Piata lactatelor a scazut cu 3% in T1
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Data: 9 mai 2010 Ora: 23:02
"In primele trei luni ale anului, in piata de produse lactate, vanzarile au inregistrat un usor declin, de circa 2-3 procente, din cauza situatiei economice prin care trecem", a declarat pentru NewsIn directorul general al Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui (APRIL), Valentin Blanaru.
Potrivit acestuia, dupa primele trei luni din 2010 a fost constatata o scadere a puterii de cumparare a romanilor in industria lactatelor de peste 10%.
"Daca in anul 2008 cu 100 lei puteau fi cumparare aproximativ 10 kilograme de produse lactate, in 2009 cu aceeasi suma puteau fi cumparate 9 kilograme, iar in luna mai 2010 mai pot fi achizitionate circa 8 kilograme de produse lactate", a explicat Valentin Blanaru.
Oficialul APRIL a explicat ca segmentele pe care consumul nu a scazut sunt cele de iaurt, smantana de consum si unt, acestea fiind produsele lactate cu preturi mai scazute, pe care romanii aleg sa le cumpere, in comparatie cu branzeturile sau cascavalurile.
Companiile de profil se asteapta la cresteri ale vanzarilor incepand cu jumatatea anului Cu toate acestea, reprezentantul APRIL a estimat ca scaderea inregistrata in primele trei luni ale anului poate fi recuperata pana la finalul lui 2010, companiile de profil pregatind oferte promotionale pe care le vor lansa pe piata incepand cu luna iunie.
"E o scadere ce poate fi recuperata, asa cum s-a intamplat si anul trecut, cand au fost scaderi de 20% in primele trei luni, iar la finele anului piata a avut aceeasi valoare din 2008. Deoarece in lunile de vara scade in general consumul de lactate, companiile vor opera promotii pentru a impiedica acest fenomen si avem sperante ca scaderea din primele trei luni va fi recuperata", a adaugat Blanaru.
Astfel, el estimeaza ca piata produselor lactate va stagna in acest an la valoarea din ultimii doi ani, respectiv la 1,1 miliarde euro. Referitor la evolutia preturilor, reprezentantul Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui a mentionat ca dupa majorarea de 3% operata in luna ianuarie de companiile de profil pentru a acoperi cresterea nivelului accizelor, acestea vor ramane neschimate pe tot parcursul anului 2010.
"Exista o singura rezerva, aceea ca daca iar va creste valoarea monedei euro, iar majorarea se va mentine pe o perioada indelungata, cresterea preturilor nu va putea fi evitata", a spus Valentin Blanaru.
El a mai aratat ca in ultimii ani se observa o migrare importanta a preferintelor de consum catre produsele lactate ambalate in Tetra Pak, in timp ce laptele ambalat in punga de plastic e cumparat de tot mai putini romani.
"Ambalajul Tetra Pak este preferat de tot mai multi oameni pentru ca ofera un termen de valabilitate mai mare, ofera protectie impotriva razelor de soare si a microbilor, plus ca ofera avantajul ca il poti deschide, poti consuma un pahar, si il poti pastra in frigider.
Laptele la punga de plastic se consuma tot mai putin, singurul avantaj al acestui produs este pretul mai mic. Tetra Pak, chiar daca presupune costuri mai mari, este preferat si de procesatori, fiind un ambalaj sigur", a explicat directorul general al APRIL.
Potrivit acestuia, ambalarea in Tetra Pak presupune un cost cuprins intre 60 bani si 1 leu pentru un litru de lapte.
Potrivit datelor funizate recent de Institutul National de Statistica (INS), cantitatea de lapte de vaca stransa de la exploatatii agricole si centre de colectare de catre unitatile procesatoare a fost de 208.894 tone in trimestrul I din 2010, in scadere cu 6,6% (14.782 tone) fata de perioada similara din 2009, cand s-au inregistrat 223.676 tone.
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult