Cursul valutar: 4,2320 lei/euro

Cursul valutar: 4,2320 lei/euro
Stire oferita de BloomBiz.ro

Data: 7 iulie 2010   Ora: 11:30

Cursul publicat marti de banca centrala a fost de 4,2393 lei/euro.

Leul continua sa castige teren si in raport cu dolarul, astfel ca paritatea anuntata de BNR a scazut pentru a sasea sedinta consecutiv, de la 3,3687 lei/dolar la 3,3653 lei/dolar.

Moneda nationala a inregistrat oscilatii reduse in prima parte a sedintei interbancare de miercuri, cotatiile mentinandu-se aproape de 4,23 lei/euro, nivel similar cu cel de la inchiderea de marti, in conditiile unei piete linistite.

Primele cotatii ale zilei s-au situat la 4,2300 - 4,2350 lei/euro, nivel apropiat de cel de la inchiderea sesiunii precedente, de 4,2320 - 4,2340 lei/euro.

Cu putin inainte de ora 13:00, transferurile se operau la 4,2300 - 4,2350 lei/euro, iar dealerii nu exclud interventia indirecta a bancii centrale in favoarea leului, in conditiiile in care valutele din regiune inregistrau usoare deprecieri in raport cu euro.

Pe piata monetara dobanzile au continuat sa coboare, ca urmare a excesului de lei din piata interbancara, astfel ca pentru depozitele cu scadenta la o zi randamentele au scazut de la 3,66 - 4,16% la 2,84 - 3,34%, iar ratele pentru plasamentele la o saptamana se situau la 4,71 - 5,21%, sub cele de marti, de 4,99 - 5,49%.

Lichiditatea pronuntata din piata interbancara a fost explicata de dealeri prin realizarea de plati de catre MFP pentru acoperirea unor arierate, situatie intalnita de obicei dupa fiecare sedinta a board-ului FMI.

Fondul a aprobat vineri revizuirea acordului cu Romania si eliberarea unei noi transe, de circa 900 milioane de euro, din imprumut.

Pentru scadentele la o luna dobanzile se situau la 6,27 - 6,77%, aproape de rata de politica monetara, de 6,25%.

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


 

Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Cum să obții un echilibru între economisire și distracție

Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult