Legea insolventei - o alta bomba cu ceas?

Legea insolventei - o alta bomba cu ceas? Data: 26 martie 2010   Ora: 12:38

Unul dintre subiectele fierbinti ale acestei saptamani a fost fara indoiala Legea insolventei persoanelor fizice. S-au exprimat opinii pro si contra acestei norme, atat din partea oficialilor institutiilor bancare, cat si din partea autoritatilor statului.

Adoptata recent de Senat, aceasta lege are ca scop acoperirea creantelor contra debitorului, precizand ca in caz de faliment personal, bunurile debitorului vor fi lichidate in vederea acoperirii datoriilor sale. Prevederile propunerii legislative sunt de sorginte americana; desigur in SUA aceasta lege are o lunga istorie, iar instantele judecatoresti o practica indelungata in exercitarea ei.

Astfel, norma ar permite persoanelor care nu-si mai pot plati datoriile la banci sa intre sub protectia tribunalului. In acest caz, institutiile financiare nu vor mai putea sa le execute silit, iar datoriile vor putea fi reesalonate pe o perioada de cativa ani. Pentru a intra in faliment personal, debitorii trebuie sa prezinte unui judecator un plan de redresare si de achitare a restantelor la banci, aprobat in prealabil de creditor, precum si motivele pentru care nu isi mai permit plata datoriilor. Acestea pot fi, in special, intrarea in somaj sau in somaj tehnic.

Procedura insolventei se deschide, potrivit initiativei legislative, la cererea debitorului care, odata cu cererea, recunoaste cu buna credinta ca se afla in stare de insolventa sau la cererea creditorului care detine o creanta certa, lichida si exigibila contra debitorului.

Totodata, legea stabileste ca debitorul, care a acoperit un minimum de 75% din valoarea totala a creantelor acceptate in lista creditorilor, va beneficia de inchiderea anticipata a procedurii si de stergerea din toate registrele de publicitate si evidentele publice a consecintelor juridice ale insolventei. In interpretarea analistilor eFin.ro, daca din garantiile la creditele contractate de o persoana fizica se pot acoperi 75% din credit, debitorul este ‘absolvit’ de toate celelalte obligatii. Altfel spus, riscul unei deprecieri a garantiilor, simultan cu inrautatirea situatiei personale a debitorului (asa cum se intampla intr-o recesiune economica) trece de la debitor la banca. In consecinta, acest risc suplimentar va determina si cresterea costurilor de creditare.

Potrivit oficialilor Bancii Nationale a Romaniei adoptarea legii falimentului personal ar putea forta bancile sa caute garantii suplimentare pentru finantare si va restrictiona accesul la credite.

"Proiectul legii falimentului personal in aparenta este generos. In esenta lui, insa, este posibil sa ne trezim in fata unor prevederi legale care sa provoace o presiune puternica asupra unui sistem, ma refer la sistemul bancar, care si asa suporta un proces de incetinire a creditarii. Intr-un moment in care asteptam zorii increderii in economia noastra, care sa stimuleze bancile sa relanseze creditarea, un astfel de act normativ ar putea sa descurajeze procesul si sa vedem bancile in cautare de garantii peste garantii ca sa dea un credit", a declarat consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Adrian Vasilescu. Persoanele care intr-o prima faza s-ar bucura ca li se face o favoare, intr-o a doua faza ar putea realiza ca va fi dificil sa acceseze creditele pe care si le doresc.

Aceasta opinie este impartasita si de catre vicepresedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Steven van Groningen. Potrivit acestuia, legea insolventei persoanelor fizice va reprezenta un risc suplimentar pentru banci si se va traduce in cresterea costurilor la creditele pentru persoane fizice, in special la cele ipotecare, iar aplicabilitatea se va reduce la clientii cu credite mari. "In 99% din cazurile in care se va aplica legea va fi vorba de cineva care a luat un credit mare de la banca si exista in garantie un activ mare. Daca nu ramburseaza creditul, casa si terenul sunt vandute, iar banii merg la banca. Pentru asta nu e nevoie de o lege speciala. Legea va reprezenta un risc pentru ca va fi vazuta ca o oportunitate (...) S-a vazut ca nici legea insolvabilitatii companiilor nu a functionat cum trebuie, pentru ca nici bancile, nici avocatii, nici clientii nu au experiensa necesara. Trebuie proceduri rapide, trebuie scurtate termenele", a precizat van Groningen.

Nici presedintele executiv al Bancii Comerciale Romane, Dominic Bruynseels, nu pare a fi de acord cu adoptarea acestei norme. Potrivit oficialului, primul efect al legii insolventei persoanelor fizice il va constitui o prudenta mai sporita din partea instutiilor financiare cu privire la clientii care solicita credite.

"Atunci cand un client a facut un contract cu orice institutie de credit, acesta este obligat sa returneze imprumutul. Acesta cred ca ar trebui sa fie un mesaj clar pentru toti clientii. Oamenii ar trebui sa fie atenti la suma pe care o imprumuta si sa se extinda doar atat cat cred ca pot returna", a afirmat seful BCR, evidentiind faptul ca legislatia ar trebui sa se asigure ca clientii au facut tot ce este posibil pentru a-si returna creditul.

Pe de alta parte, reprezentantii Asociatiei de Management al Creantelor Comerciale (AMCC) considera ca Legea falimentului personal este binevenita, dar ca, in forma actuala, va avantaja persoanele care nu-si platesc datoriile si va dezavantaja bun-platnicii care vor suporta cresteri de costuri din partea bancilor. In opinia presedintelui AMCC, Cristian Ionescu,  este justa existenta unei astfel de legi, care sa aduca o disciplina in segmentul recuperarii creantelor, dar actuala forma are o serie de lipsuri, incurajand intrarea in faliment la solicitarea debitorilor doar pentru a scapa de plata datoriilor. Oficialul considera ca in aceste conditii bancile vor reactiona si vor creste costurile.

"Bancile vor creste provizioanele, ceea ce va duce la cresterea dobanzilor, a costurilor de finantare si acestea se vor transfera pe bun-platnici", a afirmat vicepresedintele Asociatiei si directorul general al Kruk International, Isabela Iacob.

Guvernul Romaniei s-a pronuntat impotriva acestui proiect de lege, invocand probleme de legalitate. Cum guvernul reprezinta o majoritate parlamentara, ar trebui ca legea sa fie blocata in Camera Deputatilor, dar sansele reale sa se intample asa ceva sunt reduse, sunt de parere analistii eFin.ro. Adoptarea legii pare mai degraba o batalie de imagine, sau chiar una determinata de interese particulare speciale; in mod normal, ceea ce este necesar in relatia creditori – institutii financiare sunt legi si regulamente cat mai simple, rapid si usor de implementat, nu unele care sa implice prea mult un sistem judiciar criticat din toate partile si oricum excedat de dosare de solutionat.

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


 

Articole asemanatoare



 

Comentarii


0
Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult





  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »





Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult



Articolul Saptamanii

Cum să obții un echilibru între economisire și distracție

Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult