Pesimism privind evolutia PIB

Fondul Monetar International (FMI) ar putea revizui in scadere, din nou, prognoza privind cresterea economica a Romaniei din acest an, de la 0,8%, scenariul optimist fiind un avans zero, au declarat reprezentantii patronatelor, dupa intalnirea cu delegatia Fondului.
"Franks (seful misiunii FMI de evaluare a acordului incheiat cu Romania, Jeffrey Franks, n.r.) a facut un sondaj intre toti cei care am reprezentat patronatele la discutii cu privire la prognoza de crestere economica din primul trimestru si intreg anul 2010. ACPR a mizat pe o crestere zero in primul trimestru si pe 0,4% pe tot anul. Franks ne-a spus ca analiza lor arata ca in cel mai optimist caz, pe tot anul, va fi crestere zero, iar primul trimestru crestere negativa", a declarat Dan Matei Agathon, purtatorul de cuvant al Aliantei Confederatiei Patronale din Romania (ACPR).
Presedintele UGIR-1903, Ioan Coraci, a afirmat, de asemenea, ca evaluarea FMI arata ca "situatia din Romania este complicata".
"Cel mai probabil vor revizui ritmul de crestere sub 0,8%, spre zero", a spus Coraci, adaugand faptul ca Fondul a atras atentia in continuare asupra deficitului, cheltuielile fiind mai mari decat ceea ce se produce.
"Cheltuielile trebuie reduse, eventual prin restructurari sau prin alte mecanisme. De asemenea, reprezentantii FMI au sustinut necesitatea gasirii de surse suplimentare de finantare a deficitului bugetar, precizand ca analizeaza sursele cele mai nedureroase de compensare a deficitului", a afirmat Coraci.
Fondul a redus, saptamana trecuta, estimarea privind cresterea economica a Romaniei in acest an de la proiectia anterioara de 1,3% la 0,8%, potrivit Mediafax.
O misiune a FMI se afla in Romania in perioada 27 aprilie - 7 mai pentru a evalua daca au fost indeplinite conditiile asumate prin acordul stand-by. Evaluarea acordului ar putea ajunge in Consiliul Director al FMI in a doua jumatate a lunii iunie, care va decide eliberarea celei de-a cincea transe din imprumut, in valoare de 850 de milioane de euro.
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Stiri Economie
-
Indicatorii monetari confirma starea de insecuritate si volatilitate din economie
Masa monetara in sens larg a inregistrat la sfarsitul lunii februarie 2015 un sold de 258.601,1 m...
-
Benoit Coeure : „BCE nu poate fi de acord cu reducerea datoriei Greciei”
Benoit Coeure, membru în Consiliul director al băncii centrale europene a afirmat astăzi că...
-
Scaderea preturilor de consum
Deflatia la 1,7% la sfarsitul trimestrului trei din 2015, in usoara scadere fata de maximul atins...
-
Productia industriala in pierdere de viteza
Productia industriala a lunii august 2015 a crescut cu 6% fata de aceeasi luna a anului precedent...
-
Top 10 companii de transport rutier
RisCo.ro a actualizat clasametul primelor 10 companii ce activeaza in zona transportului rutier d...
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
De ce să alegi rulouri exterioare din aluminiu? Avantaje
Acestea oferă multiple beneficii, de la protecție termică și fonică, până la un plus de siguranță și intimitate. Dacă te ... citeste mai mult