Solutii, solutii, solutii

Una dintre observatiile fundamentale care mi se aduc de catre stimabilii cititori ai articolelor pe care le scriu pentru aceasta publicatie electronica (cititori carora, de altfel, le multumesc pe aceasta cale pentru timpul si interesul pe care le aloca citirii textelor subsemnatului si trimiterii mesajelor) este aceea ca nu ofer solutii problemelor economice despre care scriu.

Urmarind publicatiile specializate, am observat ca, in ultima perioada, a devenit tot mai pregnanta dorinta cititorilor de a gasi solutii si mai putin constatari ale starii de fapt.

Cu cat criza economica a crescut in intensitate, cu atat cautarea solutiilor a ajuns la mare pret.

Solutiile la problemele crizei  au devenit un fel de sport national. Fiecare, cu nivelul sau de intelegere sau de cunostinte, incearca sa gaseasca o solutie viabila pentru criza. In taxi, in autobuz,  asteptand la rand pentru achitarea cumparaturilor, toata lumea cauta solutii.

La randul lor, partidele politice, sindicatele, organizatiile neguvernamentale au avansat deja liste substantiale cu solutii. Fiecare, in functie de experienta, de propriul interes sau, pur si simplu, din subiectivism, avanseaza solutii. 

Suntem intr-o obsesie nationala de alergare dupa solutii alternative fata de cele propuse de guvern, fapt absolut de inteles.

Solutiile serioase ar trebui insa sa se fundamenteze macar pe trei tipuri de argumente: experienta internationala asemanatoare, analiza de impact, care sa contina efectele pozitive si pe cele negative care apar asupra bugetului de stat si un grad cat mai mare de obiectivitate, astfel incat solutiile propuse sa fie, pe cat posibil, neutre pentru mediul economic romanesc si pentru diferitii actori din economie.

Este destul de clar ca decizia guvernului Boc nu a respectat aproape nici o conditie dintre cele de mai sus, in primul rand, pentru ca decizia a fost luata pe nepusa masa. 

Adica, pana la sosirea, in luna mai, a delegatiei Fondului Monetar International (FMI) si a Comisiei Europene, guvernul transmitea mesaje linistitoare. Se vorbea despre iesirea din recesiune in a doua jumatate a anului, iar executia bugetara pe primul trimestru al acestui an indica faptul ca Romania se afla in graficul convenit cu FMI in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar.

Si, atunci, ce s-a putut intampla atat de dramatic la monitorizarea trimestriala a FMI? Probabil ca un lucru esential: specialistii FMI au constatat ca bugetul este construit pe baze nerealiste.

Mai precis, cresterea economica a devenit scadere, veniturile estimate vor fi mai mici (avem in acest sens macar un singur exemplu, incasarea creantei bugetare, de 600 milioane euro, in contul obligatiunilor Rompetrol, a devenit incerta), iar cheltuielile mai mari (bugetul de stat datoreaza agentilor economici sume importante in contul rambursarii TVA).

Este posibil sa se fi luat in calcul si faptul ca, in aceste zile, Comisia Europeana pregateste o directiva prin care sa oblige statele europene sa rezolve problema platilor intarziate.  Si, astfel, calculele refacute au aruncat defictul bugetar din zona convenita cu FMI, de 6% din PIB, la 9% din PIB.

Solutia guvernului Boc (ne intoarcem la solutii) a fost sa taie, pur si simplu, 3% din cheltuielile bugetare. Fara analiza de impact, fara prea multe analogii cu experientele tarilor europene si, mai grav, fara a negocia solid cu FMI.

Fara nici o indoiala, solutia guvernului Boc (taierea salariilor, pensiilor si subventiilor) nu este nici pe departe cea mai buna. Vestea proasta, insa, abia acum urmeaza. Pe termen scurt, pentru economia romaneasca, nu exista nici o solutie buna.

Experienta tarilor europene care au aplicat deja o serie de masuri de austeritate arata ca nu exista decat trei variante: scaderea cheltuielilor, majorarea veniturilor prin cresterea taxelor si impozitelor sau o combinatie intre cele doua metode, dozajul mixului fiind diferit de la tara la tara.

Foarte firav, vedem si curajul de a lua masuri anticiclice, adica de a face ceea ce scrie la manual: reducerea taxelor, impozitelor sau contributiilor sociale.

Criza deficitelor si criza datoriilor au lovit Europa si nimeni nu are astazi curajul de a risca masurile despre care se scrie in manuale.

Exceptia este Letonia care a incercat timid sa ia o masura anticiclica, scazand impozitul pe venit de la 25% la 23%.

La fel de adevarat este ca prea putine economii isi pot permite cu adevarat luxul de a lua masuri anticiclice, dintr-un motiv simplu: in anii de crestere economica au risipit, in loc sa acumuleze. Este exact situatia Romaniei care acum poate regreta amarnic faptul ca in anii de crestere economica (in special in ultimii trei-patru ani) nu a avut excedent bugetar care, acum, i-ar fi permis sa ia si o serie de masuri anticiclice.

Solutiile pe care le-au gasit pana in prezent tarile europene sunt, in esenta, aceleasi sau, mai precis, sunt variatiuni pe aceleasi teme. Grecia va mari TVA de la 21% la 23% si va creste accizele pe tutun, alcool si carburanti cu 10%.

Dar Grecia are un deficit bugetar de 13,7% din PIB.  Guvernul spaniol, confruntat cu un deficit bugetar de 11,2% din PIB, va majora TVA, va cere administratiilor locale sa faca economii de 1,2 miliarde euro si va reduce salariile bugetarilor cu 5%.

Portugalia are un deficit bugetar de 8,3 % din PIB si o datorie publica de 84% din PIB si a decis, deocamdata, inghetarea salariilor si oprirea unor investitii publice de anvergura. In Irlanda, salariile bugetarilor s-au redus intre 5% si 15%, iar Italia, cu o datorie publica de 115% din PIB, se pregateste si ea de austeritate.

Diferenta importanta intre unele solutii europene si cele ale guvernului Boc este aceea ca primele au luat in calcul, chiar si partial, reluarea procesului de crestere economica.
Solutii, solutii, solutii.

Toata lumea cauta solutii. Doua lucruri sunt insa clare: nu exista o solutie pe placul tuturor si nu exista solutii “bune”, ci poate doar o solutie optima. Decizia in privinta pachetului de solutii apartine guvernului. 

Indiferent cat a incercat Executivul sa imparta povara cu Consiliul Economic si Social sau cu unele organizatii neguvernamentale, decizia ii apartine. Si, de asemenea, responsabilitatea.

Din pacate, nu se intrevede nici o solutie “buna”.  Singura solutie “buna” este cea care conduce la crestere economica, dar ea lipseste cu desavarsire din pachetul aplicat de guvernul Boc.

Analiza de Constantin Rudnitchi