Capitolul 3 Efectele posesiei

Data: 3 februarie 2012   Ora: 11:32

SECTIUNEA 1 Dispozitii generale

Uzucapiunea si dobandirea fructelor

Art. 928. - In conditiile prezentului capitol, posesorul poate dobandi proprietatea asupra bunului posedat sau, dupa caz, asupra fructelor produse de acesta.

Bunurile care nu pot fi uzucapate

Art. 929. - Nu pot fi uzucapate bunurile care, inainte sau dupa intrarea in posesie, au fost declarate prin lege inalienabile.

SECTIUNEA a 2-a Uzucapiunea imobiliara

Uzucapiunea extratabulara

Art. 930. -

(1) Dreptul de proprietate asupra unui imobil si dezmembramintele sale pot fi inscrise in cartea funciara, in temeiul uzucapiunii, in folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani, daca:

a) proprietarul inscris in cartea funciara a decedat ori, dupa caz, si-a incetat existenta;

b) a fost inscrisa in cartea funciara declaratia de renuntare la proprietate;

c) imobilul nu era inscris in nicio carte funciara

(2) In toate cazurile, uzucapantul poate dobandi dreptul numai daca si-a inregistrat cererea de inscriere in cartea funciara inainte ca o terta persoana sa isi fi inregistrat propria cerere de inscriere a dreptului in folosul sau, pe baza unei cauze legitime, in cursul sau chiar dupa implinirea termenului de uzucapiune.

Uzucapiunea tabulara

Art. 931. -

(1) Drepturile celui care a fost inscris, fara cauza legitima, in cartea funciara, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate cand cel inscris cu buna-credinta a posedat imobilul timp de 5 ani dupa momentul inregistrarii cererii de inscriere, daca posesia sa a fost neviciata

(2) Este suficient ca buna-credinta sa existe in momentul inregistrarii cererii de inscriere si in momentul intrarii in posesie.

Curgerea termenului uzucapiunii

Art. 932. -

(1) In cazurile prevazute la art. 930 alin. (1) lit. a) si b), termenul uzucapiunii nu incepe sa curga inainte de data decesului sau, dupa caz, a incetarii existentei juridice a proprietarului, respectiv inainte de data inscrierii declaratiei de renuntare la proprietate, chiar daca intrarea in posesie s-a produs la o data anterioara

(2) Viciile posesiei suspenda cursul uzucapiunii.

Jonctiunea posesiilor

Art. 933. -

(1) Fiecare posesor este considerat ca incepe in persoana sa o noua posesie, indiferent daca bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular

(2) Cu toate acestea, pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate sa uneasca propria posesie cu aceea a autorului sau.

Alte dispozitii aplicabile

Art. 934. - Dispozitiile prezentei sectiuni se completeaza, in mod corespunzator, cu cele privitoare la prescriptia extinctiva.

SECTIUNEA a 3-a Dobandirea proprietatii mobiliare prin posesia de buna-credinta

Prezumtia de titlu de proprietate

Art. 935. - Oricine se afla la un moment dat in posesia unui bun mobil este prezumat ca are un titlu de dobandire a dreptului de proprietate asupra bunului.

Opozabilitatea fata de terti

Art. 936. - Cu exceptia cazurilor prevazute de lege, posesia de buna-credinta a bunului mobil asigura opozabilitatea fata de terti a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale.

Dobandirea proprietatii mobiliare prin posesia de buna-credinta

Art. 937. -

(1) Persoana care, cu buna-credinta, incheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros avand ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luarii sale in posesie efectiva

(2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este intentata, sub sanctiunea decaderii, in termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului

(3) Daca bunul pierdut sau furat a fost cumparat dintr-un loc ori de la o persoana care vinde in mod obisnuit bunuri de acelasi fel ori daca a fost adjudecat la o licitatie publica, iar actiunea in revendicare a fost introdusa inauntrul termenului de 3 ani, posesorul de buna-credinta poate retine bunul pana la indemnizarea sa integrala pentru pretul platit vanzatorului

(4) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil

(5) Dispozitiile prezentului articol se aplica in mod corespunzator si in legatura cu dobandirea dreptului de uzufruct si a dreptului de uz asupra unui bun mobil.

Buna-credinta

Art. 938. -

(1) Este de buna-credinta posesorul care nu cunostea si nici nu trebuia, dupa imprejurari, sa cunoasca lipsa calitatii de proprietar a instrainatorului

(2) Buna-credinta trebuie sa existe la data intrarii in posesia efectiva a bunului.

Dobandirea bunului mobil in temeiul uzucapiunii

Art. 939. - Acela care poseda bunul altuia timp de 10 ani, in alte conditii decat cele prevazute in prezenta sectiune, poate dobandi dreptul de proprietate, in temeiul uzucapiunii. Dispozitiile art. 932 alin. (2), art. 933 si 934 se aplica in mod corespunzator.

Posesia titlurilor la purtator

Art. 940. - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica si titlurilor la purtator, in masura in care prin legi speciale nu se dispune altfel.

SECTIUNEA a 4-a Ocupatiunea

Dobandirea bunului prin ocupatiune

Art. 941. -

(1) Posesorul unui lucru mobil care nu apartine nimanui devine proprietarul acestuia, prin ocupatiune, de la data intrarii in posesie, insa numai daca aceasta se face in conditiile legii

(2) Sunt lucruri fara stapan bunurile mobile abandonate, precum si bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele salbatice, pestele si resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale, fructele de padure, ciupercile comestibile din flora spontana, plantele medicinale si aromatice si altele asemenea

(3) Lucrurile mobile de valoare foarte mica sau foarte deteriorate care sunt lasate intr-un loc public, inclusiv pe un drum public sau intr-un mijloc de transport in comun, sunt considerate lucruri abandonate.

Proprietatea bunului gasit

Art. 942. -

(1) Bunul mobil pierdut continua sa apartina proprietarului sau

(2) Gasitorul bunului este obligat ca, in termen de 10 zile, sa il restituie proprietarului ori, daca acesta nu poate fi cunoscut, sa il predea organului de politie din localitatea in care a fost gasit. Acesta are obligatia de a pastra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile in acest sens dispozitiile privitoare la depozitul necesar

(3) Organul de politie va afisa la sediul sau si pe pagina de internet un anunt privitor la pierderea bunului, cu mentionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.

Proprietatea asupra bunului gasit in loc public

Art. 943. - Daca bunul a fost gasit intr-un loc public, el va fi predat, pe baza de proces-verbal, persoanei care detine un titlu, altul decat titlul de proprietate publica, asupra locului respectiv. In termen de 3 zile de la data preluarii bunului pierdut, aceasta persoana este obligata sa il predea, pe baza de proces-verbal, organelor de politie din localitate. In acelasi termen, anuntul mentionat la art. 942 alin. (3) se va afisa la locul unde a fost gasit bunul.

Vanzarea bunului gasit

Art. 944. - Daca, datorita imprejurarilor sau naturii bunului, pastrarea sa tinde sa ii diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el va fi vandut prin licitatie publica, conform legii. In acest caz, drepturile si obligatiile legate de bun se vor exercita in legatura cu pretul obtinut in urma vanzarii.

Restituirea bunului gasit catre proprietar

Art. 945. -

(1) Bunul sau pretul obtinut din valorificarea lui se va remite proprietarului, daca acesta il pretinde, sub sanctiunea decaderii, in termenul prevazut la art. 942 alin. (2) teza a II-a, insa nu mai inainte de a se achita cheltuielile legate de pastrarea bunului

(2) De asemenea, in cazul bunurilor cu valoare comerciala, proprietarul este obligat sa plateasca gasitorului o recompensa reprezentand a zecea parte din pret sau din valoarea actuala a bunului. Obligatia de plata a recompensei nu exista in cazul prevazut la art. 943, daca gasitorul este persoana care detine spatiul ori un reprezentant sau un angajat al acesteia

(3) In cazul in care proprietarul a facut o oferta publica de recompensa, gasitorul are dreptul de a opta intre suma la care s-a obligat proprietarul prin aceasta oferta si recompensa fixata de lege ori stabilita de catre instanta judecatoreasca

(4) Daca bunul ori pretul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi considerat lucru fara stapan si remis gasitorului pe baza de proces-verbal. In acest caz, gasitorul dobandeste dreptul de proprietate prin ocupatiune. Dovada ocupatiunii se poate face prin procesul-verbal mentionat sau prin orice alt mijloc de proba

(5) Daca gasitorul refuza sa preia bunul sau pretul, acesta revine comunei, orasului sau municipiului pe teritoriul caruia a fost gasit si intra in domeniul privat al acestuia.

Drepturile asupra tezaurului gasit

Art. 946. -

(1) Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau ingropat, chiar involuntar, in privinta caruia nimeni nu poate dovedi ca este proprietar

(2) Dreptul de proprietate asupra tezaurului descoperit intr-un bun imobil sau intr-un bun mobil apartine, in cote egale, proprietarului bunului imobil sau al bunului mobil in care a fost descoperit si descoperitorului

(3) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica bunurilor mobile culturale, calificate astfel potrivit legii, care sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetari arheologice sistematice, si nici acelor bunuri care, potrivit legii, fac obiectul proprietatii publice.

Alte dispozitii aplicabile

Art. 947. - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica in mod corespunzator si persoanelor care, pe un alt temei, au dreptul la restituirea bunului pierdut.

SECTIUNEA a 5-a Dobandirea fructelor prin posesia de buna-credinta

Conditiile dobandirii fructelor bunului posedat

Art. 948. -

(1) Posesorul de buna-credinta dobandeste dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat

(2) Posesorul trebuie sa fie de buna-credinta la data perceperii fructelor. Fructele civile percepute anticipat revin posesorului in masura in care buna sa credinta se mentine la data scadentei acestora

(3) In cazul fructelor produse de imobile inscrise in cartea funciara, buna-credinta se apreciaza in raport cu conditiile cerute tertilor dobanditori pentru a respinge actiunea in rectificare

(4) In celelalte cazuri, posesorul este de buna-credinta atunci cand are convingerea ca este proprietarul bunului in temeiul unui act translativ de proprietate ale carui cauze de ineficacitate nu le cunoaste si nici nu ar trebui, dupa imprejurari, sa le cunoasca. Buna-credinta inceteaza din momentul in care cauzele de ineficacitate ii sunt cunoscute

(5) Posesorul de rea-credinta trebuie sa restituie fructele percepute, precum si contravaloarea acelora pe care a omis sa le perceapa.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora