Povestea fondurilor europene: cine e cocosul rosu?!

Se cauta cu asiduitate motivele utilizarii derizorii, aceasta fiind pusa pe seama fie a nestiintei in intocmirea de proiecte, fie a nepriceperii de a urma procedurile de accesare, fie a birocratiei in aprobarea proiectelor, fie a lipsei de bani pentru cofinantare (adica a contributiei cu care vine partea romana in proiect) sau pentru avans (avand in vedere ca fondurile europene vin doar sub forma unor decontari ale unor sume deja cheltuite), fie chiar a birocratiei de la Bruxelles (desi calul de dar n-ar trebui sa fie cautat la dinti).

Adevarul adevarat nu este insa spus sau cel mult este rostit cu jumatate de gura. Fondurile europene sunt folosibile doar prin banci. Si apelul la banci pentru constituirea fie a cofinantarii, fie a avansului de demarare a afacerii blocheaza practic tot, in masura in care un credit bancar in Romania inseamna ca, la 1 leu imprumutat, trebuie dati inapoi cel putin 3 lei.

Sa dam un exemplu spre a fi totul mai clar. Sa zicem ca s-a depus un proiect, indiferent de domeniu, de accesare a 200.000 euro bani europeni, ca acesta, intocmit "ca la carte", a trecut prin toate furcile caudine pentru aprobari si poate fi demarat.

Neavand insa suficienti bani proprii, beneficiarul se adreseaza unei banci de pe piata locala pentru un imprumut in valoare de 100.000 euro, cu ajutorul caruia sa inceapa lucrarile efective pentru ca proiectul sa prinda viata, facandu-si socoteala ca, pe masura efectuarii lucrarilor, va recupera treptat, din banii europeni aprobati, cheltuielile facute.

Totul este bine si frumos! Beneficiarul n-a angajat imprumuturi in avans pentru toate cele 200.000 euro ce urmeaza a le primi din fonduri europene, ci doar pentru jumatate. Dar, atentie, beneficiarul respectiv se afla in Romania si aici pentru 100.000 euro imprumutati de la o banca trebuie sa dea inapoi - din motive pe care nu le discutam acum si aici - vreo 300.000 euro.

Beneficiarul va primi cele 200.000 euro din bani europeni si, dupa ce le va primi integral, va putea sa traga linia.

Si ce va constata?!

1) Ca banii primiti din fondurile europene a trebuit sa-i dea in totalitate bancii.

2) Ca porneste afacerea, finantata chipurile din bani europeni, cu o datorie la banca in valoare de cel putin jumatate din suma alocata din bani europeni.

Daca-si face o asemenea socoteala dinainte, beneficiarul s-ar putea sa renunte sa acceseze bani europeni, mai ales ca, daca tot se alege cu datorii, atunci poate sa se adreseze direct bancilor si sa nu mai stea cu caciula in maini sa piarda timpul pe la diferiti birocrati autohtoni si europeni!

Cazul mentionat are ca premisa participarea europeana integrala la finantarea proiectului, ceea ce nu exista in practica. Evident, daca exista o coparticipare la finantarea proiectului, suma ce trebuie imprumutata de la banci este si mai mare, iar bilantul financiar este si mai negativ.

Fiind cu atat mai negativ cu cota de cofinantare revenind partii romane (indiferent care ar fi aceea) este mai ridicata! Singura intrebare care ramane este daca fondurile europene sunt pentru beneficiari romani sau pentru bancile din Romania.

Avand in vedere ca bancile din Romania sunt banci straine nu pare sa mai existe dubii in legatura cu modul in care stau lucrurile: fonduri publice din Occident, care nu se pot privatiza acolo, se privatizeaza facand un ocol prin Romania!

Iata de ce fondurile europene sunt, in general, o poveste cu cocosul rosu! Acestui mecanism insidios nu-i pot scapa decat doua categorii de fonduri europene:

1) cele destinate unor proiecte in cazul carora cota de cofinantare este deosebit de mica (implicand deci apel redus la banci);

2) cele destinate unor proiecte in cazul carora beneficiarii au deja capital propriu de lucru sau dispun de alte surse de finantare (de pilda bugetul de stat) si deci pot a nu recurge la credite bancare.

Din prima categorie fac parte fondurile pentru reconversiunea profesionala a fortei de munca (ce, nu intamplator, au cel mai mare grad de absorbtie), iar din a doua categorie fac parte fondurile pentru mediu si transporturi (in cazul carora in Romania intervine insa o alta problema, de data aceasta strict romaneasca, legata de faptul ca absorbtia lor neoferind oportunitati clientelare nu prezinta interes din partea autoritatilor).

Analiza de Ilie Serbanescu