Basescu a revenit la Cotroceni

Basescu a revenit la Cotroceni Data: 28 august 2012   Ora: 11:40

Presedintele Traian Basescu a revenit astazi la Palatul Cotroceni, dupa 52 de zile de suspendare din functie.

El si-a reluat mandatul castigat in urma alegerilor prezidentiale din 2009.

Revenirea la carma tarii are loc dupa ce Parlamentul a luat act de decizia Curtii Constitutionale privind invalidarea referendumului din 29 iulie.

Decizia Curtii a fost publicata ieri seara, in Monitorul Oficial, dupa citirea ei in plenul Legislativului.

Va reamintim ca, la inceputul lunii iulie, Parlamentul a decis suspendarea din functie a lui Traian Basescu.Dupa suspendare, liberalul Crin Antonescu, care detine functia de presedinte al Senatului, a devenit dupa suspendarea lui Basescu presedintele interimar al Romaniei.

La referendumul privind demiterea presedintelui Basescu, conform Biroului Electoral Central, prezenta a fost de 46,24%, iar dintre cei care s-au prezentat la urne 87,52% s-au pronuntat pentru demitere, iar 11,15% impotriva.

Curtea a constatat ca procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectata, insa nu a fost intrunita conditia de cvorum pentru ca scrutinul sa fie valabil.

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Social


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Cum să obții un echilibru între economisire și distracție

Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult