Epoca de sticla

Dupa Epoca de piatra sau Epoca fierului, a urmat, iata, Epoca de sticla.

Anuntul ca sotia presedintelui Republicii Franceze, charismatica doamna Carla Bruni, va primi un rol secundar intr-un film regizat/produs de celebrul Woody Allen, a facut imediat inconjorul lumii, prin intermediul "sticlei", adica al televiziunii.

Asta mi-a adus aminte de un episod, consumat cu vreo patru secole in urma. Viitoarea regina a Frantei parcurgea intr-un impresionat cortegiu drumul spre Paris, unde urma sa aiba loc ceremonia de casatorie/incoronare.

Trecind printr-o comuna celebra pentru productia de ciorapi de dama, o delegatia a burghezilor de-acolo a simtit nevoia sa o omagieze pe inalta vizitatoare in felul lor, adica sa-i ofere mai multe perechi de ciorapi de cea mai buna calitate.

Replica maestrului de ceremonii a fost: Regina Frantei, domnilor, nu are picioare! De origine spaniola, dar intelegind franceza, biata fata a lesinat in trasura, crezind ca protocolul casei regale ii va cere sa "renunte" la membrele inferioare.

De fapt, omul dorea sa sublinieze ca regina este o persoana sacra, care nu poate fi masurata dupa standardele unei persoane obisnuite. In timpul aristocratiei, figurile conducatorilor erau aproape sacralizate. Raminind la spatiul francez, legenda spunea ca regii pot vindeca gilcii - o suferinta larg raspindita in epoca - doar prin simpla atingere.

Protocolul casei regale spaniole era atit de complicat, incit un fel de mincare trecea prin douazeci de miini inainte de-a ajunge pe masa majestatilor-lor catolice. Democratia a adus cu sine o alta abordare, insa a ramas o vreme convingerea ca in palatele puterii sta, daca nu chiar bunul Dumnezeu, atunci macar un apropiat al Acestuia.

Cea mai populara papusa din SUA, "Teddy Bear", s-a nascut in urma legendei ca presedintele de atunci, Teddy Roosevelt, pasionat vinator, a "iertat" vinatul care-i ajunsese in bataia pustii, dupa ce a constatat ca este vorba de o ursoaiaca ce avea pui.

Celalalt Roosevelt, FDR, tinea in timpul crizei economice o rubrica la radio, intitulata "La gura sobei", ascultata de zeci de milioane de americani. Dupa WW ll, ziarul Le Monde scria: "Doar Turnul Eiffel este mai inalt in Franta decit generalul De Gaulle."

Vorbele de duh ale lui Churchill si discursurile sale in Parlamentul Imperiului Britanic au ramas celebre pina astazi iar Memoriile sale au fost rasplatite cu un Premiu Nobel. In SUA, prima campanie in care televiziunea a jucat rol decisiv a fost aceea care l-a opus, in 1960, pe democratul J.F. Kennedy republicanului Richard Nixon.

A fost aleasa vedeta care isi impartea amanta cu "nasul" mafiei din Chicago, Sam Giancanna si practic i-a abandonat pe patriotii cubanezi in Golful Porcilor, facind din Castro una dintre cele mai importante figuri politice ale lumii, si nu mai putin charismaticul Nixon, omul care, de facto, urma sa puna punct razboiului din Vietnam si sa realizeze istorica apropiere de China.

A fost votata gargara despre "Noua Frontiera" si nu viziunea politica.

A fost votat tinarul cu aer sportiv, bronzat si zimbaret si nu quakerul sumbru, pe care costumul statea cam anapoda. In Epoca de sticla, fiecare politician a devenit suma zvonurilor despre el si nu suma proiectelor si vizunilor sale.

Nu doar sacralitatea puterii a fost pierduta, ci si capacitatea prezumata a oamenilor de stat de a-si sacrifica existenta proprie intru binele natiunilor chemate sa le conduca. Politicenii sunt "vinduti" de massmedia in rind cu fulgii de porumb si ultimele tipuri de automobile.

Iar atunci cind se declaseaza crizele economice sau de alta natura, ne miram ca faimoasele reuniuni ale G8 sau G20 nu sunt decit picnicuri in sali in care nu se intimpla nimic.

Avem in lume presedinti pentru care transplantul de par este mai important decit strategia pentru educatie si femei presedinte care isi injecteza buzele pentru a fi mai senzuale atunci cind vorbesc natiunii la televizor.

In timpul pionieratului televiziunii, reteaua americana CBS gazduia o emisiune celebra, "Good night and good luck", moderata de nu mai putin celebrul Edward R. Murrow, care in anii -30--40 devenise o adevarata legenda a radioului.

Murrrow, alaturi de gazetarii de la The Washington Post a lui Katherine Graham, au dat practic tonul demolarii politicii fascistoide a senatorului de Wisconsin, Joseph McCarthy, intrata in istoria recenta americana sub numele consacrat de dramaturgul Arthur Miller, "vinatoarea de vrajitoare".

Edward R. Murrow a spus la un moment dat: "Daca televizuinea va ramine doar un mijloc de a distra oamenii, inseamna ca nu avem de-a face decit cu niste cutii pline de lumini si umbre iar lupta noastra este oricum pierduta".

Din pacate, viziunea lui Murrow a fost depasita de realitate. Peste o jumatate de secol de la afirmatiile sale, Epoca de sticla nu numai ca a renuntat de mult la iluzia de a deveni altceva decit un distractiv joc de lumini si umbre. A devenit creuzetul care naste pe banda rulanta lideri de carton ai unei lumi tot mai nauce din punct de vedere axiologic.

Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici