Forfetarul repeta greselile impozitului minim

Guvernul s-a hotarat sa introduca impozitul forfetar si a inclus prevederile legale necesare intr-un proiect de modificare a Codului fiscal.

Impozitul forfetar va avea, conform proiectului, doua criterii de aplicare: obiectul de activitate al firmei si cifra de afaceri.

In ceea ce priveste obiectul de activitate, sub incidenta impozitului forfetar se vor afla firmele cu urmatorul profil: spalatorii auto, vulcanizari, transportul de calatori, taximetria, activitati de interpretare artistica, atelierele mestesugaresti, coafura, turism, hoteluri, restaurante si cafenele etc. Cifra de afaceri pana la care se aplica impozitul forfetar este de pana la 100.000 lei.

Mai important este ca proiectul prevede si cateva formule de calcul ce se aplica in mod expres restaurantelor, barurilor si cafenelelor, precum si hotelurilor sau altor facilitati de cazare.

In esenta, formulele de calcul iau in considerare zona in care este amplasat localul respectiv si suprafata lui (in cazul alimentatiei publice) si, respectiv, numarul de stele/margarete, numarul de camere autorizate (in privinta hotelurilor si pensiunilor).

Dincolo de chestiunile strict tehnice, altfel corect si logic reglementate, se ridica o serie de probleme de principiu. Ideea introducerii impozitului forfetar este o buna solutie pentru o economie aflata in criza. Forfetarul ar trebui sa impoziteze micile afaceri in mod simplu si transparent.

In felul acesta, s-ar impusca doi iepuri dintr-un foc: proprietarii micilor afaceri pentru care se aplica impozitul forfetar ar avea o formula simpla, prin care sa isi achite impozitul, iar fiscul ar administra si controla cu mare usurinta relatia cu acesti mici intreprinzatori.

Proiectul de modificare a Codului fiscal nu reuseste, decat partial, sa realizeze acest lucru, adica acolo unde defineste domeniile de activitate vizate si cifra de afaceri pana la care se aplica impozitarea forfetara. Modificarile nu merg insa pana la capat.

Marea eroare a initiativei Ministerului Finantelor este ca nu are curajul sa desfiinteze impozitul minim, ci, dimpotriva, il pastreaza si, mai mult decat atat, defineste si o formula (evident, aleatorie) pe baza careia se calculeaza.

In mod normal, ar fi trebuit sa se faca o raportare a impozitului forfetar la cifra de afaceri din anul precedent sau, eventual, la profitul brut obtinut. In felul acesta, Finantele perpetueaza greseala introducerii impozitului minim in anul 2009: pretinde impozit si de la companiile care pierd bani intr-un trimestru sau intr-un an fiscal.

Acest lucru este incorect si descurajator pentru micii intreprinzatori. De fapt, prin aceste modificari se mentine ideea ca o companie trebuie sa plateasca un impozit, de data aceasta impozit forfetar, indiferent daca a obtinut sau nu profit. Ceea ce, in mod real, se numeste jecmaneala si nu impozit.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca noua varianta va da nastere unei aberatii fiscale: doua companii, din domenii diferite, dar cu cifre de afaceri egale, vor plati impozite diferite: una, impozitul forfetar, cealalta 16% din profit.

De ce nu renunta statul la impozitul minim, ba, dimpotriva, il consacra prin impozitarea forfetara? Pentru ca, in felul acesta, ii poate impozita si pe micii evazionisti, argumenteaza oficialii guvernamentali. Dar se insala amarnic, iar efectele ce apar o data cu introducerea impozitului minim vor continua sa se manifeste.

Unii se vor constitui ca persoana fizica autorizata, altii isi vor suspenda activitatea si, in fine, altii se vor duce catre zona gri. Adica, isi vor plati angajatii la negru, pentru a-si minimiza cheltuielile.

Astfel, in loc ca bugetele sa incaseze mai mult, efectul va fi exact invers. Bugetul de stat va incasa mai putini bani de la micile companii, iar o parte din locurile de munca se vor desfiinta. Toate acestea se vor intampla numai pentru ca guvernul persista in greseala ca, in loc sa simplifice metoda de impozitare, nu face decat sa complice si mai mult lucrurile.

O impozitare in functie de cifra de afaceri, de impozitul pe profit sau chiar raportata la impozitul minim platit in anul anterior ar fi fost mult mai simplu de administrat atat de fisc, cat si de patronii companiilor.

In noile conditii ale forfetarului, un control fiscal va trebui sa verifice in ce zona a orasului se incadreaza barul sau restaurantul respectiv, sa masoare suprafata utila si sa verifice numarul de stele sau margarete si numarul de camere autorizate in cazul hotelurilor si pensiunilor. De ce simplu, daca se poate complicat?

O tema importanta este legata de administrarea sistemului fiscal sau, pe romaneste spus, despre ce i se poate intampla unui mic intreprinzator care, pur si simplu, eludeaza legea, adica nu plateste impozitul forfetar. El poate fi descoperit numai prin controlul organelor abilitate.

Dar merita oare ca statul sa cheltuiasca o gramada de bani pentru a controla fiscal afacerile mici? Se justifica cheltuirea unor sume importante de la buget pentru a aduce venituri  putin spectaculoase sau ar trebui ca specialistii Garzii Financiare si ai fiscului sa se concentreze asupra marii evaziuni?

Ideal ar fi ca micii intreprinzatori sa aiba un sistem simplu de impozitare, pe care ei il percep ca fiind corect si pe care sa il respecte.

Este usor de imaginat cat de complicat va fi pentru un controlor al Garzii Financiare sa vada daca cheltuielile unui IMM sunt deductibile fiscal.

Va trebui sa faca acest lucru, pentru ca, incepand cu acest an, microintreprinderile platesc impozit pe profit de 16% si nu un procent din cifra de afaceri, ca in anii precedenti.

Am fost un suporter al cotei unice, dar incep sa cred, tot mai mult, in ideea unor patronate. Acestea propun inlocuirea impozitarii profitului cu un impozit aplicat pe cifra de afaceri. Simplu, clar, usor de platit, usor de administrat, usor de controlat.

Impozitul forfetar este binevenit, doar daca este insotit de disparitia impozitului minim. Guvernul Boc vrea sa impoziteze tot ce misca. O eroare care, pe termen mediu, poate avea efecte dezastruoase.

Nu numai bugetul va incasa mai putini bani de la micile companii, dar o astfel de masura pune in pericol si o parte din locurile de munca pe care acestea le sustin.

Analiza de Constantin Rudnitchi