Cele trei prapastii din economie

In economia romaneasca sa casca, in acest moment, trei prapastii. Prima dintre ele este intre sindicate si guvern. Asa cum era de asteptat, incercarile de reducere a cheltuielilor bugetare se lovesc de o dura respingere sociala.

Magistratii au facut anul trecut o greva vopsita in protest, iar sindicatele anunta un calendar de proteste si revendicari. Este insa adevarat ca incercarile de reducere a cheltuielilor bugetare s-au facut fara profesionalism si, uneori, fara noima.

Desfiintarea unor agentii guvernamentale nu a avut efectul scontat, iar intregul proces a fost acuzat de lipsa de logica. Au fost desfiintate agentii care se finantau din fonduri europene sau care se autofinantau fara ca efectele scaderii cheltuielilor bugetare sa fie vizibile.

In ceea ce priveste disponibilizarile de personal bugetar, guvernul a actionat extrem de ezitant. Declaratiile oficiale au creat mai multa confuzie, iar deciziile au fost mult intarziate. De altfel, se poate spune ca anul trecut a fost practic pierdut.

In schimb, sindicatele au stiut sa profite de fiecare eroare a guvernului, criticand masurile de restructurare bugetara. In acest moment, la nivelul sindicatelor si al societatii romanesti a devenit de neacceptat efectuarea de disponibilizari de personal bugetar, fara o analiza a sectorului in care urmeaza sa se reduca posturile.

Nimeni nu mai poate accepta cifre de disponibilizari fara sa fie fundamentate pe studii de impact.

Or, din acest punct de vedere, anul 2009 a fost ratat, ceea ce, in acest moment, se dovedeste a fi extrem de costisitor. Daca anul trecut guvernul ar fi efectuat studii asupra institutiilor bugetare, acum ar fi putut sa vina cu argumentele pe care sa isi poata fundamenta eventualele masuri de reforma.

A devenit extrem de limpede faptul ca guvernul nu poate manui parghiile care sa duca la reducerea cheltuielilor bugetare. In lipsa unor astfel de masuri, disponibilizarile par a fi imposibil de evitat. Interesant este ca Romania este obligata sa ia o serie de decizii divergente.

Pentru a intra in zona euro, Romania are nevoie sa atinga indicatorii de convergenta nominala care presupun masuri de scadere a deficitului bugetar pana la 3% din PIB, ceea ce inseamna, implicit, masuri dure la nivelul aparatului bugetar, precum inghetarea salariilor.

Dar economia romaneasca trebuie, in acelasi timp, sa se preocupe si de convergenta reala, indicator care presupune cresterea venitului pe cap de locuitor. Astfel, se ajunge ca obiectivele de dezvoltare sa se bata cap in cap cu masurile de austeritate salariala.

De asemenea, strategia europeana pentru anul 2020 are ca obiectiv cresterea gradului de ocupare a persoanelor cu varste cuprinse intre 20 si 64 de ani, pana la o rata de 75%, dar guvernul este nevoit sa opereze disponibilizari in sectorul bugetar.

Liderii sindicali stiu sa speculeze o astfel de situatie. In plus, exista deja o profesionalizare a liderilor marilor confederatii sindicale care stiu sa gaseasca argumente in favoarea lor chiar in temele europene de ocupare a fortei de munca.

Radicalismul sindicatelor vine si din erorile guvernului. Politizarea excesiva a functiilor publice, haosul nascut din schimbarea directorilor exclusiv pe criterii politice si amanarea unor plati salariale pentru care exista hotarari judecatoresti au fost tot atatea motive pentru ca sindicatele sa gaseasca argumente in a critica guvernul Boc.

O a doua prapastie se casca intre mediul de afaceri privat si guvern. Primul repros, in ordine cronologica, a fost cel legat de incosistentul plan de masuri anticriza pus in aplicare de guvernul Boc. Anul trecut, a fost plin de promisiuni, dar masurile concrete s-au lasat asteptate.

Cu cateva exceptii, precum somajul tehnic, programul de reabilitare termica (partial), practicarea unui tarif redus la gazele naturale extrase din productia interna si acordarea unor garantii guvernamentale, masurile anticriza au fost lipsite de forta si au avut aplicabilitate limitata, doar in unele sectoare economice.

Mai mult, a fost introdus impozitul minim, o masura care a descurajat, o data in plus, functionarea intreprinderilor mici si mijlocii.

Sectorul privat s-a ajustat, prin taierea cheltuielilor, dar procesul a fost dureros. Micii intreprinzatori au migrat catre alte forme de functionare (persoane fizice autorizate) sau direct catre economia neagra.

Renuntarea la regimul de impozitare al microintreprinderilor (impozitul de 3% din cifra de afaceri) a fost inca o lovitura data micilor intreprinzatori. Acum, mediul de afaceri a renuntat sa mai spere la masuri anticriza.

Dar nervozitatea ramane, pentru ca pietele interne si externe nu dau semne de revenire. Ca urmare, multe companii se bucura daca reusesc sa nu piarda bani. Profitul este tot mai mult o rara avis.

Masurile guvernamentale care prevad marirea taxelor si impozitelor aflate, deocamdata, doar la stadiul de proiect, vor fi inca o lovitura aplicata mediului de afaceri privat. Nu trebuie aduse prea multe argumente in acest sens.

Cert este ca o crestere a taxei pe valoarea adaugata va afecta inca o data consumul, deci si cifra de afaceri a firmelor, iar o crestere a impozitarii muncii ii va pune pe manageri in situatia de a gasi raspuns la o intrebare dureroasa: cresc costurile cu forta de munca sau negociez o scadere a salariilor?

Daca se va majora si cota unica, lovitura va fi tripla si, probabil, ca va depasi cu mult gradul de suportabilitate al companiilor romanesti.

Mediul de afaceri a avut, in ultima perioada, o serie de propuneri pentru partea guvernamentala. Majoritatea nu au fost luate in seama. In fine, in al treilea rand, exista o prapastie intre mediul de afaceri si banci. De un an si jumatate, creditarea companiilor este aproape inghetata.

Chiar daca cifrele arata o scadere importanta, sunt tot mai multe firme care se plang ca accesul la credite este extrem de greoi. Se poate spune ca adevarul este la mijloc.

Bancile mentin in continuare dobanzile inalte si sunt prudente (poate prea prudente) cand vine vorba de a acorda imprumuturi. In acelasi timp, bancile au preferat varianta comoda de a credita Ministerul Finantelor (si reciproca este valabila) in locul economiei reale.

La randul lor, multe dintre companii au un grad de indatorare ridicat sau propun planuri de afaceri necredibile in fata bancherilor. Mai grav este ca bancile nu au reusit sa gaseasca o solutie nici macar pentru creditarea proiectelor care s-au calificat pentru obtinerea de fonduri europene.

Si, in mod bizar, marile proiecte ce ar trebui finantate din bani publici, precum parteneriatele public-private, nu se bucura de atentia bancilor. Cu toate acestea, bancile au incheiat primul trimestru cu profituri importante.

Este ilogic din punct de vedere economic sa constatam o discrepanta atat de mare intre profiturile bancilor si cele ale companiilor.

Spre exemplu, toate companiile energetice cu capital de stat, inclusiv Nuclearelectrica si Hidroelectrica, au prevazut in bugetul de anul acesta obtinerea unui profit de aproximativ 250 milioane euro. Pentru comparatie, bancile au obtinut numai pe primul trimestru un profit de 120 miloane euro.

S-ar putea argumenta ca bancile sunt coloana vertebrala a economiei. Dar companiile trebuie privite, in acest moment de criza, pe picior de egalitate cu bancile. Dintr-un motiv simplu: criza a facut ca locurile de munca sa fie la fel de importante pentru economie precum capitalul.

Sunt trei cercuri vicioase in care se invarte economia romaneasca. Daca ele nu vor fi sparte intr-un timp relativ scurt, economia nu va putea reporni, iar criza economica se poate transforma intr-o stare permanenta, la fel ca tranzitia. Masurile economice sunt consumatoare de timp.

Romania are nevoie acum de decizii urgente. Ele se pot lua in strada, dupa modelul Atena, sau in politica. De acest lucru, trebuie sa fie constienti actualii guvernanti care sunt aproape obligati sa gaseasca o solutie politica. Nu o remaniere guvernamentala de fatada, ci una radicala.

Demisia actualului guvern, un guvern de uniune nationala sau alegeri anticipate sunt variantele ce trebuie luate in calcul cu toata seriozitatea. Politicienii trebuie sa inteleaga ca, in vremuri de criza, guvernarea trebuie facuta cel putin cu corectitudine, daca nu cu maximum de profesionalism.

Emil Boc ar trebui sa-si aduca aminte de vorba care spune ca "atunci cand toata lumea iti spune ca esti beat, trebuie sa te duci sa te culci". Premierul Boc s-a imbolnavit de betia puterii. Va trebui sa aplice o solutie politica rezonabila, pentru ca nu cumva strada sa o gaseasca pe cea de forta.

Analiza de Constantin Rudnitchi