CREDITE IMOBILIARE AVANTAJOASE
Creditele imobiliare se acorda persoanelor fizice in scopul achizitionarii unei locuinte sau a unui teren, dar si pentru constructia, modernizarea, reabilitarea sau extinderea unui imobil.
Pentru un credit locuinta, banca finanteaza pana la 85% din valoarea terenului, imobilului sau investitiei, iar perioada maxima de rambursare este de 30 de ani. Valoarea maxima a unui credit imobiliar sau ipotecar este egala cu valoarea pentru care clientul este eligibil si poate ajunge pana la 300 000 euro.
Avansul solicitat pentru acordarea unui credit imobiliar variaza intre 15% si 25%. In cazul unui credit imobiliar fara avans, costurile imprumutului sunt semnificativ mai mari, cel putin in primul an, pentru a acoperi riscurile asumate de banca.
Principala diferenta dintre un credit imobiliar si un credit ipotecar consta in tipul garantiilor cerute de catre banca. Astfel, garantia unui credit imobiliar consta in ipoteca de rang I asupra unui bun imobil care nu face obiectul creditului, respectiv asupra unei proprietati detinute de un tert sau orice alte tipuri de garantii acceptate de banca. Totodata, pentru creditele locuinta este necesara asigurarea bunului finantat, cesionata in favoarea bancii, precum si cesionarea asigurarii de viata. In cazul creditului ipotecar, solicitantul aduce in garantie imobilul care urmeaza a fi achizitionat cu ajutorul creditului.
Cu ajutorul unui calculator credit imobiliar aveti posibilitatea de a afla valoarea estimativa a ratei lunare, a dobanzii anuale efective, precum si costul total al creditului.
Documentele necesare pentru contractarea unui credit imobiliar sunt: cerere de credit; copie dupa actul de identitate; adeverinta de venit; fisa fiscala; factura de utilitati; acte proprietate garantie; documente necesare constituirii ipotecii; acord de consultare CRB; acord de consultare a Biroului de Credit; extras carte funciara; raport de evaluare pentru bunul imobiliar adus garantie, realizat de un evaluator agreat de institutia finantatoare. Evaluarea are ca scop estimarea valorii bunului adus ca garantie.
Fiecare institutie financiara isi rezerva dreptul de a solicita documente suplimentare in functie de politica interna de creditare.
Veniturile acceptate pentru creditul imobiliar includ salarii, pensii, venituri provenite din activitati independente, chirii, comisioane din vanzari, drepturi de autor etc.
Rata pe luna | Caracteristici | Credit | Banca |
|
|
---|---|---|---|---|---|
903 RON |
Dobanda
5.45%
DAE
5.26%
Rating
|
Credit imobiliar Casa mea RON
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 160000 RON
Aplicatii: 104
|
Banca Comerciala Romana (BCR)
|
Aplica » | |
802 RON |
Dobanda
4.97%
DAE
4.70%
Rating
|
Creditul "Casa Ta" RON
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 150000 RON
Aplicatii: 89
|
Raiffeisen Bank
|
Aplica » | |
618 RON |
Dobanda
2.82%
DAE
5.61%
Rating
|
Credit Imobiliar You At Home RON
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 150000 RON
|
Veneto Banca
|
Aplica » | |
1,061 RON |
Dobanda
5.00%
DAE
5.75%
Rating
|
Creditul Locativ Bauspar
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 100000 RON
Aplicatii: 21
|
BCR Banca pentru Locuinte
|
Aplica » | |
236 € |
Dobanda
3.70%
DAE
5.77%
Rating
|
Habitat EUR intre 10-20 ani avans peste 25%
Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Suma: 40000 RON
Aplicatii: 23
|
BRD - Groupe Societe Generale
|
Aplica » | |
|
|||||
196 € |
Dobanda
4.20%
DAE
6.30%
Rating
|
Habitat EUR intre 20-30 ani avans peste 25%
Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Suma: 40000 RON
Aplicatii: 114
|
BRD - Groupe Societe Generale
|
Aplica » | |
247 € |
Dobanda
4.20%
DAE
6.30%
Rating
|
Habitat EUR intre 10-20 ani avans sub 25%
Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Suma: 40000 RON
Aplicatii: 22
|
BRD - Groupe Societe Generale
|
Aplica » | |
207 € |
Dobanda
4.70%
DAE
6.82%
Rating
|
Habitat EUR intre 20-30 ani avans sub 25%
Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Suma: 40000 RON
Aplicatii: 34
|
BRD - Groupe Societe Generale
|
Aplica » | |
998 RON |
Dobanda
7.00%
DAE
7.23%
Rating
|
Credit pentru investitii imobiliare cu garantie ipotecara, in RON
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 150000 RON
|
ING Bank
|
Aplica » | |
998 RON |
Dobanda
7.00%
DAE
7.23%
Rating
|
Marfin Home cu dobanda fixa primul an si ulterior variabila RON
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 150000 RON
|
Marfin Bank
|
Aplica » | |
1,127 RON |
Dobanda
6.60%
DAE
7.44%
Rating
|
Habitat RON intre 10-20 ani avans peste 15%
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 150000 RON
Aplicatii: 21
|
BRD - Groupe Societe Generale
|
Aplica » | |
983 RON |
Dobanda
6.85%
DAE
7.71%
Rating
|
Habitat RON intre 20-30 ani avans peste 15%
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 150000 RON
|
BRD - Groupe Societe Generale
|
Aplica » | |
1,149 RON |
Dobanda
6.85%
DAE
7.71%
Rating
|
Habitat RON intre 10-20 ani avans sub 15%
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 150000 RON
|
BRD - Groupe Societe Generale
|
Aplica » | |
718 RON |
Dobanda
7.00%
DAE
7.87%
Rating
|
Creditul Intermediar
Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Suma: 30000 RON
|
BCR Banca pentru Locuinte
|
Aplica » | |
283 € |
Dobanda
7.61%
DAE
7.88%
Rating
|
Creditul imobiliar EUR
Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Suma: 40000 RON
Aplicatii: 22
|
Banca Comerciala Feroviara
|
Aplica » |
Stiri CREDITE IMOBILIARE
Top 3 greseli pe care le fac vanzatorii de locuinte
Sectiune: Articole | Data: 1 februarie 2013
Top 3 greseli ale cumparatorilor de locuinte!
Sectiune: Articole | Data: 30 ianuarie 2013
10 semne ce demonstreaza ca agentul care te reprezinta este un agent bun!
Sectiune: Articole | Data: 24 ianuarie 2013