Atata dai, atata iei!

Acuzele doar s-au intetit, pentru ca existau de mult si, in mare, este vorba de trei lucruri.

Unu: statul este prost administrator, dovedindu-se cu totul si cu totul incompetent, iar masurile cu pricina venind doar sa se adauge probelor la dosar.

Doi: statul este hot, vaduvind, in interese private, banul public.

Trei: din aceste cauze, dar si din altele, nu merita sa dai bani decat cat poti mai putini statului, caci societatea nu se alege mai cu nimic din banii dati la stat, potrivit legii.

Caraghioslacul maret - caci, vai, in Romania si cele mai tragice lucruri au ceva caraghios! - este ca, intrucat statul reprezinta mai mult o abstractie institutionala, referirile cu pricina sunt de fapt la adresa unor politicieni si sunt facute masiv de catre alti politicieni care pana mai ieri erau ei la carma statului si fusesera ei acuzati de cei cu timona in mana acum.

Dincolo de acest aspect, toti acuzatorii se fac a uita ca s-au straduit din rasputeri sa subtieze si chiar sa jecmaneasca statul pe care atat il critica. Intr-atat incat l-au facut complet neputincios! Si acum nu mai poate face decat sa taie si iar sa taie, ca de construit nu mai este de mult in stare.

Ca de-acum lucrurile au intrat in cerc vicios dupa formula "de ce sa-ti dau, ca tu tot nu-mi dai nimic" nu poate face uitata indeletnicirea strategica a tuturor in Romania de a trage in piept statul, dar de a-i pretinde cate in luna si-n stele.

Aparent, sindicatele ar avea de ce sa te tot indeletniceasca cu acuzatii la adresa statului. Acesta nu le ofera salariatilor remuneratii si conditii de munca cat de cat corespunzatoare si joaca mai degraba de partea patronilor decat de partea oamenilor muncii.

Dar, dincolo de aparente, legile apara angajatul in fata angajatorului si sindicatelor le place chiar sa se laude cu aceasta, ca o victorie a lor. Dar, acest lucru este valabil in cazul angajatorului-stat, adica, sa zicem, in cazul unei treimi din economie!

In restul economiei, angajatorul este stapan. Intre altele, tocmai pentru faptul ca, in restul economiei, sindicatele practic nu exista! Aici este motivul-cheie pentru care sindicatele ar trebui sa faca ciocu- mic fata de statul roman ca institutie.

Sindicatele se iau in piept doar cu guvernul, in rest tac chitic, pentru ca nici n-au de fapt structuri sindicale in sectorul privat! Ceea ce, pentru un edificiu economico-social numit capitalism sau economie de piata, este o tragedie!

Sindicatele au fost extrem de vocale cand guvernul a facut in 2010 ajustarea castigurilor salariale in parohia sa, dar n-a auzit nimeni de vreun protest sindical cand sectorul privat a dat afara sute de mii de oameni si a redus salariile cu 20-25% in 2009.

Asta asa, pentru a preciza cum stau de fapt lucrurile! Nu mai vorbim de tragedia lucrului fara carte de munca sau cu salariul minim pe cartea de munca, tragedie tolerata de sindicate.

Oamenii ca indivizi, indeosebi in calitatea lor de contribuabili, sunt nu numai cei mai indrituiti, dar probabil singurii indrituiti sa fie nemultumiti de statul roman. Mare sau mica, fiscalitatea stabilita de catre stat este respectata de catre acestia.

Oricum, rata de evaziune fiscala este cea mai mica la nivelul persoanelor fizice. Si, probabil, daca legile ar fi schimbate pentru ca persoanele fizice, si nu firmele, sa achite contributiile sociale, multe adevaruri ar aparea la suprafata si multe lucruri s-ar schimba in colectarea impunerilor si in reducerea evaziunii fiscale.

Si, fata de cat contribuie, ceea ce li se intoarce inapoi de la stat sub forma de produse si servicii publice este execrabil. Statul a externalizat serviciile publice principale si acum tolereaza un fel de jaf in favoarea unor structuri private fie ca este vorba de serviciile de gaz si electricitate, fie ca este vorba de serviciile bancare.

Totusi, apasa greu in balanta de partea cealalta acceptarea de catre persoanele fizice a unor relatii de munca ilegale: nu doar statul este tras in piept, cum apare la prima vedere, ci oamenii practica un fel de actiune sinucigasa fata de propriul lor viitor.

In orice caz, asa-numitul mediu de afaceri este de departe cel mai putin indrituit sa acuze statul roman. Pentru o parte din mediul de afaceri, statul roman este un fel de binefacator, caci reprezinta clientela politica a acestuia spre care se scurge banul public. Binefacator este statul roman si pentru capitalul strain.

Facilitati deschise si mai ales confidentiale da statul roman capitalului strain. Oricum i-a cedat cele mai profitabile pozitii din economie, acesta putand prelua astfel caimacul si de la stat, si de la capital autohton, si de la populatie.

Vorbim insa de acei sa le zicem capitalisti romani care ar vrea sa opereze in conditii reglementate si sa aiba in statul roman un partener de buna-credinta, si nu un adversar.

Totusi, nici in cazul acestora lucrurile nu sunt in regula in ce priveste relatiile cu statul roman. Este adevarat ca statul roman ii cam trage in piept, dar si ei fac acelasi lucru cu statul roman!

In acest sens, domniile lor se folosesc de o premisa neadevarata: incercam sa fentam, pentru ca fiscalitatea este mare si insuportabila! Nimic mai neadevarat: fiscalitatea in Romania este mica. Si, cu toate acestea, incasarea este derizorie, pentru ca evaziunea este mare.

Practica generalizata a muncii la negru si, daca nu, in zona gri din punctul de vedere al platilor ar trebui sa scada atat pretentiile mediului de afaceri de la statul roman, cat si nivelul acuzatiilor la adresa acestuia.

Chiar si in conditii normale, in care statul ar fi stat si mediul de afaceri ar fi mediu de afaceri! In fond si la urma urmei, atata dai, atata iei!

Analiza de Ilie Serbanescu