Diminuarea salariilor din BNR incalca independenta bancii

Diminuarea salariilor din BNR incalca independenta bancii Data: 30 august 2010   Ora: 16:45

Banca Centrala Europeana (BCE) a emis un aviz cu privire la un proiect de ordonanta de urgenta de modificare a legii care include scaderea salariilor angajatilor Bancii Nationale a Romaniei astfel incat sumele economisite sa ramana in conturile bancii, subliniind ca problema autonomiei bancii centrale nu este rezolvata.

Ministerul Finantelor Publice a solicitat BCE punctul de vedere cu privire la un proiect al guvernului de modificare a legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, care prevede mentinerea reducerii salariilor angajatilor BNR cu 25%, dar cu pastrarea sumelor astfel economisite la banca centrala, nu virarea acestora la bugetul de stat.

"BCE ia act ca proiectul de ordonanta de urgenta mentine reducerea salariilor personalului BNR (cu 25% - n.r.), desi statul roman nu este angajatorul formal al acestuia, iar Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei prevede in mod clar ca salariile personalului BNR sunt stabilite de Consiliul de administratie al BNR. In aceasta privinta, nota de fundamentare a proiectului de ordonanta de urgenta raspunde doar ingrijorarilor exprimate de BCE in Avizul CON/2010/51 in ceea ce priveste interdictia de finantare monetara, autonomia BNR in domeniul resurselor umane nefiind mentionata", se arata in avizul BCE, semnat de presedintele institutiei, Jean-Claude Trichet.

In acest context, BCE subliniaza ca statele membre sunt obligate sa garanteze independenta bancilor lor centrale nationale, asigurand astfel indeplinirea corespunzatoare a atributiilor acestora prevazute in Tratat si in Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale si al Bancii Centrale Europene, transmite Mediafax.

Articolul 130 din Tratatul UE arata ca in exercitarea competentelor si in indeplinirea misiunilor si indatoririlor care le-au fost conferite prin tratate si prin Statutul SEBC si al BCE, Banca Centrala Europeana, bancile centrale nationale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita si nici accepta instructiuni din partea institutiilor, organelor, oficiilor sau agentiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricarui alt organism.

Principiul independentei bancii centrale prevede in special ca nicio parte terta sa nu poata exercita o influenta directa sau indirecta asupra bancii centrale nationale si, prin urmare, statele membre nu
pot pune o banca centrala in situatia de a nu avea control sau de a avea un control limitat asupra personalului sau, ori in situatia in care guvernul unui stat membru sa ii poata influenta politica in domeniul resurselor umane.

"Acest lucru implica faptul ca, in vederea protejarii autonomiei BNR in domeniul resurselor umane, care constituie un element deosebit al principiului independentei bancii centrale, autoritatile romane au obligatia de a asigura faptul ca orice modificare a dispozitiilor legislative referitoare la remunerarea personalului BNR este hotarata in stransa cooperare cu BNR, prin luarea in considerare in mod corespunzator a pozitiei BNR", se mai spune in avizul BCE.

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Banci Si Asigurari


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Cum să obții un echilibru între economisire și distracție

Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult