Datoria SUA, intre lupta politica si razbunarea agentiilor de rating

Atentia oamenilor de rand din lumea intreaga este prea mult atintita in ultima vreme pe problema datoriei SUA. As spune chiar ca este vorba despre o supra-saturare pe aceasta tema: oameni care in mod normal privesc meciurile din liga de baseball stand comod pe canapea sau plang in tacere privind la telenovela favorita, urmaresc cu infrigurare zilele acestea negocierile dintre Presedintele SUA si Congres privind majorarea plafonului de indatorare al celei mai mari economii mondiale. Si asta pentru ca formatorii de opinie au avut grija sa le inoculeze in creiere data de 2 august (termenul limita pana la care trebuie aprobata majorarea plafonului), ca inceputul Apocalipsei…

In acest context, merita sa analizam fara patima care este substratul acestei "crize" provocate si care sunt implicatiile economice si politice ale crizei datoriei SUA, remarcand in acelasi timp si actorii principali ai acestui "spectacol".

Politicienii

In primul rand, trebuie spus ca vorbim – ca in atatea alte cazuri – despre un conflict politic intre republicani si democrati, pe fondul alegerilor prezidentiale de anul viitor din SUA. Pana acum, in afara luptei politice normale in orice democratie si care se acutiza in perioadele electorale, partidele din SUA isi pastrau un respect reciproc ce se manifesta in primul rand prin a pune interesul alegatorilor inaintea interesului de partid (sau cel putin se straduiau sa lase publicului aceasta impresie). Incepand cu "era Obama" acest status quo a fost spulberat: de la modul "neortodox" de a strange fonduri pentru campania electorala (echipa Obama a mizat pe contributiile platite online de catre minoritatile rasiale din SUA, in locul clasicelor donatii de la marile corporatii si oamenii de afaceri americani) pana la incercarea de a sparge conservatorismul politic al Americii care se manifesta prin protejarea celor foarte bogati in dauna cetatenilor de rand. Cam acelasi lucru a incercat sa faca presedintele Clinton cu un deceniu in urma, dar a fost "blocat", folosindu-se binecunoscutul scandal Lewinski. Republicanii par a nu avea un candidat credibil pentru prezidentiale; in acest context ei incearca sa castige timp sabotand pozitia lui Obama – iar temele economice, la mare pret intr-o America afectata de criza economica si somaj – sunt de maxim efect.

Investitorii financiari

Problema reala a SUA si a multor tari in perioada de criza prin care am trecut, este deficitul bugetar foarte ridicat. In incercarea de a proteja cetatenii fata de efectele crizei sau dintr-o viziune prea “social democrata” privind asigurarile sociale, guvernele lumii au cheltuit prea multi bani (sau au aplicat politici de venituri fiscale prea largi) pentru multi ani. In acest fel, deficitele bugetare s-au acumulat si au fost finantate in multe cazuri prin imprumuturi externe, de unde si datoria publica imensa din aceste tari.

Totusi, cazul SUA nu este nici pe departe unul disperat: datoria publica reprezinta astazi doar 59,5% din PIB, fiind depasita net de valorile din alte tari dezvoltate: Japonia cu 195% , Grecia 125,5%, Italia cu 117%, Canada 82%, Franta 80,9%, Germania 74,8%, Marea Britanie 73,1%, etc. Mai mult, investitorii nu pareau nicidecum nefericiti de indatorarea SUA; dimpotriva, ei finantau aceasta datorie la dobanzi extrem de scazute, fiind convinsi ca SUA isi va achita fara probleme orice obligatii fata de terti. Si asa cum au stat lucrurile pana acum, nu era nicio problema: SUA poate tipari pur si simplu bani la nevoie, in cantitatile necesare pentru a plati datoriile acumulate.

Desigur, tiparirea de moneda nu se face fara costuri (inflatie, scaderea puterii de cumparare a cetatenilor) dar aceasta este o problema interna a SUA pana la urma… Acum insa, deodata, Congresul lanseaza aceasta criza artificiala, prin refuzul (sau amanarea pana in punctul critic) de a mari plafonul de indatorare al tarii. In aceste conditii, investitorii au devenit nervosi: ei nu pot controla, in mod direct, decizia politica de la Washington, decat punand presiune pe decidenti. Iar pentru a avea un instrument eficient de presiune, trebuia sa intre in scena si ultimii actori.

Agentiile de rating

Agentiile de rating au fost ridiculizate sau acuzate direct de lipsa de profesionalism in toate scandalurile majore din ultimele decenii. Fie ca a fost vorba despre companii, fie de state: evenimentele (negative) care au determinat intrarea in incapacitate de plata a acestor entitati au prins agentiile de rating pe picior gresit. Criza asiatica si cea din Rusia anii 1997-1998, falimentul Argentinei, dar si cel al Enron, Lehman si situatia bancilor in criza financiara a ultimilor ani nu au fost anticipate de agentiile de rating. In schimb, acestea s-au straduit sa mentina la cote joase ratingurile pentru tarile emergente – printre care si Romania – in momente in care acest lucru nu se justifica si sa le ridice prea tarziu, in pragul crizei economice…

In fata valului de acuze din partea statelor si investitorilor financiari, agentiile de rating si-au luat acum rolul de actor implicat in valul doi al crizei financiare din UE si SUA. Au dus ratingul Greciei – tara membra a zonei euro – mai jos decat cel al tarilor africane sau asiatice afectate de dictaturi si razboaie civile, parand mai interesate in apararea randamentelor obtinute de investitorii financiari din zona euro – dar, prin ricoseu, si in a sapa mai adanc groapa institutiilor financiare majore care au cumparat titluri de stat ale tarilor din zona euro – decat de acuratetea analizelor proprii. Acum, agentiile de rating ameninta cu scaderea ratingului SUA, o actiune pe care nu o inteleg si o dezaprob: agentiile de rating trebuie sa ofere analize scrise, bazate pe fapte si estimari asumate de angajatii proprii, nu sa emita amenintari in presa…

In comun, acesti trei actori importanti in viata politica si economica din SUA sunt pe cale sa destabilizeze echilibrul mondial, intr-o perioada in care nicio alta putere economica nu poate prelua rolul de lider pe care SUA si l-a indeplinit cu succes in ultima suta de ani.

Autor: Dragos Cabat, analist financiar