Nereguli in contractele de credit

Nereguli in contractele de credit Data: 13 septembrie 2010   Ora: 16:37

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a dispus, in intervalul 11 – 20 august, verificarea respectarii prevederilor legale privind protectia consumatorilor la incheierea contractelor de credit de consum, cu sau fara ipoteca, de catre societatile bancare.

In cadrul actiunii de control au fost verificate 255 de puncte de lucru ale societatilor bancare, pentru abaterile constatate fiind aplicate 73 de amenzi contraventionale in valoare de 1,34 milioane lei si 74 avertismente. De asemenea, s-au dispus masuri de aducere la conformitate cu prevederile legale a clauzelor contractuale in termen de 15 zile.

Printre neregulile constatate in timpul controlului se numara lipsa informarii precontractuale a consumatorilor prin furnizarea unui formular "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori";  in formularul de informatii standard se mentioneaza, contrar legii, faptul ca respectivul consumator nu are dreptul de renuntare la contractul de credit in termen de 14 zile; nerespectarea termenului de minim 15 zile dintre data furnizarii formularului si data incheierii contractului; restrictionarea dreptului consumatorilor de a fi informati in scris, prin intermediul unei notificari, privind aprobarea cererii de credit, informarea de catre societatea bancara facandu-se numai prin SMS sau e-mail.

Alte abateri constatate fac referire la conditionarea dreptului consumatorilor de rambursare anticipata partiala a creditului prin impunerea unei „sume minime ce poate fi rambursata (...) egala cu cel putin 3 rate”; prezenta in contract a unei clauze prin care, in cazul in care banca modifica (unilateral) prevederi privind costurile creditului (comisioane, dobanzi etc), in urma notificarii, consumatorul are "posibilitatea" sa accepte sau sa "renunte la serviciile contractate"; aceasta clauza este contrara legii care prevede expres ca in situatia in care consumatorul nu este de acord cu modificarile, contractul ramane nemodificat.

In plus nu era mentionata in contracte obligatia bancii de a trimite notificari consumatorilor cu 30 de zile inainte de a modifica continutul clauzelor referitoare la costuri.

In ceea ce priveste costurile aferente creditelor, ANPC a descoperit ca unele institutii nu notifica clientii la modificarea ratei dobanzii ca urmare a variatiei indicelui de referinta, percep comisionul de administrare credit concomitent cu cel de administare cont curent, precum si o dobanda majorata cu 100% peste cea mentionata in contract.

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Banci Si Asigurari


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Cum să obții un echilibru între economisire și distracție

Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult