Guvernul infiinteaza Fondul Roman de Investitii

Guvernul infiinteaza Fondul Roman de Investitii Data: 20 aprilie 2010   Ora: 17:08

Guvernul infiinteaza "Fondul Roman de Investitii", ce are ca acop finantarea proiectelor majore de investitii si care va fi constituit din actiunile minoritare ale statului la companii, dar si dintr-un aport in numerar al CEC Bank si, cel mai probabil, din banii obtinuti anterior din privatizari si plasati de trezorerie in conturile Bancii Nationale a Romaniei.

"Din participatiile minoritare gestionate de statul roman, prin ministerele si autoritatile coordonate de Guvern, precum si din aportul in numerar al CEC Bank se infiinteaza Fondul Roman de Investitii. Fondul este o institutie publica independenta, cu personalitate juridica, si reprezinta un instrument de investitii al statului de tipul fondurilor suverane, care se finanteaza initial si din rezerva valutara a Bancii Nationale a Romaniei", se arata in documentul elaborat de Executiv.

Noul instrument de investitii va prelua in portofoliu, in maximum doua luni de la constituire, participatiile minoritare ale statului, conform proiectului de lege privind infiintarea si functionarea Fondului.

Proiectul reprezinta o varinata de lucru aflata in discutie la nivelul Guvernului si transmisa spre consultare ministerelor implicate, iar forma finala va fi remisa Comisiei Europene inainte de aprobarea de catre Executiv.

Fondul nu se va supune controlului, supravegherii si reglementarii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si Bancii Nationale.

“Fondul Roman de Investitii se va comporta in procesul de gestionare a activelor financiare ale statului ca orice investitor prudent si care va avea posibilitatea sa devina o sursa de investitii si de lichiditati intr-o perioada de tensiune economica. Fondul este autoadministrat si are ca participanti statul roman si CEC Bank, sprijinand politica economica generala a statului prin asigurarea resurselor necesare pentru finantarea proiectelor de importanta nationala, ca masura de stimulare economica”, se precizeaza in document.

Actiunile minoritare care vor alimenta Fondul vor fi vandute pe piata de capital, prin licitatie deschisa cu cel mai mare pret oferit, prin negociere in cazul acordarii drepturilor de preferinta ori prin toate aceste metode combinate, transmite Mediafax (www.mediafax.ro).

Fondul Roman de Investitii va prezenta anual Guvernului si Bancii Nationale un raport privind destinatia banilor.

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Banci Si Asigurari


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Cum să obții un echilibru între economisire și distracție

Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult