Tendintele in constructii si amenajari interioare se stabilesc la ROMEXPO
Data: 3 aprilie 2014 Ora: 16:17A doua saptamana a lunii aprilie aduce la ROMEXPO cinci evenimente de traditie al caror numitor comun il reprezinta constructiile si amenajarile interioare. Astfel, intre 10 si 13 aprilie vizitatorii sunt asteptati la:
- CONSTRUCT EXPO - Targ international de tehnologii, echipamente, utilaje si materiale pentru constructii
- AMBIENT EXPO - Targ international de produse si sisteme pentru amenajari interioare si exterioare, decoratiuni, mobilier si piscine
- ROMTHERM - Expozitie internationala pentru instalatii, echipamente de incalzire, racire si de conditionare a aerului
- EXPO FLOWERS & GARDEN - Expozitia internationala de flori, amenajari peisagistice, horticultura si gradinarit
- ANTIQUE MARKET -Targ de obiecte de arta si antichitati
“Spatiul de locuit, gradinile dar si ansamblul reprezentat de acestea – orasul – sunt punctele de interes ale evenimentelor ce se pregatesc sa debuteze la ROMEXPO. Vom avea numeroase premiere, reduceri importante si cele mai importante companii din domeniu - totul pentru evenimente de calitate. Ii asteptam pe vizitatori pentru manifestari expozitionale reprezentative ale domeniului, apreciate atat in Romania dar si peste hotare” declara Mariana Suciu, Director General, ROMEXPO S.A.
Noutati si premiere
Cele cinci evenimente care isi vor deschide portile pe 10 aprilie la ROMEXPO vin cu numeroase noutati si premiere pentru domeniile carora se adreseaza dar si cu reduceri substantiale.
Peste 6.000 mp suprafata exterioara destinata utilajelor pentru foraj, foarfece hidraulice pentru demolari, basculante, macarale si multe alte echipamente, prin intermediul Asociatiei Distribuitorilor de Utilaje pentru Constructii, sisteme inovatoare pentru constructii, instalatii sanitare ce depasesc sfera clasicului, pardoseli, corpuri de iluminat si lansarea in premiera a sistemului de invelitoare pentru acoperisuri Quadro by Icopal sunt doar o mica parte din noutatile CONSTRUCT EXPO 2014.
Pentru cei in cautarea solutiilor pentru ambientarea caselor, expozantii AMBIENT EXPO ii asteapta cu numeroase produse si tehnologii interesante. In cadrul acestui eveniment va fi prezentata in premiera noua generatie de ferestre de mansarda Velux – o fereastra care permite mai multa lumina naturala si un aport solar mai mare in perioadele cu temperaturi scazute. In plus, aceasta noua generatie de ferestre include si tableta de control care este dotata cu un ecran tactil intuitiv, iar navigarea simpla precum si programele personalizate fac ca actionarea ferestrelor si a rulourilor decorative si parasolare sa fie rapida si facila.
La AMBIENT EXPO veti mai regasi sobe si centrale termice, piscine si seminee luxoase apreciate in intreaga lume, mobilier si decoratiuni pentru gradina dar si mici obiecte de decor pentru casa.
Tot in cadrul AMBIENT EXPO, reprezentantii MCA Grup Romania, cel mai mare producator national de usi de garaj sectionale, lanseaza gama de porti si garduri de aluminiu GAAL. Pentru ca vara se apropie cu pasi reprezi este timpul sa va ganditi la solutii de protectie solara si umbrire destinate ferestrelor, balcoanelor, teraselor si gradinilor. Vedeta sezonului este copertina Athena cu brate retractabile si caseta de protectie prezentata tot in cadrul standului MCA Grup.
Pentru ca orice locuinta nu este completa fara un sistem de termoficare performant, specialistii domeniului sunt asteptati la ROMTHERM - Expozitia internationala pentru instalatii, echipamente de incalzire, racire si de conditionare a aerului. Aparate de aer conditionat, cosuri, kit-uri pentru incalzire in pardoseala sau covorase pentru dezghet sunt prezente la ROMTHERM. Nici animalele de companie nu sunt uitate, astfel ca pentru ele expozantii au pregatit covorase incalzitoare care sa le ofere confortul termic pentru perioadele mai reci.
Reprezentantii companiilor prezente au anuntat reduceri intre 10 % si 25% pentru majoritatea produselor prezentate.
Amenajari interioare si exterioare dupa placul fiecaruia
Spatiile verzi nu sunt lasate mai prejos iar specialistii prezenti in cadrul EXPO FLOWERS & GARDEN vor demonstra ca orice perimetru poate fi amenajat dupa ultimele tendinte. Rasaduri, plante, idei de gradini suspendate si sfaturi din partea peisagistilor isi vor gasi locul timp de patru zile in cadrul acestui eveniment.
Antichitatile, obiectele de arta, bijuteriile si cartile incarcate de istorie vor fi prezentate la standurile expozantilor ANTIQUE MARKET. Fie ca sunteti in cautarea unor obiecte de decor mai aparte sau doriti sa pregatiti cadouri pentru cei dragi, Targul de obiecte de arta si antichitati – ANTIQUE MARKET va avea cu siguranta solutia la cerintele fiecaruia.
Cele cinci evenimente reunesc peste 400 de companii pe o suprafata de aproximativ 15.000 de metri patrati din Romania si din Italia, Luxemburg, Polonia, Turcia, Bulgaria, Egipt, Estonia, Germania, Grecia, Letonia, Malaezia, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Spania, Croatia, Cehia, Ucraina, Slovacia, Austria si Franta si isi asteapta vizitatorii timp de patru zile in cadrul Centrului Expozitional ROMEXPO.
Pentru mai multe detalii despre evenimente accesati: www.romexpo.ro
Comentarii
expo, sunt, cadrul, romexpo, evenimente, obiecte, ambient, pentru, echipamente, constructii, numeroase, premiere, internationala, market, antique, arta, incalzire, romtherm,
- Startup
- Marketing
- Juridic
- Financiar
- Idei de afaceri
- Ghiduri
- Afaceri de Succes
- Evenimente Business