Cat de mult iubeste statul economia subterana?

Lunga vara fierbinte, care ne paste deja, gaseste autoritatile de la Bucuresti intr-o nemaintalnita batalie cu tot ce misca. Rece si imun la amenintarile cu blocarea anului scolar, a functionarii institutiilor publice, a spitalelor sau transporturilor, guvernul Boc da senzatia ca, de data asta, stie ce are de facut si mai ales ca este cat se poate de determinat sa se apuce de treaba.

Nu l-a clintit din aceasta convingere nici presedintele Fondului Monetar International, Dominique Strauss Kahn, care mai nou moare de grija bugetarilor din Romania, cu atat mai putin variantele de reforma ale partidelor de opozitie, sau strigatul de durere al celor peste sase milioane de pensionari.

Asadar, dupa reducerea cheltuielilor bugetare, atentia guvernului se va indrepta catre mediul privat, acolo unde evaziunea fiscala si economia la negru au scapat in totalitate de sub control. Tot ce misca in tara asta trebuie sa se faca cu stiinta guvernului Boc, care nu mai tolereaza huzurul de pana acuma.

Programul de masuri de combatere a evaziunii este pe punctul de a fi definitivat si apoi pus imediat in aplicare, asa, ca sa aratam lumii ca si noi putem sa ne facem ordine in propria ograda.

O invatatura elementara insa, ne spune ca inainte de a combate un fenomen, trebuie sa-i cunosti bine cauzele ce-l genereaza. Ca de fiecare data cand vine vorba despre Cabinetul Boc, cu regret o spun, carul este pus inaintea boilor, chiar daca o parte a premiselor de la care se pleaca pot fi corecte.

Intr-un clasament al tarilor din Uniunea Europeana, in ceea ce priveste evolutia nivelului economiei subterane, Romania detine de departe o pozitie de top. Se estimeaza ca aceasta se apropie de un nivel de 40% din Produsul Intern Brut, mult peste Ungaria, Cehia, Polonia sau Slovacia, tari cu care ne comparam de obicei in ultimii 20 de ani.

Paradoxal, intre anii 2000 si 2006, nivelul economiei subterane a crescut in tara noastra de la aproximativ 32-33% din PIB la peste 37% din PIB, tocmai intr-o perioada in care, cel putin teoretic, vorbeam de o reducere a poverii fiscale si de o crestere economica accelerata.

Sa ne mai mire atunci ca in plina recesiune, economia neagra, gri sau cum mai vreti sa-i ziceti, a mai pus inca trei procente la nivelul mediu?

In nici un caz, caci perioadele de criza favorizeaza de fiecare data acest tip de economie, cu sprijinul careia multi romani si-au asigurat traiul de la o zi la alta. Sa nu se inteleaga faptul ca as incerca sa justific rolul economiei subterane in vremurile grele pe care le traim. Dimpotriva.

Dar, asa cum spuneam mai sus, cand vrei sa stopezi o evolutie trebuie sa sti ce o genereaza.

Romania a inregistrat in cei doi ani de criza economica cele mai negre recorduri in randul tarilor europene. Am avut cea mai ridicata inflatie, la un moment dat, cea mai abrupta scadere economica, un deficit in crestere alarmanta si, evident, o evolutie asemanatoare a economiei subterane.

Daca la capitolul inflatie, batalia este purtata constant de catre Banca Nationala a Romaniei, in schimb, in celelalte domenii responsabilitatea ii revine exclusiv guvernului actual.

In economia subterana sunt cateva domenii care tin capul de afis de ani buni de zile: comertul cu alcool, cu tigari sau produse petroliere, precum si sectorul de panificatie si cel al produselor agricole. Daca ne uitam atent la cum sunt taxate toate aceste domenii constatam ca ele ocupa de departe fruntea clasamentului.

Cu toate acestea, taxele si accizele continua sa creasca tot aici, atingand uneori chiar 60%-80% din valoarea produselor. Reactia pietei la aceasta suprataxare este una cat se poate de fireasca. Ce face guvernul atunci?

Evident, gandeste o noua supraimpozitare, in paralel cu o inasprire a asa ziselor controale si sanctiuni, respectiv aparitia unor noi reglementari excesive. As aminti ca din 2004 incoace, in Romania au fost adoptate peste 7000 de acte normative, in conditiile in care Parlamentul a votat vreo 300 de legi.

Guvernul, ministerele din subordine si multele autoritati de reglementare sunt fauritorii directi ai actelor normative amintite. Ce sa faca un investitor, un mic intreprinzator atunci cand este supus unor asemenea reglementari?

Incearca sa-si simplifice singur activitatea si, implicit, sa plateasca cat mai putin la stat. In paralel, piata neagra infloreste, caci nici un guvern din lume nu ar putea intretine un personal de control pe masura evaziunii.

Un alt domeniu vizat de guvern este cel al muncii la negru. Si la acest capitol nu ducem insa lipsa de reglementari sau de suprataxare. Este suficient sa amintim ca ponderea contributiilor sociale in salariul brut al unui angajat (ceea ce plateste angajatorul si angajatul) este de minim 43,5%, in anumite cazuri depasind chiar pragul de 60%.

Poate fi “corect” un angajator in aceste conditii si mai ales atunci cand el nu beneficiaza din partea statului de nici un alt tip de sprijin?

Intre a avea un salariu corect pe cartea de munca si a incasa mai putin bani, respectiv in a avea mai putin bani pe cartea de munca dar mai multi in buzunar, muncitorul roman prefera in general ceea de-a doua varianta, cu riscul ca pierde la pensie. Mai nou nici pensia nu mai prezinta o garantie, motiv pentru care munca la negru este in plina inflorire.

Sigur, la toate acestea se adauga activitatatile de achizitii si de licitatii a institutiilor statului, un alt domeniu unde evaziunea este la ea acasa.

Carevasazica, cauzele ce stau la baza economiei subterane vin pe filiera directa tocmai de la guvernul care vrea acuma sa le combata. Inainte de a taia in carne vie si de a suprareglementa diferite sectoare economice, guvernul ar trebui sa simplifice tot, inclusiv nivelul de taxare, acolo unde se impune acest lucru.

Se prefera insa masurile coercitive si presiunile din partea organelor de control, desi s-a demonstrat ca efectele sunt cu totul altele decat cele scontate. Asta stim, asta facem, par sa spuna primul ministru si ministrul de finante. Atunci, la atata sa va si asteptati.

Articol de Alexandru Moldovan