Pensii si salarii: ce inteleg si ce nu

Legile unitare ale salariilor si pensiilor au avut, atunci cand au fost promovate de guvernul Romaniei, sub imboldul Fondului Monetar International, cateva obiective clare: sa faca ordine intr-un sistem stufos, dominat de exceptii, sa ofere o varianta predictibila pentru bugetul de stat, in privinta viitoarelor cheltuieli bugetare cu salariile si pensiile, si sa reduca aceste cheltuieli.

In ceea ce priveste pensiile, legea isi propune sa ia o serie de masuri de crestere a bazei de contributii si a perioadei de contributie.

In salariile si pensiile din Romania s-au strecurat, de-a lungul timpului, ca niste paraziti intr-un aparat de radio, nenumarate exceptii. Iata cateva: sporuri multe si ciudate, pensii speciale si nesimtite, calculate sfidand complet regula contributivitatii, legi speciale, alocari bugetare speciale s.a.m.d.

A trecut un an de cand discutam despre legile salarizarii si pensiilor, prima se aplica deja, a doua este in dezbatere parlamentara, si este un bun prilej de a ne intreba: ce am inteles si ce nu am inteles din salarii si pensii?

Am inteles ca legea salarizarii unitare nu va avea ca efect reducerea substantiala a cheltuielilor cu salarizarea personalului bugetar. Premierul Boc a anuntat ca, in anul 2009, au scazut cheltuielile cu salariile cu 16% in comparatie cu anul 2008.

Legea salarizarii se aplica de la inceputul anului, dar reducerea salariilor semnalata de unii bugetari s-a datorat unor greseli de calcul, erori care au fost sau vor fi remediate.

De asemenea, am inteles ca o serie de categorii de bugetari, in special magistratii, si-au rezolvat problema sporurilor, care in viziunea guvernului ar fi trebuit reduse, foarte simplu: au facut un protest de o luna si au obtinut ca sporurile sa fie incluse in noile salarii.

Nu inteleg daca si profesorii, medicii sau alti functionari publici au reusit si ei sa-si includa in salariu sporurile. Si, evident, n-am mai inteles de ce a fost nevoie de atat zgomot in privinta sporurilor exotice si salariilor nesimtite daca noua salarizare, pur si simplu, le preia pe marea majoritate si le inglobeaza in salariu, adica le "legalizeaza".

Am inteles ca nivelurile de salarizare nu au schimbat nimic din ierarhia deja stabilita. Primii sunt tot magistratii, serviciile speciale, politia, militarii, parlamentarii.

Medicii, profesorii, functionarii din administratia centrala si locala au ramas la locurile lor, adica in coada listei. Nu sunt sigur ca noua lege a salarizarii va reusi sa faca o aplatizare in timp intre salariile cele mai mari si cele mai mici, asa cum s-a spus la momentul promovarii ei.

Practic, legea salarizarii unitare a constatat o stare de fapt si a perpetuat-o, fara a schimba nimic din prioritati sau fara a face economii.

De aceea, este foarte posibil ca guvernul, acum si in urmatorii ani, sa fie nevoit sa treaca la disponibilizari in sectorul bugetar, pentru a putea reduce deficitul bugetar pana la 3% din PIB, in anul 2012.

In ceea ce priveste pensiile, am inteles ca salariile si pensiile militare, ale politistilor, angajatilor din serviciile speciale au o metodologie speciala.

Soldele se incaseaza fara a se plati contributiile sociale aferente catre fondul de pensii, iar pensiile se platesc direct din bugetul Ministerului Apararii, fara a mai trece prin bugetul asigurarilor sociale. O metoda netransparenta, dar care este, spun specialistii, in concordanta cu legislatia din tarile NATO.

Nu am inteles care au fost motivele pentru care inainte de legea pensiilor au fost considerate pensii nesimtite sau speciale, cand de fapt aflam acum ca sunt in spiritul european.

Am inteles ca pensiile nesimtite nu vor putea fi reduse, pentru ca justitia nu va permite amputarea unui drept castigat. Este, insa, de neinteles care au fost motivele pentru care premierul Emil Boc, de altfel jurist de profesie, a sustinut ca va putea reduce sporurile si pensiile nesimtite.

De asemenea, nu inteleg daca viitoarea lege prevede ca pe viitor sa fie taiate sau recalculate aberatiile care au permis ca unii sa iasa la pensie cu 80% din veniturile obtinute in ultima luna.

Atentie! Venituri, si nu salarii, si, in felul acesta, s-au ingramadit in ultima luna sporuri, prime, beneficii, astfel incat sa se ajunga la pensii cat mai mari. Nu inteleg daca nu ne vom trezi si in viitoarea legislatie cu astfel de prevederi "speciale".

Nu inteleg daca si in urmatorii ani salariile le vor permite magistratilor sa aiba o pensie, in medie, de 8.000 lei. Pentru ca este o problema de salariu mai inainte de a fi una de pensie. (Ne putem imagina ce salarii au magistratii daca au pensii atat de mari).

Nu inteleg, de asemenea, daca militarii vor plati totusi contributii sociale. Pot intelege argumentele militarilor si ale magistratilor, atunci cand justifica veniturile mari pe care le obtin. Militarii spun ca au o cariera care ii face ca 24 de ore din 24 sa fie sub drapelul tarii, la datorie, iar magistratii afirma ca sunt o putere in stat si trebuie sa fie platiti ca atare.

Nu pot intelege, insa, diferentele salariale enorme care s-au format intre militari, magistrati, oamenii din servicii speciale, politisti, pe de o parte, si profesori, medici sau functionari, pe de alta parte. Sa exemplificam: o persoana care are stagiu de cotizare complet si varsta de pensionare are o pensie de 1.000 de lei.

Un militar are 3.000 lei si peste, iar un magistrat 8.000 lei. Aici nu mai este privilegiu, este nesimtire. Inteleg ca de fapt adevarata problema nu este legislatia speciala, in principiu armonizata cu prevederile europene, ci nivelul imens al salariilor, perpetuat in pensii, pe care l-au obtinut magistratii, militarii sau serviciile secrete.

Nu inteleg, de asemenea, cum pensiile speciale pot fi de doua sau trei ori mai mari decat salariul mediu din economie.

Asa cum nu inteleg de ce sunt mai speciali militarii decat medicii, care au grija de sanatatea lor, decat profesorii, care le educa copiii, decat angajatii din industria textila, care le fabrica imbracamintea, decat cei din industria auto, care le asigura mijloacele de transport, decat cei din industria alimentara, care le asigura hrana, tot un bun de siguranta nationala.

Militarii se apara, spunand ca juramantul pe care il depun ii fac mai speciali, pentru ca jura sa-si sacrifice viata pentru tara.

Perfect adevarat, dar sa nu uitam de privilegii, de un loc caldut intr-un birou, de unde la 45 de ani pot obtine o pensie mai mare decat salariul multor angajati care lucreaza 10-12 ore pe zi in conditii de stress similare.

Sunt decenii bune de cand militarii romani nu au mai fost angrenati in razboaie (cu exceptia celor care s-au oferit voluntari sa participe la actiunile militare ale NATO), iar daca acest lucru ar fi sa se intample, in bataia pustilor si a tunurilor ar fi convocati, cu siguranta, si ceilalti cetateni ai tarii, civilii.

Un militar pensionar, la 45 de ani, cu o pensie lunara de 4.000 de lei, de exemplu, poate obtine un imprumut bancar pentru a se retrage, linistit, intr-o vila la marginea zgomotosului oras.

Cati dintre civilii care au aceasta varsta isi pot permite acest lucru, nemaipunand la socoteala faptul ca ei au in fata perspectiva a inca 20 de ani de munca pana la obtinerea unei pensii, poate cel mult la jumatate. Din toate acestea inteleg, totusi, ceva: ca lacomia nu are scoala si nici nu tine seama de profesie.

Cu cat este mai mare puterea in stat, cu atat mai mare este si lacomia. Iar legile salarizarii si pensiilor nu-i aduc in normalitate pe cei care si-au castigat drepturi mult prea mari pentru media din Romania.

Analiza de Constantin Rudnitchi