Europa intre Merkel si Hollande, via Atena

Politicienii, dar si investitorii si chiar publicul larg, isi doresc un "tap ispasitor" pentru problemele din Europa, daca tot nu pot gasi o solutie…

Pentru moment, tapul ispasitor de serviciu este Grecia, desi la rand asteapta Spania, Portugalia, Italia si de ce nu, lista poate continua cu aproape oricare dintre tarile Europei (poate cu exceptia Norvegiei, prea mica si cu rezultate economice prea stabile ca sa poata fi acuzata de ceva).

Mai nou, lista s-a extins de la tari la persoane. In consecinta, cancelarul german si noul presedinte francez sunt si ei "in discutii" pentru acuza de vinovat principal de instabilitatea zonei euro si a UE.

Angela Merkel si fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy au impus in decembrie anul trecut tratatul de disciplina fiscala cu regula pumnului de fier si trecand in forta peste opozitia Marii Britanii si Cehiei. Tratatul, poate nu cel mai bun, creaza un cadru de disciplina teutona intregii Europe – asadar suportul pentru tratat este puternic din partea tarilor germanice dar mult mai "relaxat" din partea altor membri ai UE…

Pana la urma, din punct de vedere al filosofiei economice, iesirea din criza bugetara si a datoriilor se poate baza fie pe reducerea cheltuielilor, fie pe cresterea veniturilor. Germania a ales pentru Europa reducerea cheltuielilor, sau mai corect spus, adaptarea acestora la venituri; spus in termeni simpli, poti cheltui atat cat produci, daca nu produci nu cheltuiesti! Sigur ca atunci cand produci mult (cum este cazul Germaniei) e usor sa propui o astfel de filosofie, desi chiar si Germania a depasit in 2009 si 2010 deficitul bugetar "maxim admis" de 3%.

Atunci insa cand produci insuficient si cu costuri aferente mari, si mai ai si coruptie ridicata, veniturile la buget sunt diminuate si implicit deficitele explodeaza catre valori de peste 7%, cum au patit numeroase economii europene, inclusiv Franta, Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania, Polonia, Marea Britanie dar si alte economii majore ca SUA si Japonia. Si atunci esti mai degraba inclinat sa adopti cealalta solutie, aceea a fortarii cresterii economice.

Unele dintre tarile listate mai sus nu produc insuficient (ba chiar sunt printre liderii productivitatii), nici nu sunt erodate de coruptie, dar criza economica le-a "presat" sa faca investitii de la buget, bazate pe imprumuturi suverane (sau sa ajute firmele private si sectorul financiar) asa ca metoda lor de a depasi criza a fost cresterea economica, cu costul indatorarii excesive. Iar indatorarea duce la plata dobanzilor, care majoreaza cheltuielile bugetare. Un cerc vicios care poate fi "rupt" doar daca prin "influxul monetar" in economie se produce crestere economica, mai multe venituri bugetare, reducerea deficitului - in aceasta ordine. Daca planul nu reuseste, imprumuturile suverane se scurg in cateva buzunare, economia ramane la fel de putin competitiva, iar deficitele cresc, in loc sa scada, o data cu majorarea cheltuielilor bugetare.

Planul de stimulare-indatorare-deficite mari nu a functionat in anii 2009 si 2010 decat in putine cazuri, asa ca din 2011 s-a trecut la "solutia Merkel", mai intai tacit in cateva tari "de test" – iar Romania a fost printre aceste tari – iar mai apoi deschis, daca noul tratat se va mai pune in practica.

Acum, presedintele Hollande se dezice de solutia germana (sau o nuanteaza, cum elegant se exprima diplomatii atunci cand vor sa spuna acelasi lucru) desi nu are suport financiar pentru acest demers.

Oricum, daca Grecia va iesi din zona euro si isi va declara insolventa, un val de pierderi la nivelul sectorului bancar european si chiar mondial va urma cu siguranta, iar aceste pierderi pot duce la o alta criza financiara majora – si este putin posibil ca Germania, Franta sau orice alta mare economie europeana sa ii poata face fata. Ar insemna finalul monedei unice si probabil al visului partidelor de stanga ca Angela Merkel este vinovata de criza actuala si ele detin solutia salvatoare.

Dragos Cabat