- » Info Financiar
- » Noul Cod Civil
- » Titlul III Rudenia - Despre familie
- » Capitolul 3 Adoptia
Capitolul 3 Adoptia
Data: 2 februarie 2012 Ora: 17:36SECTIUNEA 1 Dispozitii generale
Notiune
Art. 451. - Adoptia este operatiunea juridica prin care se creeaza legatura de filiatie intre adoptator si adoptat, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului.
Principiile adoptiei
Art. 452. - Adoptia este supusa cumulativ urmatoarelor principii:
a) interesul superior al copilului;
b) necesitatea de a asigura cresterea si educarea copilului intr-un mediu familial;
c) continuitatea cresterii si educarii copilului, tinandu-se seama de originea sa etnica, lingvistica, religioasa si culturala;
d) celeritatea in indeplinirea oricaror acte referitoare la procedura adoptiei.
Adoptia internationala
Art. 453. - Conditiile si procedura adoptiei internationale, ca si efectele acesteia asupra cetateniei copilului se stabilesc prin lege speciala.
Procedura adoptiei
Art. 454.
(1) Adoptia se incuviinteaza de catre instanta de tutela, daca este in interesul superior al copilului si sunt indeplinite toate celelalte conditii prevazute de lege
(2) Procedura adoptiei este reglementata prin lege speciala.
SECTIUNEA a 2-a Conditiile de fond ale adoptiei
§1. Persoanele care pot fi adoptate
Varsta adoptatului
Art. 455.
(1) Copilul poate fi adoptat pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu
(2) Cu toate acestea, poate fi adoptata, in conditiile legii, si persoana care a dobandit capacitate deplina de exercitiu, daca a fost crescuta in timpul minoritatii de catre cel care doreste sa o adopte.
Pluralitatea de adoptati - frati si surori
Art. 456. - Adoptia fratilor, indiferent de sex, de catre persoane sau familii diferite se poate face numai daca acest lucru este in interesul lor superior.
Interzicerea adoptiei intre frati
Art. 457. - Adoptia intre frati, indiferent de sex, este interzisa.
Situatia sotilor
Art. 458. - Adoptia a 2 soti sau fosti soti de catre acelasi adoptator sau familie adoptatoare, precum si adoptia intre soti sau fosti soti sunt interzise.
§2. Persoanele care pot adopta
Capacitatea si starea de sanatate
Art. 459. - Persoanele care nu au capacitate deplina de exercitiu, precum si persoanele cu boli psihice si handicap mintal nu pot adopta.
Diferenta de varsta
Art. 460.
(1) Adoptatorul trebuie sa fie cu cel putin 18 ani mai in varsta decat adoptatul
(2) Pentru motive temeinice, instanta de tutela poate incuviinta adoptia chiar daca diferenta de varsta dintre adoptat si adoptator este mai mica decat 18 ani, dar nu mai putin de 16 ani.
Conditiile morale si materiale
Art. 461.
(1) Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie sa indeplineasca garantiile morale si conditiile materiale necesare cresterii, educarii si dezvoltarii armonioase a copilului
(2) Indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) se atesta de catre autoritatile competente, potrivit legii speciale.
Adoptia simultana sau succesiva
Art. 462.
(1) Doua persoane nu pot adopta impreuna, nici simultan si nici succesiv, cu exceptia cazului in care sunt sot si sotie
(2) Cu toate acestea, o noua adoptie poate fi incuviintata atunci cand:
a) adoptatorul sau sotii adoptatori au decedat; in acest caz, adoptia anterioara se considera desfacuta pe data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de incuviintare a noii adoptii;
b) adoptia anterioara a incetat din orice alt motiv
(3) Doua persoane de acelasi sex nu pot adopta impreuna.
§3. Consimtamantul la adoptie
Persoanele care consimt la adoptie
Art. 463.
(1) Pentru incheierea unei adoptii este necesar consimtamantul urmatoarelor persoane:
a) parintii firesti ori, dupa caz, tutorele copilului ai carui parinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie, in conditiile legii;
b) adoptatul care a implinit 10 ani;
c) adoptatorul sau, dupa caz, sotii din familia adoptatoare, cand acestia adopta impreuna;
d) sotul celui care adopta, cu exceptia cazului in care lipsa discernamantului il pune in imposibilitatea de a-si manifesta vointa
(2) Nu este valabil consimtamantul dat in considerarea promisiunii sau obtinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.
Situatii speciale privind consimtamantul parintilor
Art. 464.
(1) Daca unul dintre parintii firesti este necunoscut, mort, declarat mort, precum si daca se afla, din orice motiv, in imposibilitate de a-si manifesta vointa, consimtamantul celuilalt parinte este indestulator. Cand ambii parinti se afla in una dintre aceste situatii, adoptia se poate incheia fara consimtamantul lor (2) Parintele sau parintii decazuti din exercitiul drepturilor parintesti ori carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti pastreaza dreptul de a consimti la adoptia copilului. In aceste cazuri, consimtamantul celui care exercita autoritatea parinteasca este si el obligatoriu
(3) Persoana casatorita care a adoptat un copil trebuie sa consimta la adoptia aceluiasi copil de catre sotul sau. Consimtamantul parintilor firesti nu mai este necesar in acest caz.
Libertatea consimtamantului parintilor
Art. 465. - Parintii firesti ai copilului sau, dupa caz, tutorele trebuie sa consimta la adoptie in mod liber, neconditionat si numai dupa ce au fost informati in mod corespunzator asupra consecintelor adoptiei, in special asupra incetarii legaturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine.
Darea si revocarea consimtamantului parintilor
Art. 466.
(1) Consimtamantul la adoptie al parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui poate fi dat numai dupa trecerea unui termen de 60 de zile de la data nasterii copilului
(2) Consimtamantul dat in conditiile alin. (1) poate fi revocat in termen de 30 de zile de la data exprimarii lui.
Refuzul parintilor de a-si da consimtamantul
Art. 467. - In mod exceptional, instanta de tutela poate trece peste refuzul parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui de a consimti la adoptie, daca se dovedeste, cu orice mijloc de proba, ca acesta este abuziv si instanta apreciaza ca adoptia este in interesul superior al copilului, tinand seama si de opinia acestuia, data in conditiile legii, cu motivarea expresa a hotararii in aceasta privinta.
Conditiile exprimarii consimtamantului
Art. 468. - Conditiile in care isi exprima consimtamantul persoanele chemate sa consimta la adoptie sunt reglementate prin lege speciala.
SECTIUNEA a 3-a Efectele adoptiei
Data adoptiei
Art. 469. - Adoptia produce efecte de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care a fost incuviintata.
Efectele asupra rudeniei
Art. 470.
(1) Prin adoptie se stabilesc filiatia dintre adoptat si cel care adopta, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului
(2) Raporturile de rudenie inceteaza intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si parintii firesti si rudele acestora, pe de alta parte
(3) Cand adoptator este sotul parintelui firesc sau adoptiv, legaturile de rudenie ale adoptatului inceteaza numai in raport cu parintele firesc si rudele parintelui firesc care nu este casatorit cu adoptatorul. Raporturile dintre adoptator si adoptat
Art. 471.
(1) Adoptatorul are fata de copilul adoptat drepturile si indatoririle parintelui fata de copilul sau firesc
(2) In cazul in care cel care adopta este sotul parintelui firesc al adoptatului, drepturile si indatoririle parintesti se exercita de catre adoptator si parintele firesc casatorit cu acesta
(3) Adoptatul are fata de adoptator drepturile si indatoririle pe care le are orice persoana fata de parintii sai firesti. Decaderea adoptatorului din exercitiul drepturilor parintesti
Art. 472. - Daca adoptatorul este decazut din exercitiul drepturilor parintesti, instanta de tutela, tinand seama de interesul superior al copilului, poate sa instituie tutela sau una dintre masurile de protectie prevazute de lege. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Numele adoptatului
Art. 473.
(1) Copilul adoptat dobandeste prin adoptie numele de familie al celui care adopta
(2) Daca adoptia se face de catre 2 soti ori de catre sotul care adopta copilul celuilalt sot, iar sotii au nume comun, copilul adoptat poarta acest nume. In cazul in care sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati sa declare instantei care incuviinteaza adoptia numele pe care acesta urmeaza sa il poarte. Daca sotii nu se inteleg, hotaraste instanta. Dispozitiile art. 264 raman aplicabile
(3) Pentru motive temeinice, instanta, incuviintand adoptia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare si cu consimtamantul copilului care a implinit varsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat
(4) In cazul adoptiei unei persoane casatorite, care poarta un nume comun cu celalalt sot, sotul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimtamantul celuilalt sot, dat in fata instantei care incuviinteaza adoptia
(5) Pe baza hotararii definitive de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent intocmeste, in conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii sai firesti. Vechiul act de nastere se pastreaza, mentionandu-se pe marginea acestuia intocmirea noului act.
Informatiile cu privire la adoptie
Art. 474. - Informatiile cu privire la adoptie sunt confidentiale. Modul in care adoptatul este informat cu privire la adoptie si la familia sa de origine, precum si regimul juridic general al informatiilor privind adoptia se stabilesc prin lege speciala.
SECTIUNEA a 4-a Incetarea adoptiei
Incetarea adoptiei
Art. 475. - Adoptia inceteaza prin desfacere sau ca urmare a anularii ori a constatarii nulitatii sale.
Desfacerea adoptiei
Art. 476.
(1) Adoptia este desfacuta de drept in cazul prevazut la art. 462 alin. (2) lit. a)
(2) De asemenea, adoptia poate fi desfacuta in cazul in care fata de adoptat este necesara luarea unei masuri de protectie prevazute de lege, daca desfacerea adoptiei este in interesul superior al copilului. In acest caz, adoptia se considera desfacuta la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care se dispune masura de protectie, in conditiile legii.
Desfacerea adoptiei la cererea adoptatorului
Art. 477.
(1) Adoptia poate fi desfacuta la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, daca adoptatul a atentat la viata lor sau a ascendentilor ori descendentilor lor, precum si atunci cand adoptatul s-a facut vinovat fata de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsa privativa de libertate de cel putin 2 ani
(2) Daca adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adoptia poate fi desfacuta la cererea celor care ar fi venit la mostenire impreuna cu adoptatul sau in lipsa acestuia
(3) Adoptia poate fi desfacuta la cererea adoptatorului numai dupa ce adoptatul a dobandit capacitate deplina de exercitiu, in conditiile legii, chiar daca faptele au fost savarsite anterior acestei date.
Desfacerea adoptiei la cererea adoptatului
Art. 478. - Adoptia poate fi desfacuta la cererea adoptatului daca adoptatorul s-a facut vinovat fata de adoptat de faptele prevazute la art. 477.
Anularea adoptiei
Art. 479. -
(1) Adoptia poate fi anulata la cererea oricarei persoane chemate sa consimta la incheierea ei si al carei consimtamant a fost viciat prin eroare asupra identitatii adoptatului, dol sau violenta
(2) Actiunea poate fi formulata in termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data incetarii violentei, dar nu mai tarziu de 2 ani de la incheierea adoptiei.
Nulitatea absoluta a adoptiei
Art. 480.
(1) Sunt nule adoptia fictiva, precum si cea incheiata cu incalcarea conditiilor de forma sau de fond, daca, in acest din urma caz, legea nu o sanctioneaza cu nulitatea relativa
(2) Adoptia este fictiva daca a fost incheiata in alt scop decat cel al ocrotirii interesului superior al copilului
(3) Actiunea in constatarea nulitatii adoptiei poate fi formulata de orice persoana interesata.
Mentinerea adoptiei
Art. 481. - Instanta poate respinge cererea privind nulitatea daca mentinerea adoptiei este in interesul celui adoptat. Acesta este intotdeauna ascultat, dispozitiile art. 264 aplicandu-se in mod corespunzator. Efectele incetarii adoptiei
Art. 482.
(1) La incetarea adoptiei, parintii firesti ai copilului redobandesc drepturile si indatoririle parintesti, cu exceptia cazului cand instanta hotaraste ca este in interesul superior al copilului sa instituie tutela sau o alta masura de protectie a copilului, in conditiile legii
(2) De asemenea, adoptatul redobandeste numele de familie si, dupa caz, prenumele avut inainte de incuviintarea adoptiei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanta poate incuviinta ca acesta sa pastreze numele dobandit prin adoptie
(3) Adoptatul este intotdeauna ascultat in conditiile art. 264.