Ce mai inseamna un rating suveran

Autor: Dragos Cabat, Managing Partner eFin.ro

Temerile ca cea mai mare economie a lumii va reintra in recesiune, precum si ingrijorarea cu privire la reviziuirea ratingului de top al SUA, combinate cu criza datoriilor in Europa au generat la inceputul lui august pentru pietele financiare una din cele mai proaste performante de la prabusirea Lehman Brothers in 2008.

Pietele americane s-au prabusit in sesiunea de joi 4 august, inregistrand scaderi de aproximativ 5%, in conditiile in care investitorii se temeau ca cea mai mare economie a lumii ar putea intra intr-o noua recesiune. La randul lor, pietele europene s-au inscris pe un curs descendent incepand de vineri dimineata, pe fondul temerilor legate de viitorul economiei americane, respectiv de cel al economiei mondiale. In plus, o influenta negativa asupra regiunii au avut-o rezultatele financiare anuntate de societati financiare importante, precum RBS si Allianz. Evolutia descendenta a pietelor a marcat in mod evident penalizarea erorilor si balbaielilor politicienilor de catre investitorii financiari. Este clar ca acestia par sa nu se fi adaptat la noile realitati economice internationale: nici pietele de actiuni, nici cele de obligatiuni sau valutare, si nici chiar pietele de marfuri nu vor mai putea oferi in viitor randamentele pe care investitorii erau obisnuiti sa le obtina in ultimele decenii. Majorarea globala si simultana a riscului pentru toate pietele si instrumentele nu poate fi insotita de o crestere echivalenta a randamentelor obtinute. Investitorii aflati in cautarea randamentelor cat mai mari (daca se poate si fara riscul asociat acestora) au creat mai mult sau mai putin artificial o criza a datoriilor suverane pentru a obliga guvernele sa plateasca ele pretul crizei economice si financiare prin care a trecut lumea. Desi nimic nu s-a schimbat in mod fundamental in comportamentul (uneori total iresponsabil, este adevarat) al politicienilor in ultimele luni, investitorii financiari au devenit deodata foarte atenti la indicatorii financiari pe care i-au ignorat cel putin un deceniu pentru pietele dezvoltate: deficit bugetar, indatorare, serviciul datoriei.

In acest context agitat, agentia de rating Standard&Poor's a redus vineri 5 august cu o treapta ratingul "AAA" pe termen lung al SUA, mentinand in acelasi timp si perspectiva negativa asupra acestuia. Analistii S&P au acuzat politicienii de la Washington ca au dus decizia de majorare a plafonului indatorarii SUA pana in ultima clipa inainte de default si ca au pus divergentele politice inaintea interesului national (sau chiar mondial, am spune noi). Mai mult, desi agentiile de rating afirmau ca este necesara o reducere a deficitului bugetar in SUA cu 4 trilioane de dolari in urmatorul deceniu, politicienii americani au reusit cu greu sa ajunga la un compromis pentru reduceri efective de 917 miliarde, plus inca 1,5 trilioane care urmeaza sa fie agreate de un comitet de experti in urmatoarele luni. Desigur, pot fi aduse multe critici privind profesionalismul si chiar independenta (sau mai degraba lipsa ambelor) agentiilor de rating - si am facut si eu acest demers intr-un articol trecut - dar fapt este ca de aceasta data, cel putin la prima vedere, decizia S&P poate fi sustinuta cu 'probe materiale'. Totusi, aceasta nu inseamna nicidecum ca SUA va trebui sa plateasca mai mult la imprumuturile suverane - asa cum s-ar intampla cu siguranta cu orice alt stat al lumii - ba dimpotriva, ceea ce conteaza in acest moment pare a fi performanta relativa a unei economii fata de toate celelalte, nicidecum performanta sa absoluta. Asadar, ratingul AAA poate deveni doar o 'tinta greu de atins' si in realitate majoritatea tarilor dezvoltate ale lumii considerate pana nu demult ca 'lipsite de risc' sa aiba un rating inferior celui maxim.

Ceea ce putem astepta insa in urmatoarea perioada, este o micsorare a diferentialului intre ratingurile marilor puteri si cele ale tarilor emergente majore, pe masura ce acestea din urma isi consolideaza puterea economica la nivel mondial. Eu cred ca ar fi o mare greseala din partea agentiilor de rating o asemenea mutare, dar am multe motive sa sustin ca aceasta se va intampla foarte curand - importanta data in ultimii ani de investitorii financiari tarilor 'alintate' cu apelativul BRIC, precum altadata 'tigrilor asiatici' reprezinta in fapt doar o noua cedare a agentiilor de rating in fata presiunilor investitorilor financiari de a le oferi noi piete pentru a investi profitabil. Daca privim cu atentie problemele marilor tari emergente: coruptia extinsa, probleme sociale grave care pot exploda oricand, diferentele abrupte dintre bogati si saraci, lipsa libertatilor politice sau civile, toate aceste elemente arata ca tarile BRIC sunt departe de a aspira (cel putin in opinia mea) la statutul de tari cu rating superior. Pe de alta parte insa, din punct de vedere economic si la o privire care eu sustin ca este foarte superficiala, economiile emergente par acum 'salvatorii lumii vechi'. China a devenit principalul finantator al SUA; totusi, sa nu uitam ca in absenta SUA, cresterea economica a Chinei din ultimul deceniu ar fi fost imposibila. India este probabil cel mai mare furnizor de 'creiere' pentru SUA, iar Brazilia un important punct strategic si nod energetic in America Latina. Iar Rusia devine marele furnizor de materii prime si energie ieftina pentru Europa, mai ales in conditiile in care Orientul Mijlociu este victima unei instabilitati politice (reala sau mentinuta artificial) care probabil nu se va sfarsi niciodata.

Pentru ca ascensiunea tarilor BRIC sa poata continua este insa nevoie de stabilitate in tarile dezvoltate si o eventuala ‘degradare controlata’ a economiilor lor, nicidecum una abrupta si violenta. Realizand acest deziderat, liderii financiari din grupul G7 al marilor puteri industriale si-au luat angajamentul sa intreprinda orice actiune necesara pentru a stabiliza pietele care si-au pierdut increderea in abilitatea liderilor politici de a administra criza datoriilor in Europa si SUA si sa actioneze pentru asigurarea lichiditatii si stabilitatii pe pietele financiare. Singura solutie viabila in acest moment este in opinia mea un compromis: pe de o parte, o flexibilitate mai ridicata din partea politicienilor si pe de alta parte, o intelegere a noilor realitati (mai triste si mult mai putin remunerative) de catre investitorii internationali. Toate acestea in conditiile schimbarii necesare a modelelor economice, care sa recunoasca noua stare de fapt la nivel mondial.