Criza financiara europeana si sistemul bancar

Intre sistemul financiar-bancar si "economia reala" exista o stransa legatura, ca si intre sistemul financiar si stat.

Economia reala are nevoie pentru a creste, de finantare iar aceasta provine de la banci si institutii financiare. Bancile comerciale sunt cele care strang de pe piata banii celor care au venituri sau lichiditati in exces si le plaseaza catre companiile care vor sa investeasca ori au nevoie de capital de lucru.

Veti spune, desigur ca pana aici nu am spus nimic nou, nici macar interesant. Totusi, daca studiem radacinile crizei actuale din Europa trebuie sa remarcam faptul ca institutiile financiare au fost pe rand vinovati si victime ale acestui fenomen.

Sistemul financiar este cel care finanteaza, cum spuneam, economia reala. Lui ii revine sarcina de a evalua performantele economiei si caracteristicile de risc ale acesteia. Daca din motive "politice" sau "tehnice" modul de evaluare a riscului si performantei economice da rateuri, atunci bancile si institutiile financiare se vor gasi in situatia neplacuta de a oferi credite sau finantari catre companii (si desigur discutia se poate extinde si la creditele acordate populatiei, fenomen care nu face decat sa agraveze situatia) fara a sti exact la ce se expun si care ar fi masurile de contracarare a evenimentelor negative.

Este exact ceea ce s-a intamplat atat in cazul SUA (unde finantarea persoanelor fizice prin credite ipotecare a fost cea care a determinat aparitia crizei), cat si in cazul Europei si probabil peste tot in lume, caci toate bancile si institutiile financiare au un grad mai mic sau mai ridicat de expunere fata de diverse tipuri de "active toxice".

Atunci cand in aceasta ecuatie intervine si cealalta legatura, cea dintre institutiile financiare si stat, totul se complica si mai mult. In dorinta de a salva companiile private–prima dintre marile erori ale oricarui sistem privat–administratiile centrale au oferit sub diverse forme acestor entitati private ajutoare financiare. O parte dintre companii au fost firme de productie, altele au fost institutii financiare; toate insa au fost salvate pentru a nu produce instabilitate cetatenilor statelor respective, cei care sunt in spatele oricarei companii, fie in postura de angajati, fie in cea de deponenti sau debitori–asadar, din motive politice, pana la urma, asa cum am explicat intr-un alt articol.

Ajutoarele s-au materializat in general in participatii ale statului la capital (un fel de nationalizare a firmelor private–a doua mare eroare a sistemelor capitaliste) sau in programe de sustinere a economiei de tipul "rabla", sau direct a consumatorilor prin reduceri de taxe–care urma sa se intoarca la companii prin consum. Ca sa faca aceste cheltuieli, statele s-au imprumutat, evident tot prin intermediul institutiilor financiare. Acest triunghi companii–institutii financiare–stat, are in centru persoanele fizice si nevoia de a-i tine pe oameni ocupati (adica de a mentine somajul cat mai redus) si fericiti (pentru ca au sentimentul ca sunt bogati si pot consuma).

In principiu, triunghiul este infailibil, prin aceea ca statul poate emite moneda, se poate imprumuta (teoretic) oricat de mult de pe piete, institutiile financiare nu au nicio problema in a finanta statul si companiile–odata ce au renuntat la principiile de prudenta financiara–iar companiile pot produce mai mult, sau macar la nivelul obisnuit pe seama consumului privat si public. In practica, daca acest triunghi se "rupe" pe orice latura a sa, intreaga constructie financiara se prabuseste. Iar latura cea mai vulnerabila a triunghiului este sistemul financiar: atunci cand cei care au lichiditati nu mai vor sa ii finanteze pe cei care nu au, sau cand debitorii pur si simplu nu mai pot ori nu mai vor sa dea banii inapoi, socul este preluat din plin de institutiile financiare.

In conditii normale, ele sunt ajutate de stat; in conditiile de astazi, pot fi ajutate doar de "alte state" si numai pana la un punct. Iar acel punct este momentul in care si institutiile financiare din acele "alte state"–sau statele solide–incep sa aiba probleme, pentru ca pe ele nu le mai poate ajuta nimeni! Acesta este motivul pentru care cea mai mare teama a oficialilor din UE, SUA si de peste tot din lume este legata de contagiunea crizei financiare la nivel global. De aceea trebuie salvate bancile din Grecia si Spania cat mai rapid; cu cat numarul bancilor afectate este mai mare, cu atat salvarea devine mai dificila… sau chiar imposibila.

Dragos Cabat