CAPITOLUL III Inmatricularea societatii

Data: 17 ianuarie 2011   Ora: 16:55

Art. 36. - (1) In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, daca este cazul, primii membri ai directoratului si ai consiliului de supraveghere ori un imputernicit al acestora vor cere inmatricularea societatii in registrul comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Ei raspund in mod solidar pentru orice prejudiciu pe care il cauzeaza prin neindeplinirea acestei obligatii.

 (2) Cererea va fi insotita de:

 a) actul constitutiv al societatii;

 b) dovada efectuarii varsamintelor in conditiile actului constitutiv;

 c) dovada sediului declarat si a disponibilitatii firmei;

 d) in cazul aporturilor in natura subscrise si varsate la constituire, actele privind proprietatea, iar in cazul in care printre ele figureaza si imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

 e) actele constatatoare ale operatiunilor incheiate in contul societatii si aprobate de asociati;

 f) declaratia pe propria raspundere a fondatorilor, a primilor administratori si, dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului si ai consiliului de supraveghere si, daca este cazul, a primilor cenzori, ca indeplinesc conditiile prevazute de prezenta lege;

 g) alte acte sau avize prevazute de legi speciale in vederea constituirii.

 (3) Abrogat prin punctul 26. din Legea nr. 441/2006 incepand cu 01.12.2006.

 

Art. 37. - (1) Controlul legalitatii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se inregistreaza in registrul comertului se exercita de justitie printr-un judecator delegat.

 (2) La inceputul fiecarui an judecatoresc, presedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comertului unul sau mai multi judecatori ai tribunalului.

 (3) Judecatorul delegat va putea dispune, prin incheiere motivata, efectuarea unei expertize, in contul partilor, precum si administrarea altor dovezi.

 

Art. 38. - (1) La societatile pe actiuni, daca exista aporturi in natura, avantaje rezervate oricarei persoane care a participat la constituirea societatii sau la tranzactii conducand la acordarea autorizatiei, operatiuni incheiate de fondatori pe seama societatii ce se constituie si pe care aceasta urmeaza sa le ia asupra sa, judecatorul-delegat numeste, in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii, unul sau mai multi experti din lista expertilor autorizati. Acestia vor intocmi un raport cuprinzand descrierea si modul de evaluare a fiecarui bun aportat si vor evidentia daca valoarea acestuia corespunde numarului si valorii actiunilor acordate in schimb, precum si alte elemente indicate de judecatorul-delegat.

 (2) Fondatorii vor depune raportul in termen de 15 zile de la data aprobarii sale la oficiul registrului comertului. Registrul comertului va transmite o notificare cu privire la aceasta depunere catre Regia Autonoma A«Monitorul OficialA», pentru a fi publicata pe cheltuiala societatii.

(3) In cazul societatilor comerciale constituite prin fuziune sau divizare nu este necesara intocmirea raportului prevazut la alin. (1) ?i depunerea sa la oficiul registrului comertului in condi?iile dispozitiilor alin. (2), daca proiectul de fuziune sau divizare a fost supus examinarii unui expert independent potrivit dispozitiilor art. 243.3 alin. (1)–(4).

Art. 39. - Nu pot fi numiti experti:

 a) rudele sau afinii pana la gradul al IV-lea inclusiv ori sotii acelora care au constituit aporturi in natura sau ai fondatorilor;

 b) persoanele care primesc, sub orice forma, pentru functiile pe care le indeplinesc, altele decat aceea de expert, un salariu ori o remuneratie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi in natura;

 c) orice persoana careia, ca urmare a relatiilor sale de afaceri, de munca sau de familie, ii lipseste independenta pentru a realiza o evaluare obiectiva a aporturilor in natura, potrivit normelor speciale care reglementeaza profesia.

 

Art. 40. - (1) In cazul in care cerintele legale sunt indeplinite, judecatorul delegat, prin incheiere, pronuntata in termen de 5 zile de la indeplinirea acestor cerinte, va autoriza constituirea societatii si va dispune inmatricularea ei in registrul comertului, in conditiile prevazute de legea privind acest registru.

 (2) Incheierea de inmatriculare va reda, dupa caz, mentiunile actului constitutiv prevazute la art. 7 si 8.

 

Art. 41. - (1) Societatea comerciala este persoana juridica de la data inmatricularii in registrul comertului.

 (2) Inmatricularea se efectueaza in termen de 24 de ore de la data pronuntarii incheierii judecatorului delegat prin care se autorizeaza inmatricularea societatii comerciale.

 

Art. 42. - Filialele sunt societati comerciale cu personalitate juridica si se infiinteaza in una dintre formele de societate enumerate la art. 2 si in conditiile prevazute pentru acea forma. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate in care s-au constituit.

 

Art. 43. - (1) Sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se inregistreaza, inainte de inceperea activitatii lor, in registrul comertului din judetul in care vor functiona.

 (2) Daca sucursala este deschisa intr-o localitate din acelasi judet sau in aceeasi localitate cu societatea, ea se va inregistra in acelasi registru al comertului, insa distinct, ca inregistrare separata.

 (3) Celelalte sedii secundare - agentii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se mentioneaza numai in cadrul inmatricularii societatii in registrul comertului de la sediul principal.

 (4) Nu se pot infiinta sedii secundare sub denumirea de filiala.

 

Art. 44. - Societatile comerciale straine pot infiinta in Romania, cu respectarea legii romane, filiale, precum si sucursale, agentii, reprezentante sau alte sedii secundare, daca acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.

 

Art. 441. - (1) Dobandirea de catre societate, intr-un interval de cel mult 2 ani de la constituire sau de la autorizarea inceperii activitatii societatii, a unui bun de la un fondator ori actionar, contra unei sume sau a altor contravalori reprezentand cel putin o zecime din valoarea capitalului social subscris, va fi supusa aprobarii prealabile a adunarii generale a actionarilor, precum si prevederilor art. 38 si 39, va fi mentionata in registrul comertului si va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si intr-un ziar cu larga raspandire.

 (2) Nu vor fi supuse acestor prevederi operatiunile de dobandire efectuate in cadrul activitatii curente a societatii, cele facute din dispozitia unei autoritati administrative sau a unei instante judecatoresti si nici cele facute in cadrul operatiunilor de bursa.

 

Art. 45. - (1) Reprezentantii societatii sunt obligati sa depuna la oficiul registrului comertului semnaturile lor, la data depunerii cererii de inregistrare, daca au fost numiti prin actul constitutiv, iar cei alesi in timpul functionarii societatii, in termen de 15 zile de la alegere.

 (2) Dispozitia alineatului precedent se aplica in mod corespunzator si conducatorilor sucursalelor.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora