Sectiunea V Transformarea sub control vamal

Data: 18 aprilie 2011   Ora: 13:22

Art. 150

Regimul de transformare sub control vamal permite ca marfurile straine sa fie utilizate pe teritoriul vamal al Romaniei pentru a fi supuse unor operatiuni care le modifica natura sau starea, fara sa fie supuse drepturilor de import sau masurilor de politica comerciala. Regimul permite punerea lor in libera circulatie cu plata drepturilor de import datorate pentru marfurile rezultate din operatiunile de transformare. Acestea sunt denumite produse transformate.

Art. 151

Cazurile si conditiile specifice in care se poate folosi regimul de transformare sub control vamal se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 152

Autorizatia pentru transformare sub control vamal se acorda la cererea persoanei care efectueaza transformarea sau care se ocupa de efectuarea acesteia.

Art. 153

Autorizatia se acorda numai:
a) persoanelor stabilite in Romania;
b) cand marfurile de import pot fi identificate in produsele transformate;
c) cand natura sau starea marfurilor din momentul plasarii lor sub regim nu mai poate fi reconstituita economic dupa transformare;
d) cand utilizarea regimului nu poate avea drept consecinta eludarea efectelor reglementarilor privind originea si a restrictiilor cantitative aplicabile marfurilor importate;
e) cand sunt indeplinite conditiile necesare ca regimul sa ajute la crearea sau mentinerea activitatii de transformare a marfurilor in Romania, fara sa aduca atingere in mod vadit intereselor economice ale producatorilor nationali de marfuri similare. Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile in care aceste conditii economice se considera indeplinite.

Art. 154

Dispozitiile Art. 138 alin.(1), (2) si (4) si ale Art. 139 se aplica in mod corespunzator.

Art. 155

Cand ia nastere o datorie vamala pentru marfurile aflate in aceeasi stare sau pentru produsele care sunt in stadii intermediare de transformare comparativ cu ceea ce s-a prevazut in autorizatie, cuantumul acestei datorii se stabileste pe baza elementelor de taxare corespunzatoare marfurilor de import in momentul acceptarii declaratiei de plasare a marfurilor sub regimul de transformare sub control vamal.

Art. 156

(1) In cazurile in care marfurile de import indeplineau conditiile pentru a beneficia de un tratament tarifar preferential cand au fost plasate sub regimul de transformare sub control vamal si cand acest tratament tarifar preferential este aplicabil produselor identice cu produsele transformate puse in libera circulatie, drepturile de import la care sunt supuse produsele transformate se calculeaza prin aplicarea taxei pentru tratamentul tarifar preferential respectiv.
(2) Daca tratamentul tarifar preferential mentionat la alin.(1) este prevazut pentru marfurile de import in cadrul contingentelor tarifare sau plafoanelor tarifare, aplicarea taxei mentionate la alin.(1) cu privire la produsele transformate este, de asemenea, supusa conditiei ca respectivul tratament tarifar preferential sa fie aplicabil marfurilor de import in momentul acceptarii declaratiei de punere in libera circulatie. In acest caz, cantitatii de marfuri de import utilizate in mod real la fabricarea produselor transformate puse in libera circulatie i se aplica contingentele sau plafoanele tarifare in vigoare la momentul acceptarii declaratiei de punere in libera circulatie si nu se procedeaza la aplicarea contingentelor sau plafoanelor tarifare deschise pentru produsele identice cu produsele transformate.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora