- » Info Financiar
- » Noul Cod Civil
- » Titlul III Dezmembramintele dreptului de proprietate privata - Despre bunuri
- » Capitolul 3 Uzul si abitatia
Capitolul 3 Uzul si abitatia
Data: 3 februarie 2012 Ora: 10:37Dreptul de uz
Art. 749. - Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia si de a-i culege fructele naturale si industriale numai pentru nevoile proprii si ale familiei sale.
Dreptul de abitatie
Art. 750. - Titularul dreptului de abitatie are dreptul de a locui in locuinta nudului proprietar impreuna cu sotul si copiii sai, chiar daca nu a fost casatorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitatia, precum si cu parintii ori alte persoane aflate in intretinere.
Constituirea uzului si a abitatiei
Art. 751. - Uzul si abitatia se constituie in temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevazute de lege.
Limitele dreptului de uz si abitatie
Art. 752. - Dreptul de uz ori de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi inchiriat sau, dupa caz, arendat.
Obligatia uzuarului si a titularului dreptului de abitatie
Art. 753. -
(1) Daca titularul dreptului de uz sau de abitatie este indreptatit sa perceapa toate fructele naturale si industriale produse de bun ori, dupa caz, sa ocupe intreaga locuinta, este dator sa plateasca toate cheltuielile de cultura si reparatiile de intretinere intocmai ca si uzufructuarul
(2) Daca titularul dreptului de uz sau de abitatie nu este indreptatit sa perceapa decat o parte din fructe ori sa ocupe decat o parte din locuinta, va suporta cheltuielile de cultura sau de intretinere in proportie cu partea de care se foloseste.
Alte dispozitii aplicabile
Art. 754. - Dispozitiile prezentului capitol se completeaza, in mod corespunzator, cu cele privitoare la uzufruct.