Dupa 20 de ani: capitalismul de "jmecherie"

Am vizionat zilele trecute, alaturi de alti reprezentanti ai mass-media, filmul “Kapitalism, reteta noastra secreta” in regia domnului Alexandru Solomon. Filmul nu dezvaluie, neaparat, “reteta secreta a capitalismului romanesc”, ci consacra o serie de adevaruri ale modului in care s-a creat capitalul in Romania, dupa anul 1989.

Doua sunt punctele pe care se concentreaza filmul: in primul rand, noii oameni de afaceri provin, in special, din zona fostei Securitati sau dintre fostii privilegiati ai regimului comunist si, in al doilea rand, cei mai importanti oameni de afaceri din Romania au fost si sunt legati de cel putin un scandal de coruptie.

Asadar - intelegem din filmul lui Alexandru Solomon - capitalismul romanesc s-a construit pe baze putrede: prin operatiuni suspecte, de catre personaje dubioase.

Ceea ce este o realitate greu de tagaduit. Actorii filmului, la propriu, sunt oameni de afaceri locali care au acceptat sa dialogheze, sa-si spuna povestea si sa fie filmati in locuinta lor, in fabricile pe care le detin sau in zonele in care se relaxeaza.

Mai exact, actorii filmului documentar sunt: Dan Voiculescu, Ioan Niculae, Dinu Patriciu, George Becali, George Copos, George Padure si Dan Diaconescu.

De la un anumit moment, filmul intra intr-o zona mai degraba anecdotica, decat analitica. Rand pe rand, actorii sunt pusi in situatii ridicole, chiar hilare. Personal, am retinut cateva faze memorabile:

- Dan Voiculescu vorbind limba engleza surprinzator de modest, pentru un fost angajat in comertul exterior. Si, apoi, acelasi Dan Voiculescu incercand sa-i convinga pe producatori sa afirme in film ca fiica sa, Camelia, a preluat afacerile media;

- Ioan Niculae incercand sa prezinte o fabrica aflata in proprietatea sa. Efectul este exact invers decat cel dorit, intrucat fabrica este mai degraba o ruina. Angajatii lucreaza cu utilaje arhaice, iar mizeria si dezordinea domnesc peste tot in uzina.

De asemenea, Ioan Niculae vorbind la telefon despre afaceri cu un interlocutor anonim, dar spunandu-i acestuia, la un moment dat, ca “da un telefon” la un secretar de stat de la Ministerul Agriculturii si rezolva problema;

- Dinu Patriciu adresandu-se salariatilor, cu ocazia ceremoniei de semnare a contractului de vanzare a rafinariei Petromidia catre compania azera KazMunaiGaz, si spunandu-le acestora ca inainte de 1989 lucrau ca “sclavii” in rafinarie, in vreme ce acum au ajuns sa fie niste buni specialisti. (O afirmatie riscanta si deplasata, macar pentru faptul ca multi romani simt astazi, mai mult ca oricand, ca lucreaza ca “sclavii”);

- George Becali, vorbind infierbantat in fata ziaristilor romani despre felul in care se va afirma la Bruxelles si apoi singur, marginalizat, in plenul Parlamentului european;

- George Copos intr-un moment jenant, in fabrica, alaturi de cateva angajate, vorbind in cel mai pur stil comunist despre faptul ca daca tot mai multi romani ar lucra la fel ca salariatii lui, “Romania ar fi acum Germania”. Pe toata durata discursului inflacarat al patronului, femeile angajate ascultau cu capul in jos, pe jumatate resemnate, pe jumatate jenate de spusele lui Copos;

- George Padure vorbind in fraze alambicate, pentru a spune un lucru simplu: in ultima vreme, afacerile i-au mers foarte prost si este nevoit sa inchida firma;

- Dan Diaconescu, proprietarul “televiziunii poporului” venind cu Rolls-Royce-ul la munca.

La fel de simpatice sunt momentele in care cativa protagonisti spun cum au facut primul milion de dolari. Greu de tot, cu multa sudoare, in...vreun an de zile.

Filmul documentar al lui Alexandru Solomon are o concluzie: ideea ca locurile la “banchetul bogatilor” s-au terminat. Noua, celorlalti, ne mai raman doar “firimiturile” de la masa lor.

De fapt, povestea capitalismului romanesc incepe de acolo de unde se termina filmul. Este, evident, imposibil de realizat in doar cateva pagini o analiza exhaustiva asupra capitalismului romanesc la 20 de ani de la Revolutie. Dar scurte consideratii se pot face.

Capitalismul romanesc a inceput prin dezindustrializare. O parte din firmele de stat au fost incluse, intre anii 1994-1998, in asa-numite programe de asanare a economiei.

Programele ASAL si PSAL derulate sub coordonarea Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International au avut ca efect inchiderea sau restructurarea, in foarte mica masura, a sute de companii cu capital de stat.

Culmea este ca aceste programe de insanatosire a economiei romanesti erau logic argumentate din punct de vedere economic. In cinci-sase ani de tranzitie, societatile de stat acumulasera datorii mari la bugetele de stat si la bancile cu capital de stat.

Ele pierdusera o parte din piata interna, din cauza concurentei produselor venite din export, si o buna parte din pietele externe, din cauza ineficientei si incapacitatii de a promova produsele romanesti pe aceste piete.

Companiile de stat erau in centrul blocajului financiar, in sensul ca aveau mari intarzieri la plata furnizorilor. De aceea, ideea inchiderii sau a restructurarii lor a avut sens din punctul de vedere al economiei. Rezultatele au fost insa dezastruoase.

Inchiderea companiilor de stat a schimbat mult structura economiei romanesti si a creat grave probleme sociale. Mai tarziu, aceste handicapuri aveau sa se vada. Cresterea economica din perioada 2000-2008 a fost alimentata, preponderent, cu produse din import, intrucat multe industrii romanesti practic au disparut in primul deceniu al anilor ‘90.

Tocmai cand aveam mai multa nevoie de ele, o parte din fabricile romanesti nu mai existau. Vazuta prin prisma crizei de astazi, asanarea economiei romanesti a fost o greseala. Economiile occidentale au fluturat la inceputul anilor ‘90 exact ceea ce nu fac astazi, adica neinterventia statului in economie si inchiderea sau restructurarea companiilor nerentabile.

Astazi s-au gasit solutii pentru salvarea companiilor sau bancilor, multe dintre ele imposibil de imaginat la inceputul anilor ‘90. Romania, in schimb, a fost convinsa sa-si “asaneze” o parte semnificativa a industriei.

Capitalismul din Romania a inceput prin devalizarea bancilor. Nu este vorba doar despre creditele acordate companiilor de stat. Nu este vorba doar despre faptul ca Banca Agricola a creditat societati din agricultura care nu au mai returnat imprumuturile, si nici despre faptul ca Bancorex a imprumutat companiile energetice de stat.

Pe langa firmele de stat, s-a atasat o cohorta de firme private ale unor oameni de afaceri romani care apoi nu au mai platit creditele sau, in cel mai bun caz pentru stat, si-au rascumparat activele, via AVAB, la un sfert din valoarea imprumuturilor.

Creditele neperformante au fost modul in care capitalistii romani s-au capitalizat sau chiar au facut avere. De asemenea, bancile au acordat credite cu dobanzi preferentiale unor categorii precum politisti, militari, angajati ai serviciilor secrete sau, pur si simplu, unor prieteni ai bancherilor.

Cu banii din aceste credite, noii privilegiati ai societatii capitaliste si-au cumparat case, terenuri sau, pur si simplu, au depus sumele imprumutate la o alta banca si au castigat din diferenta de dobanda. In felul acesta, s-a creat si o patura subtire, dar viguroasa de mici capitalisti-functionari de stat.

Capitalismul romanesc a inceput prin pierederea fortei de vanzare a companiilor. Toata lumea a dorit sa produca, reflex de altfel comunist, fara sa vada, in prealabil, daca exista cumparatori. Comertul exterior a fost primul sector privatizat, iar oamenii de acolo au plecat cu contractele si relatiile externe ale companiilor de stat.

Exporturile romanesti au devenit fara valoare adaugata. Specialistii din comert exterior, rupti de companiile producatoare, au preferat sa exporte marfuri fara valoare adaugata mare, dar care le-au adus cash-ul mult dorit.

Si, astfel, lemnul neprelucrat din paduri, fierul vechi din fabricile taiate, cimentul, ureea, materiile prime, in general, au devenit cele mai vandabile marfuri romamesti la export. Utilajele petroliere, mobila, automobilele, instalatiile tehnologice aproape ca au disparut de pe piete.

La randul lor, companiile de stat au partea lor de vina: nu si-au creat departamente performante, proprii, de vanzari si, astfel, au pierdut pietele externe.

Capitalismul romanesc a fost marcat de privatizarea profiturilor si nationalizarea pierderilor. Este o expresie des folosita, dar reala. Profiturile s-au mutat in buzunarele unor intreprinzatori locali, pierderile in bugetul companiilor de stat. Metoda a fost valabila de la banci pana la agricultura sau industrie.

Privatizarea a socat pe toata lumea, in sensul in care am asistat perplexi cum companiile de stat care pierdeau bani cu nemiluita in administrarea statului, au ajuns sa raporteze profituri substantiale in administrare privata.

Si, prin privatizare, capitalul romanesc a fost redus la minimum. Industria cimentului, comertul modern, telecomunicatiile, industria auto, bancile si societatile de asigurari, industria grea sunt dominate de capital strain.

Cel romanesc mai exista doar in agricultura, industria alimentara sau cea a ingrasamintelor chimice, in zona serviciilor, a micului comert, in vreme ce capitalul de stat este prezent in industria energetica si in transporturi.

Chiar si aceasta enumerare arata ca s-au privatizat sectoarele aducatoare de profit. 

Capitalismul romanesc are o mare hiba. El sufera de lipsa de implicare a elitelor. Academicienii sau profesori universitarii autentici nu au nici un cuvant de spus in viata publica economica din Romania. Nici un cercetator de elita in domeniul economic nu este o voce importanta in Romania.

Nu exista nici o cercetare solida care sa analizeze capitalismul romanesc si sa propuna o cale de urmat in viitor. Cea mai simpla scuza este aceea ca spatiul public este parazitat de subiecte putin relevante si de personaje mediocre. Este o falsa scuza.

N-am vazut profesori sau academciani care sa se bata pentru ideile si cunostintele lor. N-am vazut elita cercetarii economice coaguland un plan de dezvoltare a Romaniei.

Elita se multumeste sa primeasca bani de la buget si sa-si conserve locurile si functiile caldute si banoase. Nu exista nici un proiect important pentru Romania care sa fie bine articulat de elita intelectuala a Romaniei. Neimplicarea in politica este si ea o mare greseala.

Marile proiecte sociale si economice nu trebuie sa fie rodul oamenilor politici, ci trebuie articulate de specialisti si asumate de politicieni. Dar, pentru un asemenea obiectiv, elita trebuie sa dea dovada de responsabilitate. Ba chiar ar trebui sa se simta obligata sa faca acest lucru, datorita banilor pe care ii incaseaza sub diverse forme de la bugetul de stat. 

Pentru ca tabloul capitalismului sa fie complet, trebuie sa facem o selectie de cifre ale economiei romanesti din prezent. Iata-le:

-    numar total de salariati: 4,5 milioane persoane; salariul mediu - 1.900 lei;

-    numar de salariati in sectorul public - un milion persoane; salariul mediu - 2.300 lei;

-    numar de salariati in sectorul bugetar - 1,4 milioane persoane; salariul mediu - 2.800 lei;

-    salariul mediu in sectorul privat - 1.600 lei;

-    pentru comparatie, in anul 1989, numarul de salariati: 8 milioane persoane;

-    structura populatiei, in anul 2009. Total populatie: 21,2 milioane persoane, din care doua milioane persoane sunt plecate in strainatate (10,2 milioane persoane adulte, cinci milioane persoane tinere, sase milioane persoane varstnice, peste 50 de ani).

-    numarul pensionarilor: 5,5 milioane persoane cu o pensie medie de 676 lei, din care: 4,7 milioane persoane in sistemul asigurarilor sociale de stat, cu o pensie medie de 735 lei, si 762.000 de agricultori, cu o pensie medie de 308 lei.

Din totalul pensionarilor, numai 2,1 milioane de persoane s-au pensionat la limita de varsta si cu stagiu complet de cotizare si au pensia medie de: 1.016 lei, cei din asigurarile sociale, si  384 lei pensionarii agricultori.

De mentionat ca pensia medie a magistratilor este de 8.000 lei, iar in privinta militarilor se pune problema ca, prin noua lege a pensiilor, sa scada cele mai mari de 3.000 lei. Cu alte cuvinte, o persoana care a muncit o “viata intreaga” (are stagiu de cotizare complet si varsta de pensionare) are, in medie, o pensie de trei ori mai mica decat a militarilor si de opt ori mai mica decat a magistratilor.

-    in anul 1989, numarul pensionarilor era de 2,5 milioane persoane. Raportul salariati/pensionari era, in anul 1989, de 3,43. Astazi, acest raport este subunitar.

-    unul din doi romani beneficiaza de ajutoare sociale, in total 11,1 milioane persoane. Evolutia numarului de persoane care primeau ajutoare sociale este urmatoarea: in anul 2004, erau 3,6 milioane persoane, in anul 2005 - 3,7 milioane persoane, in anul 2006 erau 3,8 milioane persoane, in anul 2007 erau 7,9 milioane persoane.

Cresterea exploziva a venit din faptul ca alocatiile pentru copii au fost asimilate bugetului asigurarilor sociale si largirii plafonului de ajutoare pentru incalzire. Alte ajutoare sociale: pentru constituirea familiei, venitul minim garantat, refugiati, handicap grav, indemnizatie pentru cresterea copilului.

In total, sunt 40 de forme de asistenta sociala. Un sfert din veniturile gospodariilor din Romania provin din ajutoare, indemnizatii si alte forme de sprijin oferite de stat. In medie, ajutorul social este de 190 lei.

-    in bugetul de stat pe anul 2010, este alocat un procentaj de 12% din PIB pentru cheltuieli sociale, adica 63 miliarde lei (14 miliarde euro), 9% din PIB pentru cheltuieli salariale, adica 47,7 miliarde lei (11 miliarde euro) si 4% pentru investitii publice, adica 21,2 miliarde lei (5 miliarde euro).

Acesta este, in linii mari, “tabloul de bord” al capitalismului romanesc. Evident, la el se mai poate adauga o pleiada de cifre. Dar esenta ramane.  Capitalismul s-a bazat, in Romania, pe un principiu simplu: transferam cat mai mult de la stat in buzunarele noastre.

Metodele si sumele au fost diferite, dar esenta a ramas aceeasi. De la politisti, militari, magistrati, parlamentari care si-au facut legi speciale de salarizare si pensionare, pana la oamenii de afaceri care au profitat de jungla din economie. Toata lumea, sub o forma sau alta, a profitat de slabiciunile statului.

Astazi, cand, laolalta, statul si capitalul privat au probleme din cauza crizei economice, ambele tabere se agata una de alta precum cei aflati in pericol de inec.

Daca statul se va arata la fel de slab si incompetent ca in acesti 20 de ani si nu va pune ordine in economie, este posibil ca ambii parteneri, care astazi incearca sa supravietuiasca in apele tulburi ale crizei, sa se scufunde.

Din acest articol, lipsesc solutiile.

Cereti-le, stimati cititori, de la oamenii politici, de la angajatii ministerelor si agentiilor guvernamentale, de la cercetatori, de la profesori universitari, de la academicieni, de la bancheri, de la consultantii straini sau romani, de la oamenii de afaceri, de la patronate sau sindicate.

Ei sunt platiti si indrituiti sa produca solutii. Ei ar trebui sa le gaseasca, eventual impreuna, pentru ca tranzitia spre capitalismul romanesc sa nu fie doar una in beneficiul baietilor “jmecheri”.

Analiza de Constantin Rudnitchi