Hidroelectrica: cand justitia rezolva orice

Hidroelectrica: cand justitia rezolva orice Data: 20 iunie 2012   Ora: 11:06

Democratia este un concept interesant.Fata de ceea ce a insemnat ea in perioada Greciei antice, democratia a evoluat (sau involuat, depinde cum privim lucrurile) destul de mult.Fata de un sistem de conducere larg si descentralizat, si principii de egalitate a cetatenilor – caracteristici care s-au pastrat pana in zilele noastre – lumea moderna a adaugat si alte institutii si proceduri mai complicate.Democratia a devenit astazi mai degraba o piatra de moara de gatul multor organisme sau tari, asa cum s-a vazut in cazul institutiilor europene si chiar in cazul conflictelor politice interne.Totusi, asa cum bine spunea Winston Churchill, democratia este un sistem cu multe lacune, dar cel mai bun pe care il putem imagina…

In politica dar si in viata corporatiilor, democratia se aplica tot mai mult prin implicarea justitiei in deciziile ‘democratice’.In epoca moderna, daca ceva nu iti este pe plac, recurgi imediat la justitie.Am ajuns astfel la aberatii de genul persoanelor care l-au dat in judecata pe Dumnezeu (desigur cerand despagubiri de la ‘interpusii’ sai Biserica) a celor care cer despagubiri pentru orice neajunsuri din partea ‘mediului inconjurator’ sau in cazul Romaniei, de multimea de angajati care isi cer salariile in justitie.

Cel mai interesant, juristii si-au acordat singuri beneficii salariale si apoi dau in judecata Guvernul daca nu le sunt respectate – in timp ce banii vin de la guvern…Justitia a inceput sa se implice in probleme economice, financiare, sindicale, salariale, legate de sanatate, cultura, urbanism si lista poate continua la nesfarsit.Dar despre un alt aspect al implicarii justitiei in viata ‘democratiei’ scriu acum.

Hidroelectrica este o companie de stat.Profitabila, cel putin conform informatiilor financiare disponibile pana in prezent.

Ar fi normal oricum sa fie asa, atata timp cat domeniul energiei este unul profitabil in general, iar producerea energiei hidro este cea mai ieftina – nu intram aici in detalii sau polemici privind modul de calcul, cat de ieftine sunt energia nucleara si cea regenerabila, etc.

Daca o companie de stat, profitabila si care nu are la suprafata motive financiare, intra in insolventa, incep sa apara intrebarile.

Prima ar fi de ce managerii companiei nu au oferit informatii cu privire la inceperea procedurii de insolventa.Nici directorul general si nici reprezentantii Ministerului Economiei nu au dorit sa raspunda – motivand ca nu stiu – la intrebarea simpla: de ce a intrat compania in insolventa?

Evident, argumentul nu sta in picioare; nu este posibil ca directorul general si actionarii sa nu cunoasca motivele unei asemenea decizii, care este luata la nivel de Consiliu de Administratie si de obicei are nevoie si de validarea actionarilor.

Este o decizie grava la nivelul unei companii, care se ia in mod normal atunci cand firma nu mai are lichiditati pentru a-si plati creditorii, fie ei banci, institutii finantatoare sau furnizori.Nu cred ca poate fi cazul Hidroelectrica, indiferent de scandalurile legate de vanzarile facute catre ‘baietii destepti’ la preturi mult mai mici decat cele din piata, in cadrul unor contracte netransparente.

Daca ar fi existat o asemenea situatie, ea evolua in timp si probabil era cunoscuta la nivelul Ministerului Economiei de cel putin 6 luni.In acest caz, ar fi trebuit schimbat managementul firmei, initiate masuri de redresare financiara etc.Nu am cunostinta sa se fi intamplat asa ceva in cazul Hidroelectrica.

Daca insa procedura judiciara a fost inceputa pentru a avea o baza juridica de incheiere a contractelor cu aceiasi ‘baieti destepti’, este la fel de grav pentru Romania si pentru mediul de afaceri si un semn de lipsa totala de profesionalism.Sa fii nevoit sa recurgi la justitie ca sa poti iesi din contracte netransparente si evident dezavantajoase pentru companie este cel putin ciudat, daca nu de-a dreptul culpabil.

Oricum, bancile care finanteaza Hidroelectrica nu sunt foarte fericite in acest moment, tinand cont de sumele foarte importante pe care compania de stat le-a imprumutat, atat pe termen scurt cat si lung.

Este un eveniment corporativ cu efecte importante asupra economiei Romaniei.Ca multe altele, din politica, afaceri ori social, este foarte posibil sa vorbim doar despre o mare eroare, facuta de cineva in necunostinta de cauza, sau dimpotriva de o mare frauda care trebuie acoperita.

Daca nu vom avea parte de o explicatie oficiala cat mai curand posibil, se poate pur si simplu distruge o firma de importanta strategica pentru Romania…

Cateva capete ar trebui sa cada pentru primele reactii, cel putin stangace ale oficialilor implicati.Cu cat suspansul se prelungeste mai mult, cu atat capetele trebuie sa cada de mai sus.

Un material realizat de Dragos Cabat

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


 

Articole asemanatoare



 

Comentarii


0
Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult





  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »





Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult



Articolul Saptamanii

Cum să obții un echilibru între economisire și distracție

Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult