De ce masurile cele mai dure din Europa?

Masurile vizate de guvern in Romania au fost practic singurele care amputau pensiile. Faptul ca amputarea a fost respinsa de Curtea Constitutionala nu schimba lucrurile, pentru ca, in locul acestei amputari, s-a majorat masiv cel mai important impozit din economie (TVA).

In sfarsit, taierile in Romania vizeaza un ansamblu de programe de asistenta sociala, de la subventionari ale caldurii in cursul iernii la facilitati de transport acordate unor categorii sociale. Este o iluzie ca aceste masuri, in ciuda amplitudinii lor, vor rezolva ceva.

Sa nu ne amagim cu diferiti cai verzi pe pereti! Explicatiile pentru care masurile de austeritate din Romania se arata a fi cele mai dure sunt, in principal, trei.

In primul rand, probabil in nici o alta tara europeana, clasa politica nu a mintit atat de mult si timp atat de indelungat asupra situatiei economice interne, un rol nefast jucand din acest punct de vedere inlantuirea de ani electorali 2007-2009.

Un mare semn de intrebare ridica pozitiile FMI si Comisiei UE de la Bruxelles.

Acestea, spre deosebire de cazul Greciei, nu s-au plans ca cineva din Romania le-a mintit. Or, daca nu se plang de asa ceva, inseamna ca au stiut de situatia grava care conducea la astfel de masuri si atunci ori au dorit sa se ajunga aici, ori, din interese incalificabile, au jucat partizan in prelungita campanie electorala din Romania.

In al doilea rand, este vorba de delirul 2004-2008 al cresterii economice, relativ inalte, dar bazate exclusiv pe consum din import, care a dus la o dezarticulare completa a economiei interne intre consum si productie si la o vulnerabilizare externa la cote extreme a tarii, ca urmare a dezechilibrului intre importuri si exporturi si acumularii de datorii externe care trec in contul tarii.

Nota de plata a acestei cresteri economice fara noima si neabsorbita in economie va fi venit oricum, si cu, si fara criza economica internationala, ceea ce presupunea inevitabil masuri de austeritate mai dure sau mai putin dure. In fond, duritatea lor va fi depins de momentul intreprinderii ajustarii.

Cu cat mai devreme, cu atat mai putin costisitoare! Cu cat mai tarziu, cu atat mai costisitoare! Imprumutul de la FMI-UE a jucat un rol nefast, printre multe altele prin simplul fapt ca a permis intarzierea cu un an a intreprinderii masurilor necesare.

In sfarsit, in al treilea rand, este vorba de un factor de fond. Atat minciunile electorale paralizante, cat si delirul destabilizant au intervenit intr-un stat cu totul anormal: un stat cu o protectie sociala disproportionat de mare fata de posiblitatile economice reale.

Foarte pe scurt - caci problema implica cercetari de mare intindere si profunzime -, Romania are o demografie de tara dezvoltata la o economie de tara subdezvoltata.

O contradictie ruinatoare! Raportul demografic inactiv-activ este deja decavant, dar si mereu si mereu mai defavorabil si intra in contradictie ireconciliabila cu resursele economice minime pentru sustinerea unui asemenea raport, resurse pe care le pune la dispozitie o economie subdezvoltata, iar acum aflata si in cadere libera.

Minciunile electorale si delirul din 2004-2008 au alimentat iluziile desarte ca statul, deja asistential, va putea finanta in continuare asa ceva, ba chiar si mai abitir.

Salariile au fost marite dincolo de temeiurile economice. Iar pensiile au fost majorate chiar peste cresterea salariilor care urma sa le finanteze.

Tot felul de programe de asistenta sociala au fost inventate. Numarul de beneficiari de asistenta sociala, vreo 11 milioane, a ajuns sa reprezinte mai mult decat dublul numarului de contribuenti la buget.

Dezastrul era asigurat si venea curand-curand, cu sau fara programare de la guvern, de la banca centrala sau de la FMI!

Analiza de Ilie Serbanescu