Analiza amendamente OUG 50/2010

Nota: Pentru elaborarea prezentelor comentarii au fost analizate amendamentele adoptate de Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare, asa cum apar in avizul asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea OUG 50/2010.

1. Amendament la art. 8 - Directiva ca instrument de drept comunitar nu este obligatorie in privinta formei, ci a scopului care trebuie atins. Prin urmare, nu este neaparat nevoie ca textul sa fie „preluat intocmai” pentru ca transpunerea sa fie conforma scopului directivei. Or, scopul articolului 4 din Directiva 48/2008 este protejarea si informarea consumatorilor atunci cand se face publicitate unui contract de credit. Faptul ca in transpunerea acestui articol legiuitorul roman a hotarat ca orice forma de publicitate a unui contract de credit, indiferent ca indica o rata a dobanzii ori alte costuri, sau nu, sa indice informatiile obligatorii prevazute nu reprezinta o abatere de la scopul articolului, ci o intarire a acestuia, printr-o dispozitie mai stricta si un nivel mai bun de protectie a consumatorilor, dar in niciun caz nu reprezinta o „derogare” fata de directiva.

2. Amendament la art. 9 - Fata de punctul 1, aici situatia este inversa, amendamentul propus constituind o transpunere neconforma a Directivei 48/2008, intrucat prin eliminarea mentionarii DAE, nivelul de protectie si informare a consumatorilor prevazut in Directiva nu mai este atins.

3.Amendament la art. 20 - Alineatul nou introdus nu clarifica faptul ca pot fi solicitate documente suplimentare, ci introduce numai posibilitatea de prelungire arbitrara a termenului in care creditorul trebuie sa trimita un raspuns consumatorului privind acordarea sau nu a creditului. In mod normal, documentele de care este nevoie pentru analiza situatiei consumatorului in vederea incheierii unui contract de credit sunt cunoscute si bine stabilite de catre fiecare creditor in parte. Situatiile in care ar fi nevoie de documente suplimentare sunt mai rare. Prin urmare, amendamentul propus nu face decat sa transforme o situatie de exceptie in regula, in detrimentul consumatorilor.

4. Amendament la art. 30, alin. 1 - Intr-adevar, pct. 28 din Preambulul Directivei 48/2008 stabileste ca in vederea evaluarii bonitatii consumatorilor, creditorii ar trebui sa consulte si bazele de date relevante. Directiva nu impune obligativitatea evaluarii bonitatii prin consultarea bazelor de date relevante, ci lasa la latitudinea statelor membre adoptarea unei dispozitii in acest sens. Motivul este destul de simplu, impunerea obligativitatii consultarii unor baze de date relevante ar fi insemnat, in mod indirect, obligativitatea crearii unor astfel de baze de date acolo unde nu exista. Totusi acolo unde aceste baze de date exista este bine ca acestea sa fie consultate, iar acest lucru il impune OUG 50/2010, ca o adaptare la specificul national.

5. Amendament la art. 30, alin. 3 - Art. 30 alin. 2 stabileste obligatia creditorului de a actualiza informatiile privind consumatorul si de a evalua bonitatea acestuia de fiecare data cand valoarea totala a creditului se modifica, de comun acord, in sensul unei cresteri semnificative. OUG 50/2010 defineste cresterea semnificativa ca o crestere de peste 15% din valoarea initiala a creditului.

Scopul regulii stabilite prin art. 30 este evident – evitarea aparitiei situatiilor de supra indatorare, atunci cand consumatorii nu-si mai pot plati datoriile. Regula este una care foloseste ambelor parti – consumatorului pentru ca il impiedica sa se imprumute excesiv, creditorului pentru ca in acest fel se asigura ca ratele dobanzii vor fi platite.

Intrebarea care se pune in acest caz este daca trebuie lasata la dispozitia creditorilor stabilirea pragului de crestere semnificativa. Avand in vedere importanta regulii, asa cum am aratat mai sus, consideram ca solutia aleasa prin art. 30, alin. 3 este una corecta, respectiv stabilirea pragului la 15% din valoarea initiala a creditului. Ne vedem nevoiti sa apelam din nou la experienta din trecut pentru a motiva aceasta optiune. Este binecunoscuta practica acordarii „creditului cu buletinul”, in care consumatorii puteau incheia contracte de credit fara a trebui sa dovedeasca in vreun fel capacitatea de a plati ratele dobanzii. La fel de bine stiut este faptul ca aceasta practica, care a daunat atat consumatorilor, cat si creditorilor, nu a incetat decat dupa interventia autoritatilor, in speta BNR.  

Stabilirea clara a unei reguli pentru verificarea bonitatii consumatorului este de natura a elimina asemenea situatii precum cea descrisa.

6. Amendament la art. 32  - Amendamentul propus reprezinta o transpunere neconforma a art. 9, alin. 2 din Directiva 48/2008, care impune obligativitatea informarii consumatorului in cazul in care respingerea cererii de creditare se bazeaza pe consultarea unei baze de date. Directiva nu diferentiaza intre respingerea bazata exclusiv pe consultarea unei baze de date si cea bazata pe motive cumulate. Scopul articolului este protejarea consumatorilor – in practica au fost destule cazuri in care consumatorii s-au trezit raportati incorect catre Biroul de Credite – este bine ca acestia sa stie, in cazul in care nu au fost informati, ca datele lor se afla intr-o baza de date a rau-platnicilor pentru a se putea apara in cazul in care raportarea catre baza de date a fost incorecta (sa solicite stergerea din baza de date a datelor personale, sa revina asupra cererii de creditare etc.). Amendamentul propus limiteaza protectia conferita prin directiva numai la cazurile in care respingerea se bazeaza exclusiv pe consultarea unei baze de date, constituind o transpunere neconforma a Directivei.

7. Amendament la art. 35, alin. 1, lit. a si b – Amendamentul analizat este propus „pentru coroborarea art. 35 lit. a si b cu prevederile art. 40 care stipuleaza expres posibilitatea modificarii prin act aditional.” Aici este o diferenta de nuanta - art. 40 nu permite in mod expres modificarea costurilor mentionate la art. 35, alin. 1, lit. a si b, ci obliga creditorii ca atunci cand modifica clauzele contractuale, a caror modificare nu este interzisa, sa incheie acte aditionale pentru informarea si protejarea consumatorilor.

Practic amendamentul propus elimina, pe baza unei motivari rasturnate si incorecte, interdictia majorarii unor costuri sau introducerii unora noi pe durata derularii contractului. Chiar daca aceste majorari sau introduceri ar fi facute prin acte aditionale si de comun acord, acceptarea amendamentului nu ar face decat sa dauneze grav consumatorilor, creand posibilitatea aparitiei unor abuzuri din partea creditorilor.

Amendament la art. 35, alin. 1, lit. d - Scopul regulii stabilite prin OUG 50/2010 este in mod evident de a impiedica impunerea in sarcina consumatorilor a unor costuri suplimentare fata de cele platite deja prin rata dobanzii si incluse in calculul DAE. De asemenea, se evita o diferentiere fata de consumatorii care aleg sa utilizeze sumele din credit altfel decat prin instrumente de plata electronice tip card de credit/debit.

Nu credem ca „dificultatea” unei solutii tehnice ar trebui sa determine eliminarea unei reguli care protejeaza consumatorii si crearea unei diferente de regim in functie de instrumentul de plata utilizat.

8. Amendament la art. 36 - Amendamentul nu face decat sa deschida posibilitatea creditorilor de a stabili un numar nelimitat de comisioane pentru diferite servicii, ceea ce nu ar avea ca efect decat inducerea unei stari de confuzii in randul consumatorilor. Comisionul unic este destinat sa acopere costurile creditorului pentru anumite servicii avand caracter ocazional, prestate la cererea expresa a consumatorului.

In acest caz singurul prejudiciu adus consumatorilor ar putea fi produs prin stabilirea unor valori ale comisionului unic care sa nu corespunda costurilor creditorului, ci care sa aiba drept scop obtinerea uni castig suplimentar pe seama consumatorilor.

9. Amendament la art. 37, lit. b – Doar o mica observatie – in amendament se face referire la art. 95, alin. 8 care nu exista, nici macar in varianta de amendament, cel mai probabil fiind vorba de alin. 7 propus de Comisie. Propunerea va fi discutata la amendamentele propuse la art. 95.

10. Amendament la art. 38, alin. 2 si 3 – Nu vedem in ce masura art. 38, alin. 2 este ambiguu. Amendamentul propus nu face decat sa permita creditorilor aplicarea dobanzii penalizatoare la toate sumele restante prevazute in contract, deci inclusiv dobanda si comisioane.

11. Amendament la art. 40, alin. 1, 2 si 5, coroborat cu 13. amendament la art. 41, alin. 1 -  Se elimina practic interdictia modificarii clauzelor contractuale altfel decat prin act aditional, creditorul avand posibilitatea de a modifica contractul numai in baza unei simple notificari a consumatorului.

Coroborand amendamentul la art. 35, lit. b si c cu cele la art. 40 si art. 41, vom ajunge practic la concluzia ca, daca aceste amendamente sunt acceptate, creditorul va avea posibilitatea de a modifica clauzele contractuale referitoare la costuri, prin introducerea unora noi sau modificarea cuantumului celor existente, numai in urma unei simple notificari a consumatorului, fara a mai fi nevoie de incheierea unui act aditional, situatia absolut in defavoarea consumatorilor.

17. Amendament la art. 59, alin. 3 – Forma actuala a art. 59, alin. 3 din OUG 50/2010 nu reprezinta o transpunere incorecta a art. 14 din Directiva 48/2008. Faptul ca in Directiva nu este precizat momentul de la care exercitarea dreptului la retragere isi produce efectele nu inseamna ca este interzis statelor membre sa clarifice acest aspect. Art. 59, alin. 3 nu face decat sa lamureasca problema in discutie, stabilind ca exercitarea dreptului la retragere isi produce efectul de la momentul expedierii notificarii de catre consumator. De altfel aceasta regula poate fi dedusa prin interpretarea art. 14, alin. 3, lit. b din Directiva 48/2008, asa cum a fost transpus prin art. 59, alin. 4 din OUG 50/2010, care stabileste ca achitarea creditului sau a partii de credit trasa si a dobanzii catre creditor se efectueaza nu mai tarziu de 30 de zile calendaristice de la expedierea notificarii de retragere de catre consumator.

18. Amendament la art. 60 – Amendamentul propus reprezinta o transpunere neconforma a Directivei 48/2008. Conform art. 14, alin. 3, lit. b din Directiva, in cazul exercitarii dreptului la retragere, creditorul nu poate solicita nicio compensatie cu exceptia  celei pentru orice taxe nerambursabile platite de catre creditor administratiei publice. Extinderea exceptiei si la eventuale costuri angajate de creditor la momentul exercitarii dreptului la retragere  prin amendamentul propus aducere atingere scopului art. 14, alin. 3, lit. b – de a proteja consumatorii si de a evita ca exercitarea dreptului la retragere sa le fie limitata prin impunere unor compensatii excesive.

21, 23. Amendamente la art. 71 – Scopul notificarii catre consumator a cesiunii este, pe langa opozabilitatea acesteia, informarea asupra schimbarii creditorului, astfel incat consumatorul sa-si poata valorifica drepturile, dar si sa stie exact catre cine va trebui sa-si indeplineasca obligatiile. Inscrierea cesiunii in Arhiva Electronica de Garantii Reale Imobiliare ar putea fi stabilita ca o modalitate suplimentara, facultativa de asigurare a opozabilitatii cesiunii.

24. Amendament la art. 73, alin. 3, lit. c – Amendamentul propus reprezinta o transpunere neconforma a art. 19, alin. 2 din Directiva 48/2008. Formularea din amendamentul propus aduc atingere scopului textului Directivei, permitand creditorilor eliminarea din costul total a unor sume de care consumatorul nu este informat.

25. Amendament la art. 79 – Scopul introducerii interdictiei de la art. 79 este de a elimina posibilitatea inducerii in eroare a consumatorilor. Eliminarea art. 79 nu face decat sa mentina actuala stare de fapt si sa dea posibilitatea aparitiei unor practici comerciale incorecte. Consideram cinica motivarea introducerii amendamentului prin protejarea interesului consumatorilor, din moment ce, in fapt, se urmareste protejarea intereselor economice ale creditorilor.

28-32, 34. Amendamente la art. 86, 88, 89 si 92 – Prin reducerea la jumatate a cuantumului amenzilor care pot fi aplicate ANPC este lasata practic fara instrumentul care ar asigura aplicare efectiva a regulilor din OUG 50/2010. Nu putem fi de acord cu motivarea ca un cuantum mare al acestor amenzi poate genera abuzuri din doua motive. In primul rand exista o procedura judiciara de contestare a proceselor verbale de sanctionare si in al doilea rand, din experienta ultimilor ani, in mare parte din cazurile in care amenzile aplicate creditorilor au fost contestate in instanta, hotararile instantelor au confirmat legalitatea aplicarii acestora.

36. Amendament la art. 95, alin. 1 – Art. 36 determina, pentru contractele aflate in derulare, eliminarea unor comisioane percepute abuziv, al caror caracter ilegal a fost constatat in repetate randuri prin hotarari ale instantelor. Eliminarea comisioanelor in cauza se face nu din considerente de denumire, ci din cauza modului de formare si al motivului aplicarii lor.

38. Amendament la art. 95 – Pastrarea nivelului valorii nominale a ratei dobanzii actual, in conditiile unei raportari la indici Euribor sau Libor aflati la minime istorice va avea efecte extrem de grave asupra consumatorilor.

Trebuie avut in vedere faptul ca majoritatea contractelor de credit aflate in derulare sunt incheiate pentru perioade mari de timp. Nivelul actual al indicilor de referinta nu se va mai pastra decat pentru o scurta perioada de timp.

In aceste conditii, daca amendamentul ar fi acceptat, s-ar ajunge in viitorul apropiat la o crestere a nivelului ratei dobanzii ceea ce ar insemna o atingere a drepturilor consumatorilor consfintite prin contractele de credit incheiate cu banca. Apreciem ca scopul OUG 50 este protejarea consumatorilor si nu aducerea acestora in situatia de a nu mai putea plati ratele dobanzii, in timp ce bancile ar avea de castigat din nou.

                                                                             Sursa: APC Romania