China lupta cu inflatia elegant, dar ineficient

Exista un curent de opinie potrivit caruia China incearca sa franeze cresterea economiei sale pentru a calma presiunile inflationiste. Nu subscriu acestei idei. Cred ca pana acum Beijingul a incercat mai degraba sa actioneze cu precizie chirurgicala asupra inflatiei, in speranta ca economia nu va avea de suferit.

Autoritatile chineze au semnalizat pentru prima data ca vor sa restrictioneze lichiditatea la nivel local in vara anului 2009, generand turbulente severe pe pietele de capital domestice dar putin zgomot in mediile financiare internationale. Primele semnale verbale nu au fost insotite de fapte, insa, acestea sosind abia in debutul anului trecut via operatiuni de piata ale bancii centrale si majorari ale ratelor rezervelor bancare minime obligatorii.

Apoi, in vara anului trecut, Beijingul a flirtat din nou cu abordari monetare relaxate, piata monetara chineza redevenind indicativa pentru un exces de lichiditate. In acelasi timp, Rezerva Federala bascula de la aluzii privind eventualitatea unei normalizari a politicii monetare din Statele Unite la o atitudine favorabila in mod explicit lansarii unei noi campanii de relaxare cantitativa. Pentru mine a fost un bun moment pentru a testa ipoteza unui nou val de cumparari euforice pe pietele financiare internationale in detrimentul dolarului american.

Abia in octombrie, cand presiunile inflationiste au inceput sa ingrijoreze, Beijingul a decis sa utilizeze munitie grea in forma cresterii dobanzilor cheie.

Dar si dupa octombrie, autoritatile chineze au preferat sa joace cartea ajustarilor cantitative ale lichiditatii, majorand de opt ori rata rezevelor bancare minime obligatorii care se situeaza acum la un nivel record de 21% aplicabil marilor banci.

Nu doar Beijingul prefera sa actioneze cu precizie chirurgicala asupra inflatiei in speranta ca economia nu va avea de suferit. Cu putine exceptii, aceasta predilectie este deja un atribut al economiilor emergente in general – reflectand obsesia lumii emergente, a Beijingului in particular, pentru crestere economica. Pur si simplu China nu-si poate asuma postura fostului presedinte al Rezervei Federale, Paul Volcker, care la inceputul anilor ’80 a instrumentat doua mini-recesiuni ale economiei americane via majorari dramatice ale dobanzii cheie pentru a invinge rate teribile ale inflatiei in Statele Unite.

Pentru Beijing, eforturile desfasurate in ultimele luni au generat deocamdata un efect exact contrar intentiilor oficiale: cifrele macro aluneca, insa presiunile inflationiste raman intacte. Dar alunecarea economiei nu este atat de puternica, iar contextul macro-global nu sufera dislocari masive, si banuiesc astfel ca cel putin pe termen scurt Beijingul nu va fi dispus la o relaxare monetara ad-hoc.

Vor continua ajustarile cantitative ale lichiditatii? Vor fi insotite aceste actiuni efectuate cu precizie chirurgicala de utilizarea unei munitii mai grele, ca de pilda majorari suplimentare ale dobanzilor cheie (asa cum a sugerat banca centrala in cel mai recent raport anual publicat marti) sau de o apreciere accelerata a yuanului (asa cum a indicat recent premierul Jiabao)? Daca raspunsul este pozitiv, intrebarea mai importanta este: va deveni lupta Beijingului cu inflatia suficient de ascutita incat sa genereze o alunecare dura a economiei locale?

Intrebarile de mai sus pot fi extrapolate la nivelul mai larg al lumii emergente. Desi ceva mai pro-active in lupta contra inflatiei, India sau Brazilia se confrunta in buna masura cu acelasi set de dileme.

Aceleasi intrebari marcheaza insa si una din marile incertitudini ale momentului pentru pietele financiare. Ramane de vazut in ce masura investitorii vor digera si aceasta incertitudine, alaturi de altele cel putin la fel de importante, intr-un moment in care o serie de medii financiare indicative in mod traditional pentru speculatii macro-globale sufera deja lichidari fortate ale pozitiilor long.


Mihai Nichisoiu
Analist piete internationale
Tradeville S.A.

Sursa: SMARTfinancial.ro