Libia dupa Gaddafi – o perspectiva economica

Revoltele arabe au tinut capul de afis al stirilor si analizelor politice in ultimele luni, in timp ce analistii economici s-au uitat mai degraba catre SUA si Europa si problemele acestora. Vestile bune, atunci cand au aparut, s-au manifestat in cateva tari emergente si partial de la rezultatele pozitive ale unor companii americane. Cu toate acestea, Libia si Orientul Mijlociu sunt zone in care interesele economice sunt de multe ori mai importante decat cele strategice sau politice.

Petrolul

In primul rand, Libia este principalul furnizor de petrol pentru Franta si alte tari ale UE, iar celelalte tari din Orientul Mijlociu completeaza cererea de petrol care nu este acoperita de productia interna in SUA. Poate de aceea si "port drapelul" fortelor occidentale in conflictul din Libia a fost Franta, care a presat puternic partenerii din UE si SUA pentru o interventie militara in regiune. In viziunea oficialilor francezi, rezolvarea cat mai rapida si cu pierderi materiale si de vieti omenesti cat mai mici ar fi fost deznodamantul ideal. Mai mult, o pozitionare convenabila fata de noua putere instalata la Tripoli ar fi insemnat putere de negociere mare in tranzactiile cu petrol si implicit o pozitie favorabila pentru companiile franceze in competitia mondiala.

Extinzand avantajele la zona euro, rezolvarea rapida a conflictului din Libia insemna cel mai probabil o crestere economica ceva mai mare (ceea ce in actualul context international ar insemna enorm) decat cea actuala. Dar o solutie rapida in Libia, trecand peste dificultatile practice de implementare – iar modul in care liderii Libieni "se tin" de putere este principalul obstacol – nu ar fi satisfacut si interesele americane, respectiv dorinta SUA de a avea un control si o implicare mai importanta intr-o Libie "post-Gaddafi", asa cum au in momentul de fata in Afghanistan si Irak. Daca adaugam si faptul ca SUA este pe cale sa inceapa retragerea fortelor sale din cele doua tari arabe, este cu atat mai important ca fortele armate sa fie dizlocale intr-un teatru de razboi cat mai apropiat. Si astfel ajungem la cel de-al doilea punct de interes pentru Occident.

Armele

Cheltuielile militare ale marilor puteri trebuie daca nu sustinute de toata lumea, macar justificate cumva. Companiile de profil au o mare importanta in economiile dezvoltate si aduc si beneficii de cercetare si dezvoltare cu aplicatii vaste in domeniile "civile" ulterior… Asadar, o modalitate decenta de testare de noi arme si tehnologii dar si de innoire a arsenalului este oricand binevenita, iar zona Orientului Mijlociu a fost mereu o piata de desfacere excelenta. Evident, pentru ca strategia sa fie de succes, este nevoie de un conflict mai de durata si sangeros,care sa "legitimeze" o interventie a marilor puteri in conflictul (altfel intern si civil) din tara respectiva.

Iata deci suficiente motive pentru care micul razboi din Libia ar trebui sa dureze suficient de mult si sa ia o amploare care sa justifice implicarea internationala. Suna cinic, dar este perfect justificat economic. Cu atat mai mult cu cat o situatie de razboi aduce si distrugeri care dupa aceea, necesita eforturi de reconstructie. Ajungem astfel la o situatie "benefica" atat pentru tara in cauza (prin modul in care se calculeaza prosperitatea in acest moment, PIB-ul unei tari creste mai rapid atunci cand tara a trecut printr-un dezastru si are nevoie sa isi refaca infrastructura) cat si pentru finantatorii si constructorii din tarile care "ajuta" statul in nevoie.

Proiectele de infrastructura

Alaturi de firmele din domeniul apararii, cele de constructii sunt alti mari contribuabili la campaniile electorale de pretutindeni. Asadar, ajutarea lor de catre politicieni prin contracte grase este un fenomen raspandit nu numai in Romania, ci si in marile state ale lumii. Si daca infrastructura "de acasa" arata suficient de bine si nu poate fi distrusa (ca in Romania bordurile si strazile) doar prin decizia liderilor locali, in schimb distrugerile de dupa razboi necesita asistenta si finantare din partea tarilor dezvoltate. In acest fel se imbina interesele strategice cu cele pecuniare, in folosul tuturor… Iar impartirea proiectelor de reconstructie se face de obicei dupa algoritmul participarii la "eliberarea" tarii respective.

Asadar, un conflict de lunga durata, in care participantii trebuie sa investeasca sume si logistica importante va pune in prim plan doar marile puteri, care pot sustine un asemenea efort. In conditiile in care cresterile economice in tarile dezvoltate sunt anemice, iar pietele de export acerb disputate, proiecte guvernamentale extinse (chiar daca finantate tot cu banii celor care le realizeaza), sunt excelente oportunitati pentru a inviora productia domestica.

Asadar, Libia de dupa Gaddafi, ca si Irakul de dupa Saddam Hussein, Afghanistanul dupa Bin Laden sau alte multe tari sarace si cu resurse din zona, este o oportunitate de revigorare a economiilor tarilor dezvoltate, de reasezare a zonelor de influenta si restabilire a echilibrelor la nivel mondial. Departe de a fi o victima a acestor conflicte economice, Gaddafi este totusi un pion care nu mai foloseste nimanui. Asadar, va fi sacrificat.

Dragos Cabat