- » Info Financiar
- » Domeniul major de interventie 5.3
- » Septembrie
- » POR Axa 5 DMI 5.3 Contestatii
POR Axa 5 DMI 5.3 Contestatii
Data: 14 aprilie 2011 Ora: 09:56Un solicitant de finantare nerambursabila care se considera nedreptatit de rezultatele procesului de evaluare si selectie pentru cererea de finantare depusa de acesta pentru finantare, poate formula in scris o contestatie care va fi trimisa spre solutionare Autoritatii de management pentru Programul Operational Regional.
Contestatia se formuleaza in scris si va cuprinde:
- Datele de identificare a contestatarului
- Numarul de referinta a cererii de finantare si titlul proiectului
- Obiectul contestatiei
- Motivele de fapt si de drept
- Dovezile pe care se intemeiaza
- Semnatura contestatarului sau a imputernicitului acestuia, precum si stampila. Dovada calitatii de imputernicit a contestatarului se face potrivit legii
- Copia scrisorii OI de instiintare cu privire la rezultatul etapei de evaluare si selectie care face obiectul contestatiei.
Contestatiile se trimit prin posta, cu confirmare de primire sau se depun direct la registratura ministerului, in atentia Directorului General al AM POR. O copie a respectivei contestatii va fi transmisa spre informare de catre contestatar si organismului intermediar unde a fost depusa cererea de finantare si unde s-a desfasurat procesul de evaluare.
Contestatia se va depune in termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data instintarii de catre OI a rezultatului oricarei etape a procesului de evaluare si selectie.
Contestatarul poate sa depuna probe noi in sustinerea cauzei in interiorul primelor 20 de zile din cadrul celor 30 de zile calendaristice in care se face analiza acesteia.
Contestatiile vor fi solutionate de catre AM POR in termen de 30 de zile calendaristice de la data inregistrarii contestatiei al minister.
In situatia in care, expertul caruia i s-a repartizat contestatia spre solutionare constata ca este necesara o investigatie mai amanuntita, care va presupune depasirea termenului de 30 de zile calendaristice in care se poate emite o opinie asupra contestatiei, contestatarul va fi notificat in scris asupra termenului de solutionare cu cel putin 3 zile inainte de expirarea termenului de solutionare mentionat anterior.
Contestatia poate fi retrasa de contestatar pana la solutionarea acesteia, prin solicitarea in scris de retragere a contestatiei la AM-POR si spre informare la organismul intermediar. Inregistrarea acestui document se va face tot in registrul de contestatii.
Prin retragerea contestatiei se pierde dreptul de a se inainta o noua contestatie in interiorul termenului general de depunere a acesteia.