Primul an de suferinta, al doilea de neputinta

Imi amintesc de o expresie des folosita in vremea copilariei mele, cand incercam sa parem spirituali in fata colegilor de joaca, expresie a carei provenienta nu am aflat-o nici pana in ziua de azi. Ea suna cam asa: "Daca si cu Poate au plecat sa-noate, daca Daca nu era, Poate poate ca se ineca".

Asa si-a inceput si Romania negocierile cu delegatia Fondului Monetar International, in urma carora am aflat si noi cat de dramatica este situatia economica a tarii. In treacat fie spus, am aflat la modul oficial, caci multi dintre noi anticipam inca de anul trecut pericolul caderii in groapa falimentului, daca reglajele dintre cheltuieli si venituri nu sunt puse in aplicare.

La inceput am zis ca guvernul este constient de acest lucru, dar nu stie cum s-o faca, apoi l-am condamnat de clientelism si in cele din urma de prostie neaosa. A trebuit sa vina sperietoarea de la Washington ca sa ne dam seama ca tot timpul guvernul stia ce are de facut, doar ca nu se indura sa purceada la drum.

Salvatorul natiunii, dupa altii groparul ei, presedintele Traian Basescu si-a asumat in fata poporului masurile dure de reforma pe care urmeaza sa le punem in aplicare, cu precizarea ca acestea nu ne-au fost recomandate de expertii Fondului, ci au rasarit din putul gandirii celor aflati la carma tarii, in aceste momente de cumpana.

Evident, nu bine au terminat de spus guvernantii ce masuri urmeaza a fi luate, ca, imediat, corurile bocitoarelor au si intrat in actiune, prefatand un dezastru iminent pentru o mare parte din populatia Romaniei.

Ca cetatean al acestei tari, care am trait si agonia ultimilor ani ai regimului comunist, dar si degringolada celor 20 de ani de tranzitie nu mai cred nici in promisiunile guvernantilor, dar nici in bocetul celor ce nu sunt deloc straini de situatia in care am ajuns.

Teama imi este si de aceasta data ca smecheria, inventivitatea (in sens negativ desigur) sau mistocaria vor lua locul fermitatii de care vroia sa ne convinga insusi presedintele tarii.

Nu vreau sa folosesc in acest articol cifre legate de deficit, de productivitate, de numar de angajati sau de someri si nici macar cele legate de costurile sociale generate de impactul reducerii salariilor si pensiilor. Le-am amintit de atatea ori incat, cel putin mie nu imi mai spun nimic.

Am avertizat ca ne amanetam viitorul generatiilor tinere, dupa ce altii l-au amanetat pe al nostru si ca orice sacrificiu facut la timp este mai suportabil decat atunci cand nu mai ai nici o varianta. Vorbe in vant, caci pentru poporul roman examenul supravietuirii pare a fi unul vesnic.

Intorcandu-ma la ceea ce se intampla in prezent vreau sa spun, cu riscul de a-mi atrage nenumarate reprosuri, ca nimeni nu va muri de foame in Romania, asa cu ne anunta bocitoarele pe toate posturile de televiziune.

Asta nu inseamna ca nu ne va fi greu. Dar cand ne-a fost noua usor, cel putin in acesti ultimi 20 de ani?

Si totusi, am supravietuit si dupa Vacaroiu si dupa Ciorbea sau Radu Vasile, ne-am dedat in toata splendoarea la smecherii in vremea lui Nastase si ne-am dedulcit la o viata peste posibilitati in guvernarea Tariceanu, de fiecare data insa lucizi la ceea ce se intampla cu noi. De ce ar fi altfel acuma, cu guvernul Boc si presedintele Basescu?

"N-o fi dracu asa de negru", incepe sa se auda tot mai des printre concetatenii nostri, obisnuiti cu minunea care nu tine mai mult de trei zile. Guvernul Boc, un as al incompetentei, ne va ajuta sa nu ne pierdem nici unul din naravurile care ne-au facut sa supravietuim atata amar de vreme de-a lungul istoriei nostre.

Masurile dure anuntate zilele acestea si-ar face simtite efectele, pozitive si negative deopotriva, doar in conditiile in care ele vor fi aplicate "ca la carte", sau fara nici o ezitare.

Cum avem dovada ca atat domnul Boc cat si ministri Cabinetului nu sunt in stare sa duca un lucru pana la capat, cu siguranta ca peste o luna, doua, confuzia va pluti peste tot in societatea romaneasca.

Din acest haos, unii vor profita, altii vor suferi, dar cu totii vom supravietui, asa cum am facut-o si pana acum. Viitorul nici nu poate fi pus in discutie, in aceste conditii, caci nimeni absolut nimeni din clasa politica din Romania nu actioneaza in spiritul acestuia, ci doar in cel al prezentului.

Cel mai probabil o sa mai "aburim" inca odata Fondul Monetar si Uniunea Europeana, o sa mai punem mana pe niste bani, dar tot nimic nu se va alege de ei, atata vreme cat noi nu gandim pentru ziua de maine. S-au facut calcule din care reiese ca reducerile de salarii si amputarea pensiilor nu vor aduce bani mai multi la buget.

Scad veniturile, scade consumul si atunci de unde sa ai crestere economica? Sunt intoarse pe toate fetele efectele amputarii cheltuielilor bugetare, aproape toti recunoastem ca ele sunt necesare, dar, daca se poate, sa fie aplicate in alta parte, nu la noi. Am crezut multa vreme ca cine se frige cu supa sufla si in iaurt.

Oare noi ne-am fript vreodata cu adevarat?

Cu siguranta ca nici de data asta nu ni se va intampla acest lucru, atata vreme cat supa o incalzeste guvernul Boc, iar de gustat o gusta doar unii, inainte ca ea sa apuce sa mai si friga. Cu alte cuvinte, nu e cazul sa dramatizam, pentru ca noi o vom duce ceva mai rau.

Mai bine ne-am gandi la cat de rau o vor duce cei ce vin dupa noi, pentru ca in loc sa facem un sac nou, de la capat, preferam sa-i tot punem petice celui vechi. 

Analiza de Alexandru Moldovan