Zidul Chinezesc si lumea noua

Este la moda in ultimii ani sa vorbim admirativ despre economiile emergente, in special de cele alintate cu apelativul BRIC (Brazilia, Rusia, India, China).

Marile puteri din noul val sunt vazute ca oportunitati investitionale, iar in ultimele luni, chiar ca salvatori ai Lumii Vechi (si aici intra in mod paradoxal si SUA). Tarile BRIC au cateva caracteristici in comun, unele bune altele mai putin. Toate au cresteri economice impresionante, dar si potential de volatilitate ridicat – adica aceste cresteri pot genera probleme in viitor si nu sunt neaparat sigure pe termen lung. Toate detin resurse umane si materiale impresionante, ceea ce le ofera un avantaj competitiv important. Dar marile probleme ale tarilor emergente in cauza si pe care investitorii si analistii se prefac a nu le vedea, sunt coruptia si potentialul unor tensiuni sociale extreme. Dupa experienta londoneza recenta si revolutiile arabe in desfasurare, amenintarea conflictelor sociale ar trebui sa cantareasca mult mai puternic atat in schema de evaluare a agentiilor de rating, cat si in procesul de gandire al investitorilor – ceea ce nu pare sa se intample. Dar nu aceasta este tema articolului de astazi.

China, potential cea mai mare piata a lumii (tatonata este adevarat de India mai ales pe termen mediu si lung) a devenit finantatorul SUA si partener comercial important al tarilor dezvoltate si in curs de dezvoltare. Incet dar sigur, China isi reafirma statutul pe care l-a detinut mii de ani in istorie, ca cea mai importanta economie a lumii; totusi, amenintarile ar putea fi mai mari decat oportunitatile. O tara comunista cu statut de putere mondiala absoluta ar trebui sa ne sperie. Ideologic, comunismul a demonstrat ca nu poate supravietui decat cu pretul lipsei libertatilor cetatenesti si a acceptarii (voite sau cel mai adesea impuse) a hotararilor centralizate. Economic, alocarea de resurse si deciziile care nu sunt luate de mecanismul de piata – chiar si cand acest fenomen se intampla in tari denumite capitaliste – sunt instrumentele care conduc la dezastru pe termen lung din cauza ineficientei si implicarii factorului politic in gandirea economica.

Cu toate acestea, nimeni nu este speriat astazi de ajutorul venit din partea Chinei; ba dimpotriva, multe tari invita investitorii chinezi sa le finanteze proiectele de investitii, sa le cumpere titlurile de stat sau sa le salveze sistemul financiar. Oficialii romani in cautare de bani care sa suplimenteze fondurile europene si sursele bugetare sarace, au asediat la randul lor Marele Zid. Restantieri la capitolul investitii in infrastructura si criticati constant de partenerii din UE pentru lentoarea cu care se modernizeaza statul roman, guvernantii si-au depasit reticentele strategice si aspiratiile Euro-Atlantice pentru fondurile din China.

Cooperarea cu marele stat din Orient este benefica pentru ambii parteneri: China poate accesa mai usor spatiul UE si mai ales poate obtine participatii in sectorul energetic romanesc (proiecte in energia atomica si termocentrale) – adica exact in unul din putinele domenii in care Romania poate deveni competitiva pe plan european. Producerea si furnizarea energiei catre Europa este un domeniu interesant si sunt putine sanse sa fim concurati de alte tari central si est europene in acest domeniu. Tarile europene dezvoltate vor sa scape de cvasi-monopolul rusesc in domeniul energiei, iar o alternativa din interiorul UE, chiar si finantata cu bani din China, pare deosebit de interesanta. Banii proveniti din excedentul comercial al Chinei trebuie investiti la randamente bune pe termen lung; titlurile de stat americane nu mai ofera asa ceva (ba mai mult, nici nu mai sunt lipsite de risc) asadar investitiile in proiecte in care chinezii si-au demonstrat abilitatile sunt o varianta ideala. Nimic mai simplu deci decat proiectele de infrastructura.

Daca investitorii chinezi vor reusi sa impuna ritmul de lucru in constructia de autostrazi pe care il au acasa (deh, virtutile statului comunist...) ar fi posibil ca Romania sa isi faca planul la infrastructura rutiera, dupa decenii pierdute degeaba... Un ritm sustinut al proiectelor in infrastructura ar ajuta si partea romana prin folosirea fortei de munca locale, deci scaderea somajului in special in randul populatiei cu venituri mici – cu avantaje rezultand din scaderea presiunilor bugetare, dar si asupra cresterii economice... Mai mult, s-ar atrage finantarile europene si ne-am face si lectiile in fata partenerilor nostri din UE.

Dragos Cabat