Singerind in tarina

Pentru ca memoria publica se dovedeste mereu dezamagitor de scurta - de aceea oamenii se incapatineaza de milenii sa nu invete nimic din istorie, fie chiar si din aceea recenta - merita sa recapitulam pe scurt traseul "conflictului" economic declansat in urma cu, iata, mai bine de doi ani.

Primele semne ale crizei au aparut la finele anului 2007, dupa ani intregi de euforie economica pe mai toate continetele. Dar tot asa cum incalzirea globala - cresterea temperaturii medii - prevesteste de fapt o glaciatiune, tot asa, in finante, "supraincalzirea" circuitelor anunta deseori recesiunea.

Ce s-a intimplat, de fapt?

Clima de glob este determinata de marele curent Gulf Stream.

"Climatul" financiar global este determinat miscarea marilor fluxuri de capital, avind ca epicentru cea mai mare economie a lumii, SUA. Cu o contributie de peste 20 la suta in comertul mondial si cu un consum care atinge o treime din produsul global, SUA da, de fapt, tonul orchestrei internationale.

La fel a fost si in 1929, cind supraproductia interna a gripat motorul financiar de pe Wall Street. Fluxul financiar care asigura - prin intermediul bancilor din Germania si Austria - plata datoriilor catre invingatorii din Primul Razboi Mondial, prin imprumuturile asigurate de America - s-a oprit brusc.

Ceea ce a urmat, se stie. Tot asa acum, firele de nisip virite de cel putin trei seturi de considerente in complexul mecanism financiar american a provocat probleme la nivel global cu o viteza inspaimintatoare. Primul - si cel mai des mentionat - a fost acela al bulei imobiliare, criza de subprime.

Pe fondul euforiei generalizate, creditele au fost acordate cu prea multa larghete, tranzationate cu la fel de multa larghete pe pietele secundare iar cind sarbatoarea s-a terminat, nota de plata insuma multe sute de miliarde.

Al doilea tinea de scumpirea hranei si a intretinerii, adica a chetuielilor curente, cheltuieli care au crescut cu circa 10 la suta. Suficient cit sa aduca in situatia de insolvabilitate patura de jos a clasei de mijloc.

In fine, evolutia pretului la energie a condus de asemenea la o deteriorare atit a bugetelor individuale, cit si a celor ale companiilor (mai ales a celor in care ponderea energiei - a petrolului, de pilda - era semnificativa in structura costurilor).

Toate aceste cauze au actionat impreuna si au format un cocktail tot mai coroziv, care a condus la explozia din 2008. Asadar, primii atinsi de criza au fost "jucatorii" financiari. Din SUA si din Asia sau Europa de vest, prin efectul de contaminare si prin subtierea fluxurilor de capital.

Acela a fost momentul interventiei masive din partea statului. Bancile au fost salvate cu un pret urias din punct de vedere financiar, pentru ca un colaps important in acest domeniu ar fi insemnat un infarct pentru economia globala.

Apoi criza a coborit in economia reala, adica in productia de bunuri si servicii. Si aici au aparut marile probleme, mai ales in Europa de Vest.

Statul se poate mobilize pentru a salva o banca imprumutind citeva miliarde sau zeci de miliarde, insa nu poate cumpara camasile produse de firma X sau pantofii fabricati de firma Y, pentru a impiedica falimentul acestora.

Amputarea cererii solvabile a adus criza din cabinetele bancilor in strada si aceasta inceput sa devina perceptibila la nivelul publicului larg. Dar salvarea sistemului financiar a avut un pret si acel pret au fost banii din imprumuturi.

Dintr-o data banii au devenit mai rari si mai scumpi iar datoriile publice ale unor state au crescut exponential. Practic Uniunea Europeana, daca ne uitam la cifre, a pierdut in doi-trei ani toata cresterea din ultimii zece.

Daca te-ai imprumutat pentru a salva sistemul financiar, trebuie sa stringi cureaua in alta parte. Si acea parte este economia reala, pe de-o parte si sistemul public, pe de alta. Romania a optat pentru o operatie chirurgicala fara anestezie pentru cheltuielile bugetare.

Ungaria anunta ca, asemenea Regatului Unit, va suprataxa bancile, de pilda. Numai ca in ambele alternative exista numeroase efecte perverse. In prima alternativa, cea romaneasca, pretul poate fi - linga sudoare si lacrimile sociale - si o deprofesionalizare a sistemului public pe termen mediu si lung.

Reducerea cererii solvabile - apare in mod automat - nu constituie de asemenea cea mai buna premisa a unei relansari a cresterii economice. In al doilea caz, cel al suprataxarii bancilor, riscul este ca aceste taxe suplimentare sa fie virite de bancheri in comisioane si dobinzi, care vor creste, tocmai atunci cind, de fapt, vrei sa fluidizezi capitalul prin intermediul creditarii.

Ideea este ca cineva, indiferent de caile alese si trecute prin filtrul politic de decidenti, va singera in tarina in perioada urmatoare, poate pentru ani buni.

Ca vor fi functionarii de stat, deveniti guri de prisos ale unor economii in criza, ca vor fi intreprinzatorii pentru care viata va deveni tot mai grea, ca vor fi politicienii care vor plati cu capul lipsa de imaginatie si de predictibilitate, sau toti laolalta.

Exista si va exista un pret, diferit in America fata de Spania sau Italia, sau in Romania fata de Germania sau Franta, dar acest pret va exista si, macar deocamdata, nota de plata este departe de a fi incheiata.

Criza lui 2008 a pus capat nu unei euforii de trei-patru ani, ci uneia de doua decenii, dupa ce prabusirea cortinei de fier a nascut o noua goana dupa aur spre est si a asigurat un transfer de bogatie care a mai mentinut aparentele prosperitatii pentru douazeci de ani.

Singura speranta este aceea ca batalia economica nu va fi un Verdun, care a lasat in urma un milion de vieti irosite anapoda de niste generali depasiti de situatie.

Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici