BCR prognozeaza o redresare timida a economiei
Data: 20 decembrie 2010 Ora: 16:00Dupa doi ani de scadere, in care economia s-a contractat in termeni reali cu circa 9%, Romania ar putea sa inregistreze o revenire timida anul viitor. Iesirea din recesiune va fi anevoioasa si inca presarata cu masuri nepopulare pe care guvernul va trebui sa le implementeze in vederea atingerii tintei ambitioase de deficit bugetar de 4,4% (standarde locale) agreate cu Fondul Monetar International (FMI) si Uniunea Europeana (UE), se arata intr-un raport al Bancii Comerciale Romane (BCR).
Economia va creste cu 1,2% anul viitor si cu 2,3% în 2012, apreciaza economistul-sef al BCR, Lucian Anghel.
Performanta industriei in 2011 va ramane strans corelata cu trendul Zonei Euro, aceasta cu atat mai mult cu cat cea mai mare parte a exporturilor se indreapta spre aceasta zona. Potrivit economistilor BCR, industria ar putea inregistra un avans de 3-4% in 2011.
Pe de alta parte, BCR anticipeaza ca sectorul constructiilor nu da semne clare de revenire si, cel mai probabil, intrarea in teritoriul pozitiv la nivel anual va mai dura.
Cursul leu/euro ar putea cobori sub 4,2 in 2011
La finele lunii noiembrie, temerile legate de escaladarea conflictului din Coreea alaturi de vestile ingrijoratoare privind deficitele bugetare ale Spaniei si Portugaliei dupa ce planul de salvare a Irlandei a fost primit cu un oarecare scepticism au declansat o reactie imediata a investitorilor, leul trecand in mai multe randuri de nivelul de 4,3.
Publicarea raportului de toamna al Comisiei Europene care prevede iesirea din recesiunea a economiei romanesti in 2011 si continuarea procesului de consolidare fiscala a parut sa dea un suflu nou monedei nationale, insa nu a putut inversa trendul acesteia. Sentimentul regional nu a fost unul foarte benefic leului in contextul retrogradarii Ungariei de catre Moody’s la Baa3 de la Baa1 si a schimbarii perspectivei la negativa.
Regimul de flotare controlata a cursului de schimb si rezervele valutare mari ce acopera aproape noua luni de importuri furnizeaza Bancii Nationale instrumentele necesare contracararii volatilitatii pe fondul reactiilor nervoase ale investitorilor. Avand in vedere sansele destul de mici ca legea bugetului de stat pentru 2011 sa fie adoptata in perioada ramasa din acest an, leul ar putea incheia anul 2010 foarte aproape de nivelul de 4,3.
Evolutia leului in raport cu euro va fi determinata in primul rand de modul concret de implementare a reformelor publice in Romania si mai ales de perceptia investitorilor cu privire la acestea. Indeplinirea tintelor agreate cu FMI si Uniunea Europeana, incheierea unui nou acord cu FMI precum si un mediu extern relativ favorabil vor asigura stabilitatea leului in coridorul 4,1-4,3. Media cursului de schimb fata de euro in 2011 ar putea fi sub 4,2.
Inflatia, in afara tintei la finalul anului urmator
Pe un fundal dominat de incertitudini, inflatia ar putea atinge un nivel de aproximativ 7,7-8% la finalul anului 2010. Pentru luna decembrie vedem riscuri inflationiste specifice finalului de an, partial atenuate de persistenta unei cereri reduse.
Un efect de baza favorabil va determina reducerea vizibila a inflatiei din trimestrul al treilea din 2011, dar cu toate acestea sunt sanse destul de mari ca ea sa ramana in afara tintei la finalul anului urmator. Doar un efect cumulat favorabil venit in principal din partea preturilor volatile ar putea determina intrarea sa in banda 3%±1pp tintita de banca centrala.
Posibila relaxare a politicii monetare in 2011
In opinia econimistilor BCR, banca centrala ar putea relua ciclul de relaxare a politicii monetare in 2011 daca presiunile inflationiste se reduc, iar Romania incheie un nou acord cu FMI. Oficialii BNR au transmis de curand mesaje cu privire la necesitatea reluarii procesului de creditare pe baze sustenabile, in special a companiilor private, un element cheie pentru cresterea economica din 2011. Cu toate ca activitatea de creditare nu se va intoarce la exuberanta specifica anilor 2007-2008, ea ar putea inregistra totusi o crestere de o singura cifra in 2011.
Este foarte posibil ca in viitor creditele ipotecare si creditele pentru investitii ale companiilor sa joace un rol tot mai important in detrimentul creditelor de consum. O lichiditate ampla si un apetit pentru risc in crestere pe plan mondial pot determina investitorii sa puna din nou Romania pe harta datorita profiturilor superioare ce se pot obtine aici in comparatie cu pietele dezvoltate. Stabilitatea si predictibilitatea mediului de afaceri sunt factori cheie ai acestei ecuatii.
Un nou acord cu FMI va consolida increderea investitorilor straini
Investitorii internationali recunosc in prezent eforturile intreprinse de autoritatile romane de a consolida finantele publice si considera Romania mai putin riscanta decat tari precum Grecia, Irlanda, Portugalia sau Ungaria din punct de vedere a cotatiei CDS.
Increderea acestor investitori ar putea fi pe deplin restaurata daca Romania va face progrese in lansarea unor proiecte majore de investitii pe termen mediu si lung si va accelera absorbtia de fonduri europene.
O pozitie importanta a investitorilor straini pe pietele din Romania este de o importanta capitala, deoarece economisirea interna nu poate satisface nevoile de finantare a investitiilor pe termen lung in industria prelucratoare, energie sau agricultura.
Eliberarea celei de-a saptea transe de la FMI in ianuarie 2011 depinde si de adoptarea legii bugetului de stat pe 2011, aflata deja in mare intarziere, iar sentimentul investitorilor s-ar putea deteriora in fata ezitarii autoritatilor romane.
Astazi, cand pana si tari dezvoltate din Europa de Vest se confrunta cu dificultati fiscale importante, Romania este privita cu si mai mare atentie de catre pietele internationale. Intr-o perioada dominata inca de turbulente, pastrarea actualului acord cu FMI si incheierea ulterioara, in 2011, a unuia nou, de tip preventiv, reprezinta o protectie la risc capabila sa consolideze increderea investitorilor in capacitatea tarii de a-si respecta promisiunile in special intr-un an preelectoral, conchid economistii BCR.
Articole asemanatoare
-
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre c...
-
Cum schimbă fintech-ul recrutarea în IT în sectorul financiar
Fintech-ul a revoluționat sectorul financiar, aducând soluții inovatoare precum plățile dig...
-
Anunt ziar autorizatie mediu
Este esențial ca aceste anunțuri să fie redactate cu atenție, având în vedere nu doar...
-
Închirierea automobilelor de epocă în cinematografie
În industria cinematografică, detaliile sunt esențiale pentru a recrea o epocă trecută sau ...
-
Importanta ferestrelor cu geamuri termopan
Inlocuirea ferestrelor vechi sau cumparare de ferestre pentru o locuinta noua, este o sarcina pe ...
Comentarii
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
-
Credite
Acces Rapid
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum să obții un echilibru între economisire și distracție
Unii alocă mulți bani pentru cheltuieli secundare precum distracția, astfel că diferența despre care vorbeam este mică sau egală cu zero. ... citeste mai mult