Capitolul 2 Persoanele intre care exista obligatia de intretinere

Data: 2 februarie 2012   Ora: 17:53

Subiectele obligatiei de intretinere

Art. 516.

(1) Obligatia de intretinere exista intre sot si sotie, rudele in linie dreapta, intre frati si surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute de lege

(2) Dispozitiile alin. (1) privind obligatia de intretinere intre rudele in linie dreapta, precum si intre frati si surori sunt aplicabile si in cazul adoptiei

(3) Obligatia de intretinere exista intre fostii soti, in conditiile prevazute de lege.

Intretinerea copilului de catre sotul parintelui sau

Art. 517.

(1) Sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot este obligat sa presteze intretinere copilului cat timp acesta este minor, insa numai daca parintii sai firesti au murit, sunt disparuti ori sunt in nevoie

(2) La randul sau, copilul poate fi obligat sa dea intretinere celui care l-a intretinut astfel timp de 10 ani.

Obligatia de intretinere apartinand mostenitorilor

Art. 518.

(1) Mostenitorii persoanei care a fost obligata la intretinerea unui minor sau care i-a dat intretinere fara a avea obligatia legala sunt tinuti, in masura valorii bunurilor mostenite, sa continue intretinerea, daca parintii minorului au murit, sunt disparuti sau sunt in nevoie, insa numai cat timp cel intretinut este minor

(2) In cazul in care sunt mai multi mostenitori, obligatia este solidara, fiecare dintre ei contribuind la intretinerea minorului proportional cu valoarea bunurilor mostenite.

Ordinea de plata a intretinerii

Art. 519. - Intretinerea se datoreaza in ordinea urmatoare:

a) sotii si fostii soti isi datoreaza intretinere inaintea celorlalti obligati;

b) descendentul este obligat la intretinere inaintea ascendentului, iar daca sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel in grad mai apropiat inaintea celui mai indepartat;

c) fratii si surorile isi datoreaza intretinere dupa parinti, insa inaintea bunicilor.

Intretinerea in cazul desfacerii adoptiei

Art. 520. - Dupa incetarea adoptiei, adoptatul poate cere intretinere numai de la rudele sale firesti sau, dupa caz, de la sotul sau.

Pluralitatea de debitori

Art. 521.

(1) In cazul in care mai multe dintre persoanele prevazute la art. 516 sunt obligate sa intretina aceeasi persoana, ele vor contribui la plata intretinerii, proportional cu mijloacele pe care le au

(2) Daca parintele are drept la intretinere de la mai multi copii, el poate, in caz de urgenta, sa porneasca actiunea numai impotriva unuia dintre ei. Cel care a platit intretinerea se poate intoarce impotriva celorlalti obligati pentru partea fiecaruia.

Obligatia subsidiara

Art. 522. - In cazul in care cel obligat in primul rand la intretinere nu are mijloace indestulatoare pentru a acoperi nevoile celui care o cere, instanta de tutela le poate obliga pe celelalte persoane indatorate la intretinere sa o completeze, in ordinea stabilita la art. 519.

Divizibilitatea intretinerii

Art. 523. - Cand cel obligat nu poate presta, in acelasi timp, intretinere tuturor celor indreptatiti sa o ceara, instanta de tutela, tinand seama de nevoile fiecareia dintre aceste persoane, poate hotari fie ca intretinerea sa se plateasca numai uneia dintre ele, fie ca intretinerea sa se imparta intre mai multe sau toate persoanele indreptatite sa o ceara. In acest caz, instanta hotaraste, totodata, modul in care se imparte intretinerea intre persoanele care urmeaza a o primi.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora