Europa: vinovata de criza economica?
Data: 8 aprilie 2010 Ora: 17:00Europa este vinovata pentru criza financiara si pentru inasprirea conditiilor de creditare, considera fostul presedinte al bancii centrale americane, Alan Greenspan, care apreciaza ca in spatele tulburentelor de pe pietele americane s-a aflat cererea mare a europenilor pentru instrumente financiare exotice, care au la baza ipoteci sub-prime.
Oficialul, care s-a aflat la conducerea Federal Reserve pana in 2006, a afirmat ca cererea europenilor pentru investitii cu randament ridicat in sectorul imobiliar american i-a incurajat pe acestia sa cumpere titluri gajate cu ipoteci, considerate de agentiile de rating cu nivel redus de risc.
Astfel, in opinia fostului sef al Fed, principalii factori care au condus la aparitia crizei au fost ipotecile sub-prime, bazate pe cererea foarte mare din partea investitorilor europeni si americani, precum si atitudinea agentiilor de rating care au acordat ratinguri AAA pachetelor de ipoteci sub-prime care ar fi meritat cel mult BBB.
Chemat sa depuna marturie in fata comisiei care investigheaza motivele care au condus la aparitia crizei economice in Statele Unite ale Americii, Greenspan a respins acuzatiile potrivit carora nu a reusit sa monitorizeze intr-un mod adecvat ipotecile sub-prime si modul in care acestea erau transformate in obligatiuni, fara a exista capital suficient pentru a le sprijini, transmite The Guardian.
Greenspan a sustinut ca nimeni nu poate lua masuri de reglementare pentru a preveni evenimentele neprevazute si singura modalitate de a evita repetarea crizei ar fi obligarea bancilor sa pastreze un capital mai mare.
Pe de alta parte, presedintele comisiei de investigare, Phil Angelides, fost presedinte al Trezoreriei din California, l-a acuzat pe Greenspan ca a esuat in stoparea bancilor, precum Citigroup, de a adopta practici riscante si de a opri cresterea accelerata a pietei imobiliare.
"Ati fi putut, ar fi trebuit, insa nu ati facut acest lucru", a spus Angelides.
Intrebat de ce a mentinut ratele dobanzii la un nivel scazut in prima jumatate a deceniului, cand era evident faptul ca preturile proprietatilor erau extrem de ridicate si ca o bula a activelor iesea de sub control, Greenspan a spus ca Fed nu a putut influenta prea mult rata dobanzii de politica monetara, pe care a scazut-o mult, in vederea redresarii economice dupa recesiunea din 2003.
Insa, fluxurile de capital strain au avut o influenta mai mare pe termen lung, a sustinut acesta.
Alan Greenspan a admis ca si Federal Reserve are partea sa de vina, dar doar pentru ca a fost de acord cu estimarile academice si financiare, conform carora nu era in interesul bancilor sa isi asume riscuri care nu erau necesare.
"Am avut o rata de succes de 70%, iar daca ai dreptate in 70% din cazuri, este exceptional de bine", a precizat oficialul.
Totodata, Greenspan a sustinut faptul ca alti factori care au determinat criza au fost sprijinul guvernamental pentru detinerea de locuinte si lipsa sustinerii agentiilor impotriva imprumuturilor frauduloase ale brokerilor ipotecari.
Articole asemanatoare
-
Top cele mai căutate 7 joburi în 2025
Adaptarea la noile cerințe devine esențială pentru cei care vor să-și construiască o carieră soli...
-
Protectie termica la peste 230°C cu Davines: Solutia ideala pentru par sanatos
Expunerea parului la temperaturi ridicate este o practica comuna in rutina zilnica de coafare. Fi...
-
De sărbători, investește în calitate și în bun gust! La FineStore, ai cele mai bune prețuri la mii de produse originale
FineStore a pregătit pentru sărbătorile de anul acesta peste 120 de modele de coșuri cadou, ambal...
-
Open Tribe este un loc unde tinerii și părinții învață să crească împreună
Educația oferită de Open Tribe nu se limitează la predarea unor abilități tehnice. Este vorba des...
-
7 prejudecăți despre Generația Z la locul de muncă
După ce milenialii au suportat ani de etichetări nedrepte, acum este rândul tinerilor născu...
Comentarii
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
-
Credite
Acces Rapid
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Top cele mai căutate 7 joburi în 2025
Adaptarea la noile cerințe devine esențială pentru cei care vor să-și construiască o carieră solidă pe termen lung. Anul 2025 promite ... citeste mai mult