tara. De aici porneste instaurarea haosului.

Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti poate fi luat ca un exemplu elocvent in sensul celor afirmate mai sus. Legea salarizarii unice a fost “prelucrata” aici in modul cel mai original cu putinta, astfel ca fiecare director de unitate de invatamant a fost transformat, verbal, intr-un adevarat ordonator de credit.

Concret, la nivelul municipiului Bucuresti exista in momentul de fata trei situatii generate de aplicarea legii salarizarii unice: exista directori care acorda in continuare toate sporurile de care pofesorii au beneficiat pana acuma, exista directori ce acorda doar o parte din sporuri si altii, mai scrupulosi, care le-au eliminat in totalitate.

Prin tara nu stie nimeni ce se intampla, caci se asteapta reguli de la centru si astfel revendicarile profesorilor de la Arad sau Timisoara, spre exemplu, nu concorda in totalitate cu a celor de la Buzau sau Cluj.

Daca unii solicita aplicarea legii ce prevede cresterea salariilor cu 50%, altii solicita mentinerea sporurilor, eliminarea titularizarii obligatorii sau stoparea disponibilizarilor.

In lipsa unei pozitii unitare a cadrelor didactice, guvernul isi urmeaza cu tenacitate obiectivele propuse, uitand aproape in totalitate de functionarii publici sau de alte categorii de angajati din sectorul bugetar, care, la randul lor ar fi trebuit sa faca obiectul reformei administrative.

Probabil, de abia dupa ce va termina cu profesorii, guvernul se va concentra si pe alte sectoare.

Intre timp, bugetul preseaza, de fapt a devenit un cazan gata sa explodeze.

Pe primele doua luni ale anului deficitul a fost deja de 1,1%. Daca o tine asa si in perioada urmatoare sare bine de tinta programata pentru intreg anul. De ce ar fi altfel, atata vreme cat cheltuielile bugetare nu numai ca nu s-au redus, dar chiar au crescut, cu toate masurile de austeritate anuntate de guvernul Boc. Asadar, de la profesori trebuie inceput cu stransul curelei.

Revenind la Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti se impune sa facem precizarea ca modalitatile de aplicare a legii salarizarii unice au fost transmise contabililor din unitatile de invatamant pe cale verbala, neexistand nimic scris in acest sens, asa cum s-a intamplat in majoritatea celorlalte inspectorate scolare. Nimic nu este intamplator insa in tactica ISMB.

In luna mai a acestui an expira mandatele directorilor instalati prin concurs in urma cu patru ani, iar pana in septembrie majoritatea dintre acestia isi va exercita prerogativele printr-o asa zisa delegatie.

Lipsa unor reguli scrise de aplicare a legii unice a salarizarii duce inevitabil la greseli din partea directorilor (intocmirea eronata a statelor de plata) care ulterior vor fi sanctionati de catre ISMB si schimbati din posturi cu directorii numiti politic.

Practic, inspectoratele scolare se vor comporta, peste putina vreme, ca o adevarata Curte de Conturi a invatamantului, ce urmeaza a sanctiona pe cei ce au aplicat gresit legea. Asa se si explica de ce o parte a directorilor de scoli isi “baga capul la cutie” in aceasta perioada, in timp ce altii se vad victime sigure.

Premierul Emil Boc sustine ca legea salarizarii unic nu duce in nici un caz la scaderea salariilor profesorilor. In realitate, lucrurile stau cu totul altfel, caci contractele colective de munca nu au fost incheiate in toate inspectoratele la fel. 

La Bucuresti, de pilda, toate sporurile cadrelor didactice au fost cuprinse in contractul colectiv de munca. Tocmai de aceea, eliminarea unor sporuri este interpretata de la caz la caz, situatie care poate duce si la reducerea veniturilor in anumite zone.

Articolul 3, litera c, din Legea salarizarii prevede “luarea in considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorarilor, a indemnizatiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natura salariala, recunoscute sau stabilite, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin hotarari judecatoresti, prin acte de negociere colectiva, precum si prin alte modalitati, acestea regasindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, in salariul brut sau, dupa caz, in salariul de baza, in solda functiei de baza sau in indemnizatia lunara de incadrare”.

Potrivit acestuia, sporurile din contractul colectiv de munca trebuie pastrate. In realitate, se intampla altfel, exemplul cel mai elocvent fiind tot ISMB, care refuza categoric sa le plateasca in totalitate. In schimb, dupa nu stim care reguli, acelasi Inspectorat accepta plata selectiva a unor sporuri si le elimina pe altele.

Primele victime au aparut deja in randul personalului auxiliar din invatamant, unde salariile s-au redus deja cu 200-300 de lei pe luna, chiar sub salariul minim pe economie. Exemplele pot continua, dar ne oprim aici.

Cert este ca haosul din invatamant este de abia la inceputurile lui. Cu o noua lege, impusa de guvern si presedintie si cu ocazia inceperii noului an scolar (in septembrie) ne vom da seama de asta. Atunci, profesorii nu vor mai cere nimic. Le va fi suficient sa supravietuiasca.

Analiza de Alexandru Moldovan